Cu Dumnezeu la pescuit

  Erau pescari din tată în fiu, aşa cum erau cei mai mulţi dintre cei ce locuiau pe malul lacului. Al Ghenezaretului. Crescuseră în bătaia vântului şi în miros de peşte. Din pescuit îşi câştigau existenţa. Se obişnuiseră cu furtunile de pe întinsul lacului, dar şi cu gustul amar al eşecului. Atunci când se întoceau cu bărcile goale.

  Aşa se întâmplase şi de data asta. Avuseseră o noapte grea, dar, mai ales, infructuoasă. De zbatere zadarnică. Şi acum Învăţătorul, care se afla cu ei în barcă, îi spune lui Petru: ,,Depărteaz-o la adânc şi aruncaţi-vă mrejele pentru pescuire.” (Luca 5: 4)

  ,,Învăţătorule, toată noaptea ne-am trudit şi n-am prins nimic;” (Luca 5:5) a răspuns Petru. Şi ar fi putut continua: ,,Tu eşti Învăţătorul, dar eu sunt pescar profesionist, cu vechi state de serviciu în branşă. Acesta e domeniul meu, experienţa mea. Crezi că nu ştiu ce fac?”

  Dar răspunsul lui a continuat, totuşi: ,,…la cuvântul Tău voi arunca mrejele.” O fi gândit: ,,Hai s-o fac şi pe asta.” Dar ceea ce s-a întâmplat  i-a uluit în aşa măsură, că i-a cuprins spaima. Din mrejele gata-gata să se rupă, au umplut bărcile.

  Sonarul lui Dumnezeu detectează peştii oriunde s-ar afla, şi dacă nu sunt, îi pune El acolo. Ascultarea lui Petru de Isus i-a adus şi peşte , dar şi o hotărâre fermă. Aceea de a-L urma pe Cel care-l chemase să fie pescar de oameni.

  Ne încredem atât de mult în resursele noastre, în experienţa personală, încât uităm adesea că Dumnezeu are soluţii pentru orice problemă. Sau, în atotputernicia Sa, elimină problema.

  Ne facem planuri pe care le urmăm, planificându-ne şi rezultatele. Şi dacă suferim dezamăgiri, e pentru că în planurile noastre nu L-am inclus pe Dumnezeu. Voia Lui.

  În orice ar consta ,,pescuirea” noastră, pentru rezultate remarcabile să mergem la ..pescuit” cu Dumnezeu.

Simion Felix Marţian

Simfonia verii

E roua grea de-atâta curcubeu
Și-i greu de ciripituri portativul,
În vara care-și cântă laitmotivul:
Cu pași de grâne trece Dumnezeu!

Văzduhul fierbe-ncet la foc de maci
Și florile cu-arome vii brodează
Pe poala zilei, albă în amiază,
Prin umbre ațipite sub copaci.


Dospește tihna când în asfințit,
Din lanul sărutat de vâlvâtaie,
Se scrie pe-a imensității foaie
Un cânt cu-al greierilor țârâit.

Coboară noaptea peste caprifoi,
Purtând pe strai tăceri înmiresmate
Și stele ce clipesc parcă mirate,
E vară-n toate și e vară-n noi.


Inspir miresme și, pătruns de ea,
De vara coacerii, mă rog fierbinte:
Ajută-mă, Preabunule Părinte,
Să fiu un spic bogat în holda Ta!

Simion Felix Marțian
Siegen, 25 iunie 2021

Apostolul Pavel, șah la rege

„Mă socotesc fericit, împărate Agripa, că am să mă apăr astăzi înaintea ta pentru toate lucrurile de care sunt pârât de iudei.”(Fapte, 26:2) Chiar așa, Pavele? Curioasă perspectivă asupra fericirii. Dar cunoscându-l mai bine pe apostol, înțelegem că pentru el fericirea însemna a vorbi despre Cristos.

  Ce se întâmpla, de fapt? După căderea în dizgrație a lui Marcus Antonius Felix , procuratorul Iudeii (60 dH), postul acestuia a fost preluat de Porcius Festus, însă „la pachet” cu… cazul Pavel, apostolul fiind întemnițat în Cezareea de doi ani. El știa că un proces judecat în țară ar fi fost influențat de dușmanii lui de la Ierusalim și, cetățean roman fiind, a cerut să fie dus la Roma, în fața împăratului.

