Tablou estival

Veșmânt țesut din verde și din cald
Îmbracă zile lungi, dospite-n soare,
Și poala lui cu franjuri de smarald
Sărută-n umblet fiecare floare.
	
Poteci de umbră împletesc tăceri
Și iezerele-n munți surâd albastru,
Fugind de arcul greu al albei veri
Ce-aruncă focul săgetat de astru.

Iar noaptea-n toiul verii e... un vis,
În strai bătut cu greieri și cu stele,
Purtând mirozne vii, de nedescris,
Gătind culcușul zorilor cu ele.


Pe-acest tablou ce prinde-ncet contur
Se-aprind culori, curgând șuvoi ca râul,
Dar mai presus de verde sau azur
E galbenul ce-mbracă-n aur grâul.

Privesc la el și simt că-s tulburat,
Și-ntreb, văzând cum se adună norii:
E lanul copt, e bun de secerat,
Dar unde-s, Doamne, unde-s lucrătorii?

Și-un spic, plesnind de rod, parcă-mi vorbea,
Purtând povara pâinii, ars de soare:
Dar tu ce-aștepți, și cei din preajma ta,
Când știți ce-i scris, că... „secerișu-i mare”?

Simion Felix Marțian
Neunkirchen, 3 iulie 2019

Chemarea lui Petru

Pescar galileean, luptând cu marea

Pentru a-i smulge argintiul rod,

Te-ntreb, căci arde-n mine întrebarea:

Ce ai simţit când, auzind chemarea,

Ai părăsit şi barcă şi năvod?

 

Era acolo şi Andrei cu tine

Când, lângă voi oprindu-se din mers,

A zis Isus blajin: ”Veniţi cu Mine!”

Şi freamătul chemării vii, divine,

V-a răsturnat tot vechiul univers.

 

Pescar de oameni? Tu ştiai ce spune

Învăţătorul, sau era mister?

Ce ai simţit când prin adeziune

Porneai cu El ca să salvezi o lume

Ce rătăcise drumul către cer?

 

Ţi-am urmărit întreaga transformare,

Cum din amestecul de la-nceput

De slăbiciune şi înflăcărare,

Teamă, devotament şi lepădare,

Domnul te-a modelat cum El a vrut.

 

Ai fost în focul de la Cincizecime

Aşa cum ni se-arată în Cuvânt,

Atunci când au venit şi peste tine

Din ceruri limbi de foc, flăcări divine

Şi-ai fost umplut de Duh, de Duhul Sfânt.

 

Prin Duhul Sfânt ai păstorit o turmă

De oi, oiţe şi de mieluşei,

Cu râvnă sfântă care nu se curmă

Şi totul a-nceput… cu ani în urmă,

Cănd pescuiai la mare cu Andrei.

 

Ce ai simţit? Revin cu întrebarea

Chiar dacă voi părea prea insistent,

Pentru că şi acum sună chemarea:

Luaţi năvodul, lumea este marea!

Dar câţi sunt cei care răspund prezent?

 

Simion Felix Marțian

Vulcan, 29 iunie 2010

 

Shalom, Ierusalim

  „Rugaţi-vă pentru pacea Ierusalimului!” (Psalmii, 122: 6)

Atâtea tragedii ai cunoscut
Sub apăsarea marilor imperii
Încât istoria ţi-e plâns durut,
Izvor de lacrimi trist, neîntrerupt,
Ca un dezgheţ în streaşina durerii.

Deşi ai pacea-nscrisă pe blazon,
Istoria s-a dovedit rapace
Legându-te cu zbucium de pripon,
Iar pentru tine a rămas doar zvon,
Un vis neîmplinit, râvnita pace.

Istoria ţi-a înlesnit cândva
O întâlnire-n ziua cercetării,
Când Dumnezeu plângea la poarta ta
Prin Cel ce-aduce pace, pacea Sa,
Cristos chema, dar n-ai răspuns chemării.

Ierusalim, n-ai pace nicidecum
Şi-mrpejurările îţi sunt ostile
Căci iată cum îţi bate-n porţi, acum,
Venind întunecată de pe drum,
Istoria-ncălţată cu şenile.

Te răvăşesc rachete zile-ntregi
Şi pacea iluzorie se curmă.
Tu o doreşti dar nu poţi să-nţelegi
Că Domnul păcii vrea ca să-L alegi,
Iar profeţiile te-ajung din urmă.

