Sonet la izvorul iubirii

Cu gândul ascuțit, făcut foreză,
Desferec bezne, cu un viu îndemn,
Să caut al iubirii vechi însemn
Pe-abruptele istoriei faleze.

Și-n tâmpla vremii răsărind solemn,
Văd, pe a veșniciilor simeză,
O palmă mare, grea cât o... geneză,
Făcând din pironirea morții semn.

Uimirea mea țintește crucea care,
Primind lumina slavei ca trofeu,
Cu roua pleoapei picură iertare.

Seninul cuibărit în duhul meu
Îmi dă răspuns la ampla-mi căutare:
Izvorul e aici, e... Dumnezeu!

Simion Felix Marțian
Siegen, 12 noiembrie 2021

Resetăm GPS-uri pentru Cer

   Poate că e şi o undă de nostalgie, dar eu mai am încă în torpedoul maşinii o hartă turistică a României. Clasică. Chiar dacă am şi „gipies” dedicat, iar telefonul din dotare are toate funcţiile necesare într-ale navigaţiei. Harta nu este actualizată, evident, dar şi Mircea, cum îi zic eu „gipiesului”, o mai dă în bară.

 Una peste alta, însă, având în vedere că avem la îndemână hărţi, busole, sateliţi şi indicatoare, este aproape imposibil să te rătăceşti. Şi dacă totuşi se întâmplă, trebuie să fie una dintre cele două cauze: ori nu ai apelat la informaţii, ori ai primit informaţii greşite.

  Oare cum stau lucrurile în viaţa spirituală? Isus a zis: „Eu sunt Calea…” (Ioan, 14:6) N-a mai spus-o nimeni, şi dacă ar fi făcut-o, ar fi fost în zadar. Pentru că atunci când îmi aleg Cerul ca destinaţie, vreau să-mi vorbească despre Calea într-acolo Cineva care a venit din Cer. Şi El e singurul!

  Raţionând astfel, lucrurile par să fie simple. Există o singură Cale, iar volumul de informaţie este impresionant: Biblia! Şi totuşi de ce este atăt de mare numărul rătăciţilor de la adevăr? Căci Isaia scria despre Calea cea sfântă: „…cei ce vor merge pe ea, chiar şi cei fără minte, nu vor putea să se rătăcească.”(Isaia, 35:8)

  Explicaţia este aceeaşi ca şi în cazul drumurilor lumii: fie este ignorată informaţia existentă, fie s-a apelat la o sursă greşită. Şi mai este ceva: există cineva interesat să creeze confuzie, să întoarcă indicatoarele, să bruieze sateliţii. Şi ştim noi cine-i.

  Iar în confuzia creată, cei mai mulţi nici nu-şi dau seama că s-au rătăcit. De altfel, dacă n-ai o ţintă precisă, orice drum e bun. Poţi merge pe oriunde, dacă mergi spre nicăieri. Mai întâi trebuie stabilită ţinta. Şi aceasta trebuie să fie Cerul.

 Vom întâlni debusolaţi la tot pasul, şi dacă avem harul de a fi pe drumul cel bun, avînd Cuvântul drept candelă (Ps 119:105), avem şi obligaţia de a-i ajuta să-şi regăsească direcţia. Abia apoi vom purcede la resetarea „gipiesului”. Actualizându-l după cuvântul Scripturii. Programul s-ar numi: „Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine.”(Ioan, 14:6).

  Drum bun, tuturor, să ne vedem în Cer!

Simion Felix Marţian

Sonetul pelerinului

Prin codrul de gândiri întunecate,
Potecile de beznă parcă dor,
Și iarba arde, mușcă de picior,
Iar zările sunt – iată! – confiscate.

Văi lacome fac parte din decor
Și piscuri ce sorb norii, însetate;
Busolele devin... debusolate,
Iar „nicăieri” e țel stăpânitor.

Un pelerin, având țintă precisă
Și un rucsac umplut cu rugăciuni,
Doar l-a deschis și... zarea-a fost deschisă!

