Tăceri pascale

DSC_5774

Pe noaptea de patimi se-ascute jungherul
Şi bubuie ura strivită-n torace
Când mâna rebelă atinge mânerul,
Dar Mielul de jertfă priveşte şi…tace!

Se-aprind vâlvătăi peste tragice bezne
Tivite cu păsări de pradă, rapace,
Şi sângele jertfei ajunge la glezne,
Dar Mielul priveşte, ascultă şi…tace!

Se urcă spre mijloc potopul de sânge
Când drama la focul trădării se coace,
Durerea-i cumplită, dar Mielul nu plânge,
Revarsă iubire pe lume şi…tace!

Tăcerea e albă ca norii de cretă
Când sângele-ajunge la creştet, tenace,
Şi moartea vorace cuprinde discretă
În braţele-i Mielul. Mormântul Lui…tace!

Dar actul final e drapat de-nviere
Şi-n scenă-i un Miel, ca un şarpe de-aramă,
Ce-a rupt de pe drumul spre Cer bariere.
Acum nu mai tace. Mă cheamă, te cheamă…

Simion Felix Marţian
Vulcan, 15 aprilie 2019

 

Reclame

Echinocţiu

page 1

Mi-ai pus în față răul lângă bine
Pe talerele prinse-n echinox,
Contrarii stând alături, pentru mine,
Deși, confuz, credeam că-i…paradox!

Blestemul lângă binecuvântare,
Viața și moartea pe același ring
Stăteau în față ademenitoare,
Să fac alegerea, să le ating.

Priveam spre-ngemănatele contraste
Formând un echinocțiu aparent,
Egale, chiar de-s faste și nefaste,
În echilibrul lor indiferent.

Un pas pecetluind eternitatea
Trecea peste al șovăielii zid
Când, Doamne, arătându-Ți bunătatea,
Mi-ai fost spre slava viitoare ghid.

Nu mă lăsa să mă gândesc cu groază
Ce-aș fi ales eu, fără să Te-ascult,
Căci Tu mi-ai dat o veșnică amiază
Și echinocțiul a pierit de mult.

Simion Felix Marţian
Vulcan, 23 septembrie 2016

Dor de dulce

1

Din ce ungher de suflet, tenebros,
Din ce abis, din ce dimensiune
Ies rădăcini în chip misterios,
Şi care gând le-adapă viguros
Să-şi dea lăstarii de amărăciune?

Un lăstăriş de-a dreptul agresiv
Împădureşte inima şi gândul,
Şi-amarul sevei curge obsesiv
Pe sufletul ţestos şi abraziv,
În noapte şi declin înfăşurându-l.

De-atâta noapte şi de-atâta ger
Şi gândurile-n faşă-ncep să doară,
Cel al speranţei rămânând stingher,
Lipsit de orizont şi de reper,
Şi-n piept apasă pietrele de moară.

S-a-nstăpânit amarul peste tot
Şi-n suflet parcă vrea să se şi culce,
Dar împotriva crudului despot
Şi al invaziei cumplit complot
Se răzvrăteşte dorul după dulce.

E dorul după fagurii din cânt
Şi după mierea ce din psalmi îmbie,
Dor de dulceaţa prinsă în Cuvânt
Şi de nectar din versul plin de-avânt,
Dorul de dulce care reînvie.

Şi gândul îndrăzneţ, născut din dor,
Se vrea rostit în sunet de chimvale:
Vreau fagurii să-i sorb uşor, uşor
Şi de dulceaţa lor să mă-nfior,
Vreau, Doamne, mierea părtăşiei Tale!

Simion Felix Marţian

Poezie din volumul „Cărări de lumină”, Editura Metanoia- Oradea, 2018

La mulţi ani, femeie!

1 (1)a

La mulţi ani femeie, mamă şi soţie,
Prietenă, colegă, soră, orice-ai fi,
Iată că ofrandă ţi se-aduce ţie
Primăvara toată în această zi!

Tu eşti cea prin care-Atoatecreatorul
Şi-a-mplinit zidirea, dând la toate rost,
Când prin tine-n lume a-nflorit decorul
Lângă cel ce-ţi este soţ şi adăpost.