  Aceasta era situația lui Pavel când la Cezareea a venit, pentru a-i ura „bun venit” noului procurator, însuși regele iudeu Irod Agripa II. Și cu toate că urma să fie judecat la Roma, el acceptă provocarea lui Festus de a compărea în fața lui Agripa. Oricum nu avea nimic de pierdut, și nu numai pentru că era nevinovat, ci și pentru că la Cezareea nu se mai putea lua nicio decizie.

  Apărarea lui Pavel a fost… o predică. A vorbit despre lucrarea sa și despre întâlnirea cu Cristosul înviat, care i-a schimbat viața. Pentru Festus, un roman care nu cunoștea profețiile, aceasta era o nebunie, cum de altfel a și spus: „Pavele, ești nebun!” (v 24) Dar ținta era Agripa, pentru că „Împăratul știe aceste lucruri și de aceea îi vorbesc cu îndrăzneală.”(v 26)

  Apoi i s-a adresat direct împăratului: „Crezi tu în proroci, împărate Agripa?… Știu că crezi.”(v 27) Atacul lui Pavel a fost îndrăzneț. Ești în șah, împărate! Muți sau cedezi? Dar Agripa a recurs la eschivare: „Curând mai vrei tu să mă îndupleci să mă fac creștin.”(v 28) Și Pavel nu-și ascunde intențiile. Da, asta voia, atât pentru Agripa cât și pentru toți ceilalți.

  Și iată cum Pavel ne uimește din nou. Nu se făcea vinovat cu nimic față de legea lui Dumnezeu, fiind la fel de curat și față de cea romană. Cu toate astea, a cerut să fie judecat la Roma, știind că mărturia lui trebuia să ajungă și acolo.

  Dar până la Roma, a mai fost și acest episod. O oportunitate de a vorbi despre mântuire, pe care el a fructificat-o. Chiar dacă era vorba de împărat. Sau, poate, tocmai de aceea. „Știu că crezi”, dar nu-i destul.

  Nu știm ce ecou a avut mesajul apostolului în inima lui Agripa, dar ceea ce am învățat este că nu trebuie pierdută nicio ocazie de a vorbi de mântuire. De a spune oamenilor că după „a ști” și „a crede” mai este ceva.

 Și să-i determinăm să joace. Să iasă din șah. Pentru mântuire.

 

Simion Felix Marțian

 

Ziua Internațională a Cărții

De Ziua Internațională a Cărții, ridic deasupra Morii pavilionul filei înnobilate prin scris și, ieșind în pridvor cu rodul îndelung măcinatelor mele gânduri, idei și sentimente, îi salut pe toți oamenii „de carte”: scriitori și cititori, editori și tipografi, librari și IT-iști.

Tuturor, dintr-o inimă dedulcită cu cititul și scrisul, la mulți ani, într-o binecuvântată lumină!

La moara lui Felix

Moara 5

De ce…„la moară?” Poate din modestie. Dacă aș fi avut pretenția că pot să ofer hrană spirituală pe blogul meu, l-aș fi numit altfel. Cum ar fi, bunăoară, „la brutărie”. Dar mă mulțumesc să cred că pot oferi făină.

Și-am purces astfel la măcinat. Boabe de idei. De gânduri și sentimente. De emoții și atitudini. Boabe coapte, cred eu, într-o lumină propice. La o temperatură potrivită.

Din toate acestea și…multe altele, doresc să ofer cititorilor o făină bună, la care să adauge fiecare ingredientele dorite. Să-și pregătească fiecare pâinea după gust. Sau plăcinta. Sau cozonacul. După gust și nevoi.

Nu știu cât timp îmi voi permite să aloc măcinatului, dar vă aștept pe aici. În miros de grâne și făină, să luminăm nopțile cu albul pâinii viitoare. Să ne îmbrățișeze răsăritul lângă scocul morii, în timp ce apa se avântă impetuos pe roată. Care se-nvârtește. Și se-nvârtește.

Dacă voi lipsi, voi fi , poate, cu boabele la soare. Pentru un plus de coacere.Dar voi reveni, cu aceeași caldă bucurie de-a fi împreună. De a pregăti împreună pâinea. Pentru că este nevoie.

Vă aștept la moară. La moara lui Felix.

Simion Felix Marțian
Vulcan, 10 noiembrie 2015