Apoi privind spre fostele genuni,
A mulțumit de calea redeschisă:
Tu, Doamne, mă-nsoțești și faci minuni!

Simion Felix Marțian
Siegen, 5 noiembrie 2021

Atenție la scara zeilor!

Pavel și Barnaba predicau Evanghelia în Listra, după ce furtuna împotrivirii i-a alungat din Iconia. În mulțimea ascultătorilor se afla și „un om neputincios de picioare, olog din naștere, care nu umblase niciodată”. (Fapte, 14:8)

 În timp ce vorbea, Pavel s-a uitat țintă la el, și pentru că a văzut că are credință să fie vindecat, i-a zis: „Scoală-te drept în picioare!” Rezultatul? ”Și el s-a sculat dintr-o săritură și a început să umble.” (Fapte, 14:10)

  Supranaturalul acestui fapt era evident, așa că oamenii l-au pus pe seama zeilor lor. Dar cum în credința lor zeii nu lucrau prin oameni, în urma unui raționament simplu, au concluzionat: „Zeii s-au coborât la noi în chip omenesc.” (vers 11)

  Și astfel oamenii i-au identificat pe cei doi apostoli ca fiind zeii Jupiter și Mercur, iar preotul lui Jupiter a adus tauri și cununi, pe care voia să le aducă jertfă împreună cu mulțimea adunată acolo.

  Situația ar putea părea amuzantă, dar apostolii, sesizând pericolul, și-au rupt hainele și au strigat cu disperare: „Și noi suntem oameni de aceeași fire cu voi.”. Și au continuat să vestească Evanghelia mântuirii.

  Cu siguranță nu vom trece printr-o situație identică, fiind azi confundați cu zeii. Dar pericolul există în situații asemănătoare. Poate că faci lucrări deosebite, folosindu-te de daruri speciale cu care te-a înzestrat Dumnezeu. Ei bine, într-o astfel de situație oamenii nu vor fi tentați să aducă jertfe, ca cei din Listra, dar să te înconjoare cu onoruri, DA.

  Oamenii mai au încă obiceiul să înălțe piedestaluri pentru semenii lor cu daruri speciale. Iar cei care cad în plasa asta sunt în pericol. Atunci când îți asumi lucrările subliniindu-ți propria valoare, urci pe piedestalul ridicat de oameni, folosind scara zeilor. Iar acest piedestal devine propriul tău eșafod.

  Pentru că e scris: „Mândria merge înaintea pieirii și trufia merge înaintea căderii.” (Prov. 16:18) Suntem chemați să slujim cu ceea ce ne încredințează Dumnezeu, dar cu smerenie, pentru ca în toate să se vadă El.  Altfel, vom sfârși decapitați de propria mândrie.

Simion Felix Marțian

Manifest pentru lumină

Nu-i veacul acesta un timp de lumină,
Chiar dacă țâșnesc irizări de neon
Din nimbul de care cu fală se-anină,
Iar laserul-rege se urcă pe tron.

Cunoașterea crește, prin rupte perdele
Vedem mai departe, privind îndrăzneț,
Pășim demolând ruginite zăbrele
Și credem că veacul acesta-i măreț.

Dar nu-i decât zbaterea noastră prin care
Confortului dăm din trăire tribut,
Și spiritul uită, da, uită să zboare
Căci aripa frântă lipită-i de lut.

Cum poate fi veacul acesta lumină
Când Cel ce-i Lumină e-acum părăsit,
Când punem la zid pe acei ce se-nchină,
Iar El e din nou printre noi răstignit.

Se trag pe lumina scripturilor storuri
Și vechi adevăruri sunt prinse-n peceți,
Iar candele oarbe primesc azi onoruri,
Cu umbrele negre jucând pe pereți.

Se moare în beznă, spre moartea eternă,
În veacul prezent ce se vrea luminos,
Și steagul luminii e astăzi în bernă
Când nu e lumină venind din Cristos.

„Voi sunteți în lumea aceasta lumină”
Ne spune Lumina pe care-o iubim,
Deci bezna de-acuma și care-o să vină,
Putem, prin trăire, să o risipim!

