Sonetul deșteptării

Telegarii beznei tropotesc a groază
Și funingini grele cad peste pământ,
Negru de-ntuneric, negru de mormânt,
E-n vinovăția care se-ntronează.

Colcăie păcatul în cernit veșmânt,
Într-o lume care nu mai este trează,
Căci se lasă storuri chiar și la amiază,
Stăvilind lumina caldă din Cuvânt.

Ne trezește, Doamne, aprinzând făclii,
Și-n fereasta lumii sfâșie perdele
Pentru-o deșteptare... până-n temelii. 

Și, scăpați de noaptea apăsării grele,
Să-mpletim din albul sfintelor solii
Aripi pentru zborul dincolo de stele.

Simion Felix Marțian
Siegen, 9 iulie 2021

4 gânduri despre &8222;Sonetul deșteptării&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s