Sonetul verii

Se-mbrăţişează caldul cu seninul
În vremea dintre două rourări,
Şi năvălind şuvoi, din patru zări,
Îşi varsă verdele cu zel preaplinul.

Doar lanul se-aureşte-n aşteptări
Să-şi împlinească-n coacere destinul,
În pâinea ce va-nmiresma căminul
Când vara va cânta prin treierări.

E cald şi e frumos, şi-atât de bine
Când straiul verii râde înflorat,
Dar coacerea e rostul verii-n sine.

De-aceea, Doamne, pentru crezul dat
Şi care-i încă mult prea crud în mine,
Dă-mi coacere, Te rog, ne’ntârziat!

Simion Felix Marțian

Sonetul gândului înflorit

Răzorul meu de gânduri înflorite
Încinge cu corole-al zilei țest,
Arzând culori în soare, manifest,
Și dând miresme-n adieri șoptite.

De-aici aș vrea, ca-nchinător onest,
Făcând, Părinte, jerbe potrivite,
Să ți le-nchin, cu dragoste-mpletite,
Trimise prin curierat celest.

Dar nu știu, Doamne, câte dintre ele
Emană un parfum frumos, divin,
Și câte-ascund tăcut... miasme grele.

Cu toate, însă, eu la Tine vin,
Să smulgi ce-i rău în gândurile mele,
Și-apoi cu gânduri scrise să mă-nchin!

Simion Felix Marțian
Siegen, 23 iulie 2021

Sonetul deșteptării

Telegarii beznei tropotesc a groază
Și funingini grele cad peste pământ,
Negru de-ntuneric, negru de mormânt,
E-n vinovăția care se-ntronează.

Colcăie păcatul în cernit veșmânt,
Într-o lume care nu mai este trează,
Căci se lasă storuri chiar și la amiază,
Stăvilind lumina caldă din Cuvânt.

Ne trezește, Doamne, aprinzând făclii,
Și-n fereasta lumii sfâșie perdele
Pentru-o deșteptare... până-n temelii. 

Și, scăpați de noaptea apăsării grele,
Să-mpletim din albul sfintelor solii
Aripi pentru zborul dincolo de stele.

Simion Felix Marțian
Siegen, 9 iulie 2021

Sonet înstelat

Răcoarea nopții cuibărită-n ciuturi
Dezmiardă vara și al ei cuptor,
Sub cerul devenit copleșitor
Cu stele izvorând din începuturi.

Nețărmul greu țesut din absoluturi
Și astrele, țășnind scăpărător,
Strivesc prezentul, și în umeri dor
Tăioase chingi cu rădăcini în luturi.


Îmi scutur stelele căzând pe  pleoape
Și, recules, mă-nchin adânc smerit,
Simțind că Dumnezeu e-aici, aproape!

O, Doamne,-Ți mulțumesc de... infinit,
Ca dar primit prin dragostea agape,
Căci sunt prin Fiul Tău înveșnicit.

Simion Felix Marțian
Siegen, 3 iulie 2021

Sonetul ploii

Pe umerii zilei lumina difuză
Îşi caută drumul prin nord şi prin sud,
Prin estul şi vestul ce-n ploi se exclud,
Şi ziua, ea însăşi, ne pare ursuză.

De ploaie veşmântul pământului ud
Atinge cu gheaţa-i şi pleoapă şi buză,
Şi-n curgerea tristă ce tihna-şi refuză
E umed şi sâmburul gândului nud.

Dar cum printre picurii grei care cad
Văd viaţa în verde trăindu-şi seninul,
Când fruntea-şi ridică spre nori un răsad,

În ploaie văd harul ce-l toarnă Divinul,
Şi strig, cu genunchii în iarba de jad:
Dă ploaie, Părinte, şi vieţii fă-i plinul!

Simion Felix Marțian

Sonet de iunie

Purtând solstițiul ca pe o hlamidă
Bătută cu cireșe de rubin,
La țărmul verii, de lumină plin,
Adastă luna iunie, candidă.

Se-ascunde curcubeul, clandestin,
Prin iarba sărutată de acridă,
Și muzica prin păsări e fluidă
Și-n greieri acordați în sol senin.

Mă invadează vara, por cu por,
Și-n flori de câmp cu puf de reverie
Îmi pregătesc o pistă pentru zbor,

Să mă înalț, pe-aripi de poezie,
Cu închinarea mea spre Creator:
Mărire Ție-n veci, mărire Ție!

Simion Felix Marțian

Sonetul înnoptării

Pâlpâiri anoste franjurează seara
Când tăceri coboară fâlfâind lălâu,
Telegarii beznei tropăie în frău
Răsturnându-i nopții negre călimara.

Se-mbeznează lumea semănând desfrâu,
Cântecul de leagăn rămânând... gargara,
Nimeni nu mai urcă, toți coboară scara
Spre noroiul care e mai sus de brâu.


Uniformizarea își impune portul,
Omenirea toată este-n pijama,
Căci în ațipire și-a găsit confortul.

Ne trezește, Doamne, letargia-i grea,
Sfâșiindu-i nopții mult prea negre cortul,
Să vedem în zare... dimineața Ta!

Simion Felix Marțian
Vulcan, 28 mai 2021

Sonet la poarta veșniciei

Nechează caii-n iureșul furtunii,
Purtând în coame bezne despletite;
Primejdii scânteiază sub copite
Și-n vatra urii ard mocnit cărbunii.

Mai fulgeră prognoze profețite,
Dar veghea lumii pare strânsă-n funii;
Istoria-i pe marginea genunii
Cu erele-nghițite de clipite.

E gata hăul veșnic să se caște,
Cum Tu ai hotărât din veac, Divine,
Punând în bob puterea de-a renaște.

E groază-n jur, dar eu privesc spre Tine,
Știind că sunt imunizat cu Paște,
Și port altoi de înviere-n mine.

Simion Felix Marțian
Vulcan, 21 mai 2021

Sonet de mai

Şi-a pus iar flori pe haină calendarul

Şi verde mult, ce bulucit adastă

La poarta dinspre cald a zilei, vastă,

Unde pe corzi de mai cântă bondarul.

 

Cu ochii sorb imaginea fantastă

Şi văd salcâmi înmiresmând florarul

Când picură, ca un prinos, nectarul,

Din floarea ce-şi răsfrânge buza castă.

 

Mi-e cald şi mi-e salcâm şi mi-e subţire

Simţind profund cum mă-ncolţeşte zborul

Cu luna mai în dulce contopire

 

Şi, cum din toate izbucneşte corul,

Din inima schimbată în psaltire

Cânt cu zidirea, laud Ziditorul.

 

Simion Felix Marțian

 

 

Sonetul mulțumirii

Brodează răsăritul cu lumină,
Tivind cu aur frunze și petale
Prin pomi ce-și pun pe portativ vocale,
Și-n roua scânteind adamantină.

Pe-acest decor cu irizări florale
De flori îmi e și mie viața plină,
Iar pacea mă învăluie senină,
Căci, Doamne, stau sub aripile Tale.


În cuibul meu de binecuvântare,
Ce-și are în corole strălucirea,
Din palma Ta curg razele de soare.

Dar, Doamne, ca să gust și împlinirea,
Aș vrea ca-n mine fiecare floare
Să aibă ca rodire... mulțumirea!

Simion Felix Marțian
Vulcan, 8 mai 2021