Simion Felix Marțian

Sonet parcelat

Făcându-ne din refractări blindaje,
Trasăm cu sârg parcele pe câmpii,
Pe care cultivăm meschinării
Având ca țel doar veghea la... marcaje.

Întindem peste garduri sforării,
Privindu-ne caustic prin grilaje,
Mereu în găști, atenți la decalaje,
Cu ochii păcii-ascunși de draperii.

Ne amăgim că parcelăm și... raiul
Mânați de un imbold tumultuos,
Tăind felii cu rasa, crezul, graiul.

Dar, oameni dragi, putem trăi frumos
Sub crucea ce-și deschide evantaiul
Cu razele iubirii lui Christos!

Simion Felix Marțian
Siegen, 29 octombrie 2021

Dumnezeu nu face scamatorii

  Faptul că lucrarea Mântuitorului era însoţită de minuni, I-a sporit notorietatea. Mulţi Îi ascultau însetaţi cuvintele, dar semnele miraculoase aveau ecou, mărindu-i faima. Cum ar fi putut, astfel, ca prezenţa Sa să treacă neobservată?  Şi nu i-a scăpat nici lui Irod Antipa, guvernator în Galileea şi Pereia.

  Identitatea Acestui făcător de minuni era, însă, o enigmă pentru Irod. Unii spuneau că era Ilie, alţii Ioan Botezătorul. „Dar Irod zicea: <<Lui Ioan i-am tăiat capul; cine este oare Acesta despre care aud astfel de lucruri?>> Şi căuta să-L vadă.” (Luca, 9:9)

  Nimic despre învăţătura lui Isus. Despre harul lui Dumnezeu. Doar curiozitate în faţa miraculosului. Dorea să-L vadă, aşa cum oamenii se duc la circ pentru ceva neobişnuit. Sună cunoscut?

  Ocazia de a-L avea în faţă pe Isus s-a ivit în timpul procesului Acestuia. Pilat, guvernatorul Iudeii, auzind că acuzatul este din Galileea, L-a trimis la Irod. Acesta, „când a văzut pe Isus, s-a bucurat foarte mult; căci de mult dorea să-L vadă, din pricina celor auzite despre El; şi nădăjduia să-L vadă făcând vreo minune.”(Luca, 23:8)

  Însă Isus nu s-a dovedit a fi „cooperant”. El nu avea nimic de demonstrat. Scopul Său nu era să satisfacă curiozitatea cuiva. Sau să-i potolească setea de senzaţional. Cum, de altfel, nu e nici astăzi.

  Irod a fost dezamăgit de această întâlnire. El voia circ, nu mântuire. Dar Dumnezeu nu face scamatorii. Nu oferă numere de divertisment. Dumnezeu mântuieşte. Şi dacă pentru asta recurge adesea la miracole, o face după planul Său.

  Dezamăgirea guvernatorului s-a transformat în dispreţ „şi după ce şi-a bătut joc de El şi L-a îmbrăcat cu o haină strălucitoare, L-a trimis înapoi la Pilat.”(Luca, 23:11)

 Este o întâmplare tristă, însă gustul ei amar l-am suporta mai uşor dacă ar aparţine doar istoriei antice. Dar se repetă mereu şi astăzi. Oamenii în goană după senzaţional aşteaptă ca Dumnezeu să acţioneze după voia lor, pentru că „au plătit biletul”. Ca la spectacol.

  Acceptând oferta lui Dumnezeu, adică mântuirea noastră, vom avea parte şi de minuni. Dar numai atunci când hotărăște El. Şi cea dintâi este transformarea noastră.

 

Simion Felix Marţian

Atunci când L-am atins pe Dumnezeu

Atunci când L-am atins pe Dumnezeu,
Au dispărut în hăuri abisale
Busole, hărți și puncte cardinale,
Și-am fost în Univers doar El și eu.

