Sonetul înnoptării

Pâlpâiri anoste franjurează seara
Când tăceri coboară fâlfâind lălâu,
Telegarii beznei tropăie în frău
Răsturnându-i nopții negre călimara.

Se-mbeznează lumea semănând desfrâu,
Cântecul de leagăn rămânând... gargara,
Nimeni nu mai urcă, toți coboară scara
Spre noroiul care e mai sus de brâu.


Uniformizarea își impune portul,
Omenirea toată este-n pijama,
Căci în ațipire și-a găsit confortul.

Ne trezește, Doamne, letargia-i grea,
Sfâșiindu-i nopții mult prea negre cortul,
Să vedem în zare... dimineața Ta!

Simion Felix Marțian
Vulcan, 28 mai 2021

Lucid pe calea viselor

Istoria lui Iosif, fiul lui Iacov, este de-a dreptul fascinantă. Fiu născut la bătrânețe, se bucura de atenția deosebită a tatălui său, care îl iubea „mai mult decât pe toți ceilalți.” (Geneza, 37: 3) Și, peste asta, Dumnezeu Însuși îl tratează deosebit, vorbindu-i prin vise.

  În visele lui se vedea într-o postură privilegiată, în timp ce familia sa îi făcea plecăciuni. Este puțin probabil ca visele să-i fi gâdilat orgoliul, pentru că era tânăr și naiv. Atât de naiv încât nu și-a dat seama că, povestind visele, ațâță mânia fraților săi. Care se aprinsese în urma tratamentului special de care se bucura.

 Așa începe drumul greu, zbuciumat al unui om care ducea cu el… vise. A căror împlinire nu se întrezărea la orizontul întunecat care voia parcă să-l strivească. Să-i înăbușe speranțele.

  A fost mai întâi complotul fraților săi, care voiau să-l omoare. Salvat de la moarte la intervenția fratelui său Ruben, a fost aruncat într-o groapă. Departe de lumină, de oameni, de… vise. Dar pentru că a trecut pe acolo o caravană de negustori, au hotărât să-l vândă acestora. Și au făcut-o.

  Să recapitulăm? Iată: Omul cu vise de la Dumnezeu este mai întâi ținta unui complot sângeros, apoi dezbrăcat și aruncat într-o groapă, pentru ca după aceea să fie vândut ca sclav. De către frații săi! Și lucrurile nu se opresc aici. Negustorii, ajunși în Egipt, își scot investiția, cu benificiile aferente, vânzându-l la rândul lor lui Potifar, dregător la curtea lui faraon.

  Din casa acestuia ajunge în închisoare. Nevinovat. Și anii trec, fără a se vedea vreo legătură între visele lui și viața de … coșmar. Dar a venit și momentul eliberării. Și al ascensiunii sale. Căci ce altceva ar puteau să însemne cuvintele lui faraon : „Uite, îți dau stăpânire peste toată țara Egiptului.”(vers 41)

 Au venit anii de belșug, urmați de anii de foamete, și înfloritorul comerț cu grâne. Așa au ajuns frații lui Iosif în