Le vezi plesnind în muguri de smochin
Şi-n verdele ce vara o vesteşte,
E vremea ta, străvechi Ierusalim,
Să Îl primeşti pe-al păcii Prinţ divin
Căci El domnia păcii pregăteşte.

Shalom aleihem* şi acum şi-n veci,
Iar peste zbucium să se-aşeze praful
Şi de-ţi mai bate-n porţi, cu gheare reci,
Venind pe tenebroasele-i poteci,
Războiul să îşi scrie epitaful.

*Shalom aleihem(aleichem)- Pacea să fie cu voi(ebr.)

Simion Felix Marțian
Vulcan, martie 2009


Învierea din noi

A înflorit lumina pe mormânt,
Venind de la fereastra veșniciei,
Când a căzut și ușa coliviei
Ce țintuise zborul de pământ.

Cel înviat, golind moartea de sens,
A pus în noi altoi de nemurire
Cu aripi odrăslite din iubire,
Și al eternitățiii gând intens.

Nemoartea prinde astfel rădăcini
În seve noi, izvoare de credință,
Dând nimburi pentru fiece ființă
Ce poartă rod în mugurii divini.

Și cum „sfârșitul” nu-i decât un prag
Spre-un „dincolo” țesut doar din lumină,
Îl așteptăm pe Înviat să vină,
Căci zorii veșniciilor ne-atrag.

Venim, Isuse drag, să-Ți mulțumim
Și, vrând să Te urmăm în înviere,
Ajută-ne ca-n toate sfânta-Ți vrere,
Iubind ca Tine, să o împlinim!

Simion Felix Marțian
Vulcan, 9 mai 2021

Primăvara ca o stare

Înfipt în anotimp până-n plăsele
Mă împrimăvărez în verde viu,
Şi-nseninat de cerul azuriu
Sorb seve noi, dorin să scriu cu ele.

Mă năpădesc cuvintele nescrise
Când primăverii îi plătesc tribut,
Căci frumuseţea nu-i doar atribut
Ci viaţă nouă afluind prin vise.

Şi văd, înfăşurat în foi de viaţă,
Că primăvara nu-i doar anotimp,
Este o stare dincolo de timp,
Este trezire, este dimineaţă.

E învierea simţurilor toate
Spre bine, spre frumos, spre adevăr,
E neprihana florilor de măr
De roua dimineţii sărutate.

Trăind, deci, primăvara ca o stare,
Ca înviere, ca dorit dezgheţ,
Văd scrisul îndurării mai citeţ
Şi-aud mai clar a cerului chemare.

Iar inima-mi, Părinte, vre să-Ţi ceară,
Cu un demers cu totul exploziv:
Condamnă-mă, Te rog, definitiv
La o eternă, sfântă primăvară!

Simion Felix Marțian
Vulcan, 12 aprilie 2014

Echinocțiu


Mi-ai pus în față răul lângă bine
Pe talerele prinse-n echinox,
Contrarii stând alături, pentru mine,
Deși, confuz, credeam că-i… paradox!
 
Blestemul lângă binecuvântare,
Viața și moartea pe același ring
Stăteau în față ademenitoare,
Să fac alegerea, să le ating.
 
Priveam spre-ngemănatele contraste
Formând un echinocțiu aparent,
Egale, chiar de-s faste și nefaste,
În echilibrul lor indiferent.

 
Un pas pecetluind eternitatea
Trecea peste al șovăielii zid
Când, Doamne, arătându-Ți bunătatea,
Mi-ai fost spre slava viitoare ghid.
 
Nu mă lăsa să mă gândesc cu groază
Ce-aș fi ales eu, fără să Te-ascult,
Căci Tu mi-ai dat o veșnică amiază
Și echinocțiul a pierit de mult.
 
Simion Felix Marțian

La mulţi ani, femeie!


La mulţi ani femeie, mamă şi soţie,
Prietenă, colegă, soră, orice-ai fi,
Iată că ofrandă ţi se-aduce ţie
Primăvara toată în această zi!
 
Tu eşti cea prin care-Atoatecreatorul
Şi-a-mplinit zidirea, dând la toate rost,
Când prin tine-n lume a-nflorit decorul
Lângă cel ce-ţi este soţ şi adăpost.
 