Atunci când L-am atins pe Dumnezeu
Eram vulcan ce erupea fierbinte,
Și-n izbucnirea mea de simțăminte
Se-nvăpăia al dragostei nucleu.

Atunci când L-am atins pe Dumnezeu,
Simțeam că-mi curg din inimă cascade,
Și stropi de-argint, cu mii de miriade,
Purtau în ei boboci de curcubeu.

Atunci când L-am atins pe Dumnezeu,
Îmi înflorea și lacrima sub pleoape,
Și pacea mă învăluia de-aproape
Ca-ntr-un tihnit apus violaceu.

Atunci când L-am atins pe Dumnezeu,
Ceva din El a coborât în mine,
Căci de atunci, senzația de... bine
Este într-un continuu apogeu.

De când eu L-am atins pe Dumnezeu
Cu rugăciunea mea de foc încinsă,
Ea, ruga mea, e tot spre El întinsă,
Și-n mâna Lui o să o țin mereu!

Simion Felix Marțian

Sonetul căutărilor

Și aripile gândului sunt ude,
Când bat prin ploaia grea de întrebări,
Căci fulgerul doar stinge lumânări
Și-n beznă cicatricea-i se include.

Curg tainele în valuri peste zări,
Purtând în sevă adevăruri nude,
Și-i gata omenirea să asude
Trecându-și în agendă... căutări.

Icnind în căutare prin hățiș,
Confuzi pășim pe marginea genunii
Cu pași nesiguri peste grohotiș.

Dar cheia e în flacăra minunii
Pe care o trăim în luminiș,
Cu Cel ce-a zis: „Eu sunt Lumina lumii!”

Simion Felix Marțian
Siegen, 22 octombrie 2021

Un sejur all inclusive, cu Dumnezeu

 Pământul propriei țări părea minat pentru Ilie. Stârnise mânia împăratului și nu mai era în siguranță nicăieri. Unde să se ducă? Și, mai ales, ce-o să mănânce? Grele întrebări. Dar vitale.

  Însă Ilie Tișbitul nu era de capul lui. Era un proroc al lui Dumnezeu, și de la El aștepta răspuns. Și a venit: „Pleacă de aici(…) și ascunde-te lângă pârâul Cherit.”( 1 Împărați, 17:3) Acolo s-a dus Ilie.

  Din pârâu urma să bea apă proaspătă. O comoară, în vreme de secetă. Dar siguranța lui? Iscoadele lui Ahab puteau să fie oriunde. Nu, însă, și acolo unde te ascunde Dumnezeu. Din pârâu se adăpau, cu certitudine, și sălbăticiunile din zonă. Un alt pericol. Dar nu pentru cel aflat sub protecția divină.

  Cât despre mâncare, rezolvarea este și mai uimitoare: „…am poruncit corbilor să te hrănească acolo.”(v 4) La asta te-ai fi gândit, Ilie? Room-service în sălbăticie. Și încă serviciu asigurat de… corbi. Trăiește-ți uimirea, Ilie, și… poftă bună!

 Așadar, acest om urmărit de iscoadele împăratului era acum în siguranță. Mai avea și apă la discreție, iar „corbii îi aduceau pâine și carne dimineața și pâine și carne seara”(v 6)

  Și iată cum, într-o peroadă de criză extremă din viața lui, Ilie are tot ce-i trebuie: mâncare, apă, siguranță. Explicația este simplă: el se afla acolo unde l-a trimis Dumnezeu! Și Dumnezeu l-a însoțit cu binecuvântarea Lui.

  De altfel, Isus Însuși ne învață să nu ne îngrijorăm cu privire la ce vom mânca, ce vom bea, sau cu ce ne vom îmbrăca. Pentru că, spune El, „Tatăl vostru cel ceresc știe că aveți trebuință de ele.”(Matei, 6:32)

   Putem să ne bucurăm de acest „all inclusive”, fiind acolo unde ne vrea Dumnezeu. Fiind ÎN voia Lui. Acolo sunt coordonatele binecuvântării. Oferta este nelimitată. Și cu vedere spre… eternitate!

 

 Simion Felix Marțian