Gheață și muzică pe parbriz

parbriz

Primul îngheț ne găsește de obicei nepregătiți, ca prima zăpadă pe drumarii cu utilajele la naftalină. Am pățit-o și anul acesta, când am avut surpriza, dis-de -dimineață, să-mi găsesc parbrizul mătuit de ger, cu vizibilitate zero.

Și, tot ca drumarii amintiți, nepregătit. Nu o unealtă de curățat la îndemână, nu o soluție pentru dezghețare, de parcă aș fi hălăduit prin Caraibe.
Moment tensionat, nu tocmai propice pentru meditație, și totuși…

Atunci am constatat că uneori progresul tehnologic ne plasează, paradoxal, în sfera problemelor fără rezolvare. Cum? Uite-așa!

Într-o astfel de situație, automobilistul care mai are în dotarea mașinii clasicul radiocasetofon, folosește carcasa unei casete pentru a curăța parbrizul. Cu succes. Indiferent de ritmul muzicii de pe casetă. Indiferent de succesul de top. Indiferent de căldura transmisă de interpret.

Dar cum să faci același lucru cu un CD, când știm că dreapta este tangentă la cerc într-un singur punct? Ca să nu mai vorbim de un stick, sau un card de memorie. Și-atunci la ce este bun progresul tehnologic?

În concluzie, până la apariția curățitorului de parbriz prin wireless, păstrați o casetă. Cu carcasă. Sau, dacă nu, cântați cu foc până se dezgheață parbrizul.

Să ne-auzim cu bine. În parcare.

Felix

Anunțuri

Bucuriile iernii

Desz 1Ce frumoasă este iarnaaaaaa!!! Am fost convingător? Pentru asta trebuie să fiu eu convins. Dacă iubesc iarna? Da, sau cel puțin o parte din mine.

Fotograful din mine este încântat de iarnă. O tură foto într-un decor hibernal mirific îmi merge direct la inimă. Și-apoi, întors acasă, cu cardul și sufletul pline de frumos, descărcând imaginile, dichisindu-le, să retrăiesc emoțiile acestei fascinante aventuri…E minunat!

Și poetul din mine se bucură de iarnă. Invadat prin toate simțurile de imaginile amintite, nu am cum să rezist tentației de a le converti în cuvinte, strunind lexicul, care devine ascultător, gudurându-se. Și toate astea, în căldura mângâietoare din casă.

Doar că omul nu e clădit doar din hobby-uri. Așa că, asemeni tuturor, sunt și eu un…complex uman. Cu multe altele pe lângă cele amintite.

Și „complexul” din mine, proaspăt trezit din somn, n-a mai trăit aceeași bucurie dimineață când, privind pe geam, a văzut iarna.

Nici măcar nu am stăruit cu privirea la dansul fulgilor de nea în lumina becurilor de pe stradă, urmărit de gândul că trebuie scoasă mașina din zăpadă. Mai întâi: unde-i parcată? Pentru că e de fiecare dată în alt loc. Bine că mai e. Loc, nu mașină. Asta-i strada noastră, și nu e singura.

În întunericul dimineții, toate mașinile erau albe. Asta n-ar fi o problemă, dar mormanele astea de zăpadă par să fie toate la fel. Hopa, grămada asta seamănă a Opel. El e! Să încep deszăpezirea? Poate ar fi bine s-o pornesc mai întâi. Cu bateria la a doua tinerețe, s-ar putea să am surprize, și-atunci am curățat-o în zadar.

Uf, a pornit! De-acum la zăpadă. Dă spre trotuar, să poți ieși. Nu în ghete. Of, n-am învățat nici până la vârsta asta că șireturile nu-s pentru decor, ci au un scop. Comoditate. Zăpadă în ghete? Ei, și? Doar nu plec la graniță, să trebuiască declarată. Și-aoi, la temperatura mea, se va topi imediat. Ei, zăpezii, o să-i pară rău, când va fi înghițită cu lăcomie de ciorapi.

Gata cu zăpada. O spun și ciorapii mei. Dar, ca orice iarnă care se respectă, și aceasta ne oferă bucuriile la pachet. Așa că, înainte de a ninge, a înghețat, și parbrizul meu este blindat. Alt prilej de bucurie. Curăță și taci.

Am pornit gândindu-mă la bucuriile viitoare: or fi curățate drumurile? S-o fi pus nisip? Am străbătut, fără drifturi, un drum alb printre gânduri negre, și iată-mă-s aproape de finiș.

Mai aveam în față doar abruptul final. O coastă în unghi periculos cu orizontala, care mai dispune și de o curbă nervoasă. O zonă pe care am fotografiat-o în toate anotimpurile și în toate momentele zilei. Dar acum nu-mi ardea de asta, și gândul negru s-a adeverit: băieții de la deszăpezire nu colindaseră încă pe aolo.

Stânga- dreapta, stânga-dreapta și…hopa sus! Parchez și cobor în zăpada mare. Oricum, ce-ar mai putea să le facă ghetelor mele, ude pe toate părțile. Și nu sunt singurele bucurii. Deja mă gândesc dacă la întoarcere acasă mai găsesc liber locul de parcare curățat de mine. Dar să nu anticipăm.

Iarna e minunată! Poetul din mine o spune, dar după ce-și ia ciorapi uscați.

Haideți la zăpadă!

 

Simion Felix Marțian

Vulcan, 30 decembrie 2015