Înflorirea însăşi are sens prin tine
Şi ţi-e locul astăzi- iată!- între flori,
Iar când prin rodire bucuria vine,
Tu aduci în lume mari şi vii comori.

Azi e despre tine, dar tot anotimpul
Împletind iubire strâns e-ntr-un buchet,
Şi ca un omagiu te salută timpul
Vrând să-ţi curgă-n viaţă ceva…mai încet.

Primăvara toată e o reverie
Renăscând prin tine, cum a fost mereu,
La mulţi ani, femeie, şi…o veşnicie,
Tu eşti imnul vieţii, scris de Dumnezeu!

Simion Felix Marţian
Vulcan, 6 martie 2019

 

Simfonie de primăvară

DSC_4040 2

S-a răsculat lumina, revendicându-şi timpul
Şi calendarul însuşi a nechezat din file,
Când s-a schimbat cu zumzet de viaţă anotimpul
Şi-o diademă pus-a, de zâmbete, pe zile.

Îmbălsămata sevă îmi primeneşte versul
Şi-l pârguieşte dorul din soarele ce arde,
Când dedulcit cu muguri îngână Universul
O simfonie nouă în inimă, pe coarde.

S-a-naripat culoarea, curgând pe săturate,
Înfiorând petale din flori cu gustul mierii,
E o-ncântare totul, dar, mai presus de toate,
E anotimpul vieţii, e vremea învierii!

Şi-n simfonia care încet, încet se naşte,
Pe partitură punem, din „dolorose” uliţi,
În cadenţare tristă, şi paşii-n prag de Paşte
Ai Celui ce spre moarte mergea împuns de suliţi.

Redeşteptaţi de focul aducerii aminte
În primăvara caldă şi castă care vine,
Să ne trăim viaţa în dragoste fierbinte,
Şi spre-nvierea noastră să ne sfinţim, creştine!

Simion Felix Marţian

 

Primăvară eternă

DSC_1906b

Mai muşcă gerul deghizat în lup
Când reci vântoase năvălesc în haită,
Şi-n pomii tineri când mai dau o raită
Prea cruzii muguri de pe ram se rup.

Să dăm lăstari e, oare, prea curând?
Şi prea devreme-i să ieşim la soare?
E iarna încă ameninţătoare,
Dar, iată, vestitorii vin zburând!

De n-ar fi, Doamne, veştile acestea,
Speranţe vii din cer şi pentru cer,
Ne-am stinge-ncet îngenuncheaţi de ger
Şi-aici ne-am scrie-ndoliaţi povestea.

Dar iarna are , totuşi, un sfârşit
Spre care mergem biruind prin Tine,
Şi-n primăvara veşnică ce vine
Intra-vom cu acei ce-au biruit.

O primăvară fără calendar
Şi-o veşnică-nflorire în lumină
Va fi-n Împărăţia ce-o să vină,
Avându-şi temelia la Calvar.

Di-n inima-nflorită, mulţumim,
Căci, Doamne, arătându-Ţi bunătatea,
În primăvara cât eternitatea
Vom fi cu Tine, s-o împodobim!

Simion Felix Marţian
Vulcan, 19 februarie 2019

 

Iubiţi!

b

În amonte de azi, în amonte de ieri,
Undeva în trecut digul urii s-a rupt,
Năvălind peste noi din al vieţii abrupt
Un puhoi de venin şi scrâşnite dureri.

Mă complac inundat, te complaci inundat,
Şi cu foc în priviri împroşcăm vitriol,
Iar sub paşii pierduţi ne aşternem nămol,
Am uitat cât de bun e terenul uscat.

Ne-nţărcaţi, ne hrănesc buletine de ştiri,
Şi, sorbind cu nesaţ, ne trezim amorsaţi,
Explodăm prea uşor, căutând vinovaţi,
Sau vedem circumspecţi peste tot uneltiri.

Într-un astfel de trai nu-i nimic de folos,
Ruginim dureros scârţâind agasant,
Dar avem pentru altfel de viaţă garant,
Pentru pace, senin şi iubire: Cristos!

Să-nvăţăm să iubim dând lăstari către cer,
Să-nflorim oferind printre zâmbete flori
Şi planeta întregă, din zori până-n…zori
Va zâmbi cu-al iubirii divin Mesager.