Înflorirea însăşi are sens prin tine
Şi ţi-e locul astăzi – iată! – între flori,
Iar când prin rodire bucuria vine,

Tu aduci în lume mari şi vii comori.
 
Azi e despre tine, dar tot anotimpul
Împletind iubire strâns e-ntr-un buchet,
Şi ca un omagiu te salută timpul
Vrând să-ţi curgă-n viaţă ceva… mai încet.
 
Primăvara toată e o reverie
Renăscând prin tine, cum a fost mereu,
La mulţi ani, femeie, şi… o veşnicie,
Tu eşti imnul vieţii, scris de Dumnezeu!
 
Simion Felix Marţian
Vulcan, 6 martie 2019

Pledoarie pentru crez


Derulez imagini dănțuind vivace
Dintr-o lume care pare-un carnaval,
Lume ce-ntr-un iureș face și desface
Sub deviza zilei: superficial!
 
Priponind gândirea de un „ce se poartă”
Dăm identității straie de angro,
Și în existența devenind deșartă
Strigă rațiunea: lume, încotro?
 
Se tocește, parcă, și-ascuțișul minții
Cu idei „de-a gata”, gânduri „la pachet”,
Și de starea asta ținem strâns cu dinții
Prinși de platitudini ca de un magnet.

 
Pojghița se poartă, sau poate spoiala,
Ascunzând dramatic drumul către miez,
Dar dezastrul vine doar atunci când boala,
Molima aceasta se-ntinde pe crez.
 
Fără profunzime, moartă ni-e credința,
Fără cunoștința tainelor adânci,
Fără înălțimea ce-o dă-n zbor voinţa,
Fără fermitatea neclintitei stânci.
 
Afirmându-ți crezul, ieși din lumea plată
Părăsind curentul uniformizant,

Lăsând „ce se poartă” la…„a fost o dată”
Pentr-o viață nouă și un trai vibrant!
 
Nu pentru senzații, nici adrenalină,
Nu pentru că-i trendy, super sau frumos,
Ci pentru trăire veșnică-n lumină
Cu Mântuitorul, Cu Isus Cristos!
 
Simion Felix Marțian

Dăruire


De flori ne scuturăm, murind în rate,
Căci rodul moare-n fiece îngheț
Născut din neiubire și dispreț,
Și-atunci purtăm doar frunze… asortate.
 
Dar dincolo de-omături și de brume,
De gerul care mușcă nemilos,
Putem, primind iubire din Cristos,
Să scriem calde opere… antume.
 
Și nu implică fenomene stranii,
Ci doar altoi de dragoste pe cord
Și-un zâmbet cu iubirea în acord,
Ca să-nflorim din nou, rodind în danii.

 
Scăpând astfel de împietriri de cremeni
Și-n ramuri purtând mult doritul rod,
Putea-vom face între inimi pod
Din împletirea dragostei de semeni.
 
Suntem înconjurați de daruri sfinte
Din mâna ce-o întinde Dumnezeu,
Și numai dăruind și noi, mereu,
Îi mulțumim divinului Părinte.
 
Simion Felix Marțian
Neunkirchen, 13 februarie 2021

Spre liman


E-aici, și toate simțurile treze
Tresar încinse, ca la un semnal;
Primejdia e-n fiecare val
Ce vrea, mugind din hău, să-nfricoșeze.
 
Parcă s-a frânt, căzând pe noi, tăria
Cu nori de smoală grei și fioroși,
Ce scriu cu foc și țipăt de-albatroși
Pe-acest întins clocotitor urgia.
 
Mai e și bezna mirosind a moarte
Și-n barcă suntem, Doamne,- așa de mici…
Vrem să simțim că și Tu ești aici
Și că limanul nu-i așa departe.

 
Tu poți să poruncești oricând furtunii
Și-oceanul ne-ar surâde luminos,
Sau poți să ne-ntărești, neîndoios,
Să trecem de pericolul genunii.
***
Sub norii negri ai apostaziei,
A merge spre liman e tot mai greu,
Însă la cârma bărcii-i Dumnezeu
Și se zărește poarta veșniciei!
 
Simion Felix Marțian
Neunkirchen, 7 februarie 2021