Sonet la poarta veșniciei

Nechează caii-n iureșul furtunii,
Purtând în coame bezne despletite;
Primejdii scânteiază sub copite
Și-n vatra urii ard mocnit cărbunii.

Mai fulgeră prognoze profețite,
Dar veghea lumii pare strânsă-n funii;
Istoria-i pe marginea genunii
Cu erele-nghițite de clipite.

E gata hăul veșnic să se caște,
Cum Tu ai hotărât din veac, Divine,
Punând în bob puterea de-a renaște.

E groază-n jur, dar eu privesc spre Tine,
Știind că sunt imunizat cu Paște,
Și port altoi de înviere-n mine.

Simion Felix Marțian
Vulcan, 21 mai 2021

3 gânduri despre &8222;Sonet la poarta veșniciei&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s