Simion Felix Marţian
Vulcan, 15 februarie 2019

.

Metamorfoza unei cărţi

DSC_4231a

Citeşti în mine, Doamne, ca-ntr-o carte
Căci înainte-Ţi nu-i nimic ascuns,
De ochiul Tău nimic nu-i prea departe
Şi nici măcar vreun ciob de gânduri sparte
Nu poate-avea taine de nepătruns.

Mă răsfoieşti cu interes, Părinte,
Pe care nu vrei să-l disimulezi,
Dar când găseşti greşeli printre cuvinte
Sau intriga din carte-i prea fierbinte,
Te văd cum, lecturând, Te întristezi.

Nu-s, Doamne, tocmai cartea potrivită
Pentru lectura care Ţi-o doreşti,
Dar corectată şi retipărită
Această carte poate fi primită
Pe rafturi în biblioteci cereşti.

Rescrie, Doamne, frazele greşite,
Refă capitole întregi, sau părţi,
Dându-le alte titluri, inedite,
Dar vreau să figurez la „favorite”
Pe lista Ta cu numeroase cărţi.

Citeşti în mine ca-ntr-o carte, Tată,
Şi urmăreşti cu degetul pe rând;
Când vezi greşeli le strângi într-o erată
Să fiu o carte bună, corectată,
Sfinţit de Tine-n faptă şi în gând.

Citeşti ca într-o carte, Doamne-n mine,
O carte ce-n iubire renăscu,
Scrisă cu pana dragostei divine;
Citeşti în mine, Doamne, despre Tine
Căci personajul principal eşti Tu.

Simion Felix Marţian
Vulcan, februarie 2008

Trei decenii de iubire

pizap.com15492742393081

N-a fost, iubito, iarna ca oricare,
Căci februarie optzeci şi nouă
S-a-mbujorat de-a dragostei dogoare,
Iar noi uimiţi aveam în gene rouă.

A fost un start pe drumul de mistere,
Intram pieptiş în labiritul vieţii,
Dar nu ne-am poticnit la bariere
Şi nici nu ne-au ţinut pe loc scaieţii.

Am mers uniţi, de mână cu iubirea,
Dar însoţiţi de pronia divină,
Şi cerul ne-a zâmbit când odrăslirea
S-a-nfiripat pe-a dragostei tulpină.

În viaţa noastră a venit Diana
Ca semn că Cerul îşi deschide poarta
Prin care îşi revarsă neprihana,
Zîmbindu-ne apoi, din nou, prin Marta.

Iubindu-ne am răspândit iubire,
Şi florile crescând la noi în glastră
Ne spun aşa, ca dulce răsplătire:
„Am vrea o căsnicie ca a voastră!”

Lui Dumnezeu Îi mulţumim fierbinte
Pentru iubirea vie ce ne leagă,
Dorind ca şi de-acuma înainte
Să o trăim la fel, viaţa întreagă.

Vulcan, 4 februarie 2019

 

De Mica Unire

1 unire

Istoria strigă: Sus steagul, române!
Şi-n dangăt ne cântă cu foc în simţire
De-o ţară născută pe plaiuri cu grâne,
Ne cântă de-un Milcov sorbit spre Unire!

Ne cântă şi vântul ce-mprăştie spuza,
Dând focului viaţă, culoare şi forme,
De-o ţară cu pace, de cinste, de Cuza,
De-un drum către lume pavat cu reforme.

Ne cântă lumina venind din ceasloave
De-un neam cunoscând Dumnezul nădejdii,
Un neam „în picioare” prin faptele-i brave
În ciuda atâtor şi-atâtor primejdii!

E cântecul nostru de ieri pentru mâine,
Dar astăzi îi scriem şi noi conţinutul;
Istoria demnă obligă, române,
Să scriem cu cinste, în ton cu trecutul.

Istoria-şi pune în cântec accentul
Şi-albastru şi galben şi roşu e versul,
Cântându-l, române, croieşte-ţi prezentul,
Cu noi e Acel ce-a creat Universul!

Simion Felix Marţian
Vulcan, 24 ianuarie 2019