Sonet în alb

 

dsc_3014aTresar în alb tăcutele zăpezi
Primind lumina cu uimire castă,
Când curge alb imaginea fantastă
Din tolba grea a scurtelor amiezi.

Cu alb pictează primăveri pe coastă
Când pun dantele-n pomii din livezi,
Şi-apoi în ţipăt alb zvâcnesc în iezi
Şi-n laptele pe care îl adastă.

Cu alb nuntit, izvor de puritate,
E şi potirul florilor de crin,
Dar eu doresc un…alb mai sus de toate,

De-aceea, Doamne, eu la Tine vin
Să-Ţi cer un alb ce-acoperă păcate
Şi-apoi, iertat, doar Ţie să mă-nchin!

Simion Felix Marţian
Vulcan, 12 ianuarie 2019

 

Reclame

Sonet de an nou

ceas-1a

Mai tremură trei fire de nisip
Pe buza scurgerii către niciunde,
De care-ar vrea, dar nu se pot ascunde
Căci pentru asta nu-i niciun tertip.

Apoi clepsidra-ntoarsă ne răspunde
La noul nume, după noul chip,
Iar cursul se reia stereotip
Şi teama trecerii iar ne pătrunde.

Dar noul an ne poate fi mai bun
Dacă vom cultiva noi bunătatea;
Cât despre trecere…ce pot să spun?

Eu o accept cu toată simplitatea
Şi, fără nicio teamă, mă supun
Căci mă aşteaptă-n cer…eternitatea.

Simion Felix Marţian

Sonetul Naşterii

DSC_0087a

Când plugul urii mai brăzda pământul
Și ploaia deznădejdii-l otrăvea,
Iubirea într-un staul Se năștea,
Schimbându-i în speranțe vii veșmântul.

În noaptea sfântă cerul strălucea
Peste păstorii ostoind frământul
Și oști cerești vesteau, pornindu-și cântul,
Că era mântuirii începea.

Revăd tabloul cu imagini vagi
Și, pe cămilele mușcând din frâie,
Cum Orientul se-nchina cu magi.

Eu n-am, ca ei, odoare prinse-n brâie,
Nici aur n-am, sau smirnă în desagi,
Dar, Doamne, rugăciunea mi-e tămâie!

Simion Felix Marţian

Sonet fierbinte


În vatra vieții focul e aprins
Și-o ardere e mersul înainte,
Iar clocotul intens din simțăminte
Îl definește, iată, dinadins.
 
Din foc se nasc iubiri cu jurăminte
Și-n lava patimii e jar încins,
Iar arta poartă focul ei nestins
În note, în culori și în cuvinte.
 
E foc în viață, viața e un foc,
O flacără arzând…printr-o minune
Neînțeleasă, uneori, deloc.
 
Dar, Doamne, eu te rog, în mine pune
Mai  mult de toate astea la un loc:
Un foc divin, să  ard în rugăciune!
 
Simion Felix Marţian
 
 
 
 

Sonet brumat

Bruma

De sărutul brumei iarba se-nfioară
Şi scânceşte frunza tremurând în ger,
Îşi ridică pomii braţele spre cer
Căutându-şi straiul verde de-astă vară.

Sub argintul rece vise-n verde pier,
Ofilirea-n ele începând să doară;
Strălucirea trece la…odinioară,
Iar speranţa pare doar un gând stingher.

Dar tabloul sumbru poate prinde viaţă
Când pe pânza vremii, bruma ignorând,
Folosim aceeaşi tuşă îndrăzneţă

Care-n rugăciune-o punem doar crezând:
Mulţumim că bruma vieţii-i doar prefaţă
La eterna vară ce va fi-n curâd!

Simion Felix Marţian
Vulcan, 10 brumar 2018

Sonet de noiembrie

Noiembrie

Sărutul brumei tot mai pătimaș
Pătrunde-n toamnă dincolo de coajă,
Drapând solemn, cu-a cețurilor vrajă,
Tabloul umed, rece și golaș.

Bătrânul plop tușește stând de strajă,
Lipsit de al frunzișului panaș,
Și-n vântul care zburdă nărăvaș
Tristețe-n gri de croncănit degajă.

E luna rece-a straiului de tină,
Dar și a siguranței că-n pământ
Așteaptă bobul startul spre lumină.

De-aceea, Doamne, prin al Tău Cuvânt,
Dă toamnei mele de tristeți și vină
Speranța că voi încolți-n Cer, sfânt!

Simion Felix Marțian
Vulcan, 29 noiembrie 2016

 

Sonetul speranţei

4

Plouă tristeţi, cu şiroiri bolnave,
Şi termometrul clănţăne din dinţi
Când muşcă în rafale suferinţi
Din tânguirea cu acorduri grave.

Tot orizontul pare scos din minţi,
Presând pe sentimentele jilave
Ce se resorb în deznădejdi concave,
Strivind pâlpâitoare năzuinţi.

Dar plumburiul se îndepărtează,
Unei voinţe tainice supus,
Şi cerul vieţii se înseninează;

Unde sunt apăsările? S-au dus,
Căci Soarele speranţei luminează,
Lumina lumii, care e Isus!

Simion Felix Marţian

Sonet pacifist

Pace

Istoria-ncalță bocancii, din nou,
Punându-și podoabe găsite-n rastele,
Și hâde miasme cu moartea în ele
Dau tușa finală acestui tablou.

Șenile și sânge și foc și zăbrele,
Și goarna chemând cu funestu-i ecou
Dau lumii aspect de sinistru cavou
Și flamura păcii scâncește-n atele.

Război? Dar de ce, când e pace-n Cristos!
Iubind, să cântăm din viori, nu din durde
Și totul va fi mai curat, mai frumos!

Lăsând la o parte discordii absurde,
Și-aducând Dumnezeului păcii prinos,
Dați drumul pe pajiște păcii, să zburde!

Simion Felix Marţian
Vulcan, 18 aprilie 2015

Sonet familial

25b

Prin geam un soare viu la viaţă cheamă
Şi-n ochi de prunc lumina se-nteţeşte,
Când gura ca cireaşa-ncet rosteşte
Către icoana vieţii: ma-mă, ma-mă!

În focul din cămin, care trosneşte,
Dansează vesel flăcări de aramă,
Şi fug nelinişti, umbra se destramă,
Căci tata e aici şi ocroteşte!

Aşa ne-a fost familia lăsată
De Cel ce ne-a creat şi a creat-o:
Copii având o mamă şi un tată!

Şi dacă Dumnezeu a-ntemeiat-o,
Să o cinstim aşa cum ne-a fost dată,
Cinstind, astfel, pe Cel care ne-a dat-o!

Simion Felix Marţian
Vulcan, 15 septembrie 2018

 

Sonet geografic

DSC_7071

Când rătăceşti la vest de sentimente
Şi amurgeşti mereu, uitându-ţi zorii,
Trasezi meridiane iluzorii
Pe longitudini veşnic repetente.

În căutarea vie a culorii
Şi a simţirilor adânci, ardente,
Busolele sunt insuficiente,
Iar hărţile devin contradictorii.

Dar este-un apogeu plin de lumină,
Al plăsmuirii punct şi-al devenirii,
Şi-aceasta este dragostea divină!

Şi astfel punem capăt rătăcirii,
Mergând spre-mpărăţia ce-o să vină,
Ghidaţi de Dumnezeul mântuirii!

Simion Felix Marţian
Vulcan, 7 septembrie 2018