Magii, semnele și actualitatea

inger

Au rămas pentru noi personaje învăluite în mister, pentru că evanghelistul Matei nu a insistat pe amănunte. Erau magi și asta avea legătură cu preocuparea lor pentru pătrunderea tainelor stelelor. Să fi fost preoți? Sau împărați? Vechile tradiții îi plasează când pe o poziție când pe alta.

Rămânând însă la ceea ce știm cu certitudine, putem spune că înțelegeau mersul astrelor și semnificația semnelor care se arătau. Citeau în stele ca în gazeta de dimineață, cu deosebirea că stelele, neavând nevoie de creșterea tirajului, nu mințeau.

Dumnezeul lui Israel nu încuraja cititul în stele. Ba dimpotrivă. El vorbea poporului Său prin proroci. Dar magii nu-L cunoșteau pe Dumnezeu. Nu încă.

Nici numărul magilor nu-l știm. Tradiția vorbește de trei, pornind de la numărul darurilor: aur, tămâie și smirnă. Dar nici acest amănunt lipsă nu are importanță. Important este că au înțeles și au ajuns acolo unde a trebuit să ajungă. Și, mai ales, să se închine.

La celălalt pol al cunoașterii erau păstorii. Ei își ridicau ochii spre boltă doar să vadă dacă nu vine ploaia. Semnele astrelor nu era treaba lor. Ei aveau îndeletniciri mult mai practice: să asigure semenilor hrană și îmbrăcăminte. Vitale.
Dar Vestea bună era și pentru ei, așa că Dumnezeu a ales să le vorbească printr-un înger. Și chiar dacă s-au înfricoșat, au înțeles mesajul.

Mesia trebuia să vină în lume, potrivit profețiilor, și semnele confirmau împlinirea acestora. Alte profeții vorbesc despre revenirea Fiului Lui Dumnezeu, și împlinirea lor este precedată de semne. Și acestea profețite. Cu claritate. Și atât de vizibile.

Dacă sărbătoarea Nașterii înseamnă pentru noi doar înfrumusețarea cu detalii colorate a istoriei magilor, n-am înțeles nimic. Noi trebuie să ne concentrăm asupra semnelor vremii noastre. Sunt vizibile și grăitoare.

Revenirea Fiului lui Dumnezeu nu mai înseamnă o întâlnire la iesle. Sau acasă. De data asta are o altă dimensiune. Și pentru întâlnirea aceasta trebuie să ne pregătim. Semnele actuale nu sunt pentru magi. Sunt pentru toată lumea.

Așadar, atenție la semne. Domnul nostru vine.

Simion Felix Marțian
Vulcan, 28 decembrie 2016

„La Mine”,a zis Isus, nu la Barnevernet

Bernevernet 2Oamenii Îl iubesc pe Dumnezeu. Cei care-L cunosc. E ,într-adevăr, o poruncă în acest sens, dar cum ai putea, cunoscându-L, să nu-L iubești. Cum ai putea să nu-L privești cu adorare, când înțelegi la ce a recurs ca să te facă moștenitor al Cerului.

Cei care nu-L cunosc, Îl ignoră. Evident.  „Dumnezeu? Care Dumnezeu? E un mit, vedeți-vă de treabă!” Așa spun, și-și văd de-ale lor.

Sunt două atitudini ale semenilor noștri. Umane. Dar a-L urî pe Dumnezeu sau lucrarea Lui, nu mai e uman. E demonic. Cine altcineva putea stârni o furtună ca cea din familia Bodnariu, pornind de la… un cântecel. Un cântecel creștin, după cum se știe. Pe cine ar putea deranja un cântec de laudă adusă lui Dumnezeu?

Isus a zis: „Lăsați copilașii să vină la Mine și nu-i opriți…” Și părinții Bodnariu nu i-au oprit, ba dimpotrivă. I-au încurajat, învățându-i cântece prin care să-L laude.

Cei care-L iubesc pe Dumnezeu, s-ar fi bucurat să audă un astfel de cântec. Ceilalți, adică cei care-L ignoră, ar fi trecut nepăsători, văzându-și de muzica lor. Dar cei care iau atitudine împotriva unui astfel de cântec cine sunt? Am stabilit că nu sunt decât două categorii de oameni și…o entitate care-L urăște pe Dumnezeu.

Cei care au stârnit furtuna sunt în slujba acestei entități și nici nu-și dau seama. Sunt în slujba întunericului.

„ Lăsați copilașii să vină la Mine” a zis Isus. De ce? Pentru că numai El îi poate binecuvânta. Barnevernet ar fi putut, eventual, oferi protecție. Dar numai acolo unde s-ar fi dovedit necesar. Aici nu era. Iar reacția lor, determinată de un cântec creștin, îi plasează într-o zonă dubioasă. A întunericului.

Reunește, Doamne, această familie care Ți se închină, să se bucure împreună de binecuvântarea Ta! Iar în întunericul norvegian, și nu numai, adu lumina Ta!

 

Simion Felix Marțian

Vulcan, 28 decembrie 2015

 

 

La moara lui Felix

Moara 5

De ce…„la moară?” Poate din modestie. Dacă aș fi avut pretenția că pot să ofer hrană spirituală pe blogul meu, l-aș fi numit altfel. Cum ar fi, bunăoară, „la brutărie”. Dar mă mulțumesc să cred că pot oferi făină.

Și-am purces astfel la măcinat. Boabe de idei. De gânduri și sentimente. De emoții și atitudini. Boabe coapte, cred eu, într-o lumină propice. La o temperatură potrivită.

Din toate acestea și…multe altele, doresc să ofer cititorilor o făină bună, la care să adauge fiecare ingredientele dorite. Să-și pregătească fiecare pâinea după gust. Sau plăcinta. Sau cozonacul. După gust și nevoi.

Nu știu cât timp îmi voi permite să aloc măcinatului, dar vă aștept pe aici. În miros de grâne și făină, să luminăm nopțile cu albul pâinii viitoare. Să ne îmbrățișeze răsăritul lângă scocul morii, în timp ce apa se avântă impetuos pe roată. Care se-nvârtește. Și se-nvârtește.

Dacă voi lipsi, voi fi , poate, cu boabele la soare. Pentru un plus de coacere.Dar voi reveni, cu aceeași caldă bucurie de-a fi împreună. De a pregăti împreună pâinea. Pentru că este nevoie.

Vă aștept la moară. La moara lui Felix.

Simion Felix Marțian
Vulcan, 10 noiembrie 2015