Sonet de Înviere

HPIM1999c

Cu fum scriu pe ziduri feştile funeste,
De bezne, de moarte, de-un tragic final,
De ziua-nghiţită de noapte, brutal,
Căci Azima păcii S-a dus, nu mai este.

Tresare pământul zvâcnind visceral,
Nutrind zvârcoliri din genuni până-n creste,
Şi Cerul se-nchide, din sfere celeste
Venind doar tăceri, dureros, glacial.

Dar actul final vine-odată cu zorii,
Fiind în lumină divină scăldat,
Şi moartea-şi adună linţoliul terorii,

Iar Cel ce cu moartea pe moarte-a călcat
Păşeşte din groapa de-o clipă spre glorii
Şi-acolo ne-aşteaptă. Cristos a-nviat!

Simion Felix Marţian
Vulcan, 20 aprilie 2019

 

Reclame

Sonet abrupt

Abrupt

Cu palmele goale de steiuri zdrelite
Te caţări, simţind că şi gându- ţi asudă,
Pe coarda-mpletită din scrâşnet şi ciudă,
S-ajungi pe un vârf de dorinţe-mplinite.

Pe drumul marcat doar de luptă şi trudă,
În lacrimi de genele arse strivite
Se-neacă speranţe, şi mor otrăvite
Iluzii muşcate de patima crudă.

Dar este de-ajuns doar o rază de soare
Să vezi că din ceaţa ce- iată!- s-a dus,
O scară cu trepte de pace apare;

Se vede şi vârful, nu-i mult până sus,
Şi scara te-mbie să urci în splendoare,
Căci capătul scării îl ţine Isus!

Simio Felix Marţian

 

Sonet de martie

 

2

Pe cerul azurat cu Voroneţ
Surâde galben soarele amiezii,
Privind către convulsia zăpezii
Slăbindu-şi chinga-n ultimul dezgheţ.

Pe caldul portativ cântă aezii,
Pictând cu ciripitul îndrăzneţ
Pe horbota de-un verde pădureţ,
Decor tivit pe aura livezii.

În mugurii pleznind a înviere
Un ciclu se reia repetitiv,
Dând timpului şi start şi-aliniere,

Dar noi, având un alt obiectiv,
Îţi cerem, Doamne, azi: prin sfânta-Ţi vrere
Dezgheaţă inimi reci, definitiv!

                                                           Simion Felix Marțian

Sonet înmugurit

DSC_0016c

Când seva-şi duce valul viu de viaţă,
Ţâşnind în muguri verzi cu ochi de soare,
Cocoşii vremii cântă: Deşteptare!
Şi-un cor imens cu imnuri ne răsfaţă.

Se sting metehne-n scoarţa care doare
Şi-n trunchiul vechi ce-n soare se dezgheaţă,
Scriind cu muguri magica prefaţă
A vieţii noi de cântec şi culoare.

Purtăm în noi prea reci şi triste toamne
Cu brume albe scuturând petale,
Şi ierni cu-ngheţ venit să ne condamne;

Dar vrem înmuguriri spirituale,
De-aceea Te rugăm din suflet, Doamne,
Ne dă căldura mângâierii Tale!

Simion Felix Marţian
Vulcan, 9 martie 2019

 

Sonetul mărţişorului

Mărţişor

Tresar primăvăratice calende
În forfota schimbării de decor,
Punând pe ramuri primul mărţişor,
Ce poartă-n şnurul împletit legende.

Simbol al unui timp înfloritor,
El timpul însuşi, totuşi, îl transcende
Când iar şi iar revine în agende
Şi-n zâmbetul mai cald al…tuturor!

Dar este-un mărţişor numit iubire,
Creat după model dumnezeiesc,
Şi-n şnurul lui, la fel ca două fire,

Credinţa şi speranţa se-mpletesc
Spre ideal, spre sfântă-nveşnicire;
Prieteni dragi, pe-acesta vi-l doresc!

Simion Felix Marţian
2 martie 2019

 

Sonetul Genezei

a (10)

Când Tu ai zis, Doamne: “ Să fie lumină!”
Nimicul a dat, într-o curgere vie,
Izvoare vederii venind din… pustie,
Căci însuşi “niciunde” prindea rădăcină.

Apoi, prin aceeaşi sentinţă: “Să fie!”
Ivitu-s-au stele, prin voia-Ţi divină,
Şi soare şi lună pe bolta senină,
Neantul dând forme ce merg spre vecie.

Iar după ce viaţa umplut-a pământul
Cu iarbă şi arbori, cu păsări şi fiare,
Făcut-ai şi omul, punând în el cântul.

Şi eu m-am născut să-Ţi aduc închinare,
Spălâdu-mi în jertfa divină veşmântul,
Când Tu ai zis, Doamne: Să fie iertare!

Simion Felix Marţian
Vulcan, 16 februarie 2019

 

Sonetul harului

DSCF6953

Mă-ncalță ambiții la noi escalade
Spre culmi de sfințire tivite cu cer,
Și funia Legii mă-ncinge sever
Când urc printre steiuri căzând în cascade.

Mă surpă abruptul de zloată și ger
Și treptele scării sunt vechi eșafoade,
Dar urc înfruntând și vultani și tornade
Spre vârful din neguri țesute-n mister.

Mi-e greu să accept că sunt zbateri deșarte
Și nu pot ajunge nicicând până sus
Decât dacă-s aripi în zbor să mă poarte,

Dar când înțeleg, mă alătur supus
Acelor ce pleacă în zbor spre nemoarte
Din har făcând aripi. Slăvit fii, Isus!

Simion Felix Marțian

Sonet troienit

dsc_0052

Se strâng buluc omături cristaline
Pe scări de viscol cocoţate-n cer,
Zidind nămeţi din cărămizi de ger
Şi alb tăios, cu care să se-mbine.

Pe câmpul vast lipsit de-orice reper
Eternă pare iarna care vine
Cu triste tânguiri şi cu suspine,
Şi-al morţii greu şi-ntunecat mister.

Dar când, muşcând, rafala îngheţată
Aruncă-n zare pătura de nea,
Un fir de grâu plăpând spre ceruri cată

Şi, plin de bucuria de-al vedea,
Spre slavă strig: Mărire Ţie, Tată,
Eternă-i viaţa, şi va fi şi-a mea!

Simion Felix Marţian
Vulcan, 19 ianuarie 2019

 

Sonet în alb

 

dsc_3014aTresar în alb tăcutele zăpezi
Primind lumina cu uimire castă,
Când curge alb imaginea fantastă
Din tolba grea a scurtelor amiezi.

Cu alb pictează primăveri pe coastă
Când pun dantele-n pomii din livezi,
Şi-apoi în ţipăt alb zvâcnesc în iezi
Şi-n laptele pe care îl adastă.

Cu alb nuntit, izvor de puritate,
E şi potirul florilor de crin,
Dar eu doresc un…alb mai sus de toate,

De-aceea, Doamne, eu la Tine vin
Să-Ţi cer un alb ce-acoperă păcate
Şi-apoi, iertat, doar Ţie să mă-nchin!

Simion Felix Marţian
Vulcan, 12 ianuarie 2019

 

Sonet de an nou

ceas-1a

Mai tremură trei fire de nisip
Pe buza scurgerii către niciunde,
De care-ar vrea, dar nu se pot ascunde
Căci pentru asta nu-i niciun tertip.

Apoi clepsidra-ntoarsă ne răspunde
La noul nume, după noul chip,
Iar cursul se reia stereotip
Şi teama trecerii iar ne pătrunde.

Dar noul an ne poate fi mai bun
Dacă vom cultiva noi bunătatea;
Cât despre trecere…ce pot să spun?

Eu o accept cu toată simplitatea
Şi, fără nicio teamă, mă supun
Căci mă aşteaptă-n cer…eternitatea.

Simion Felix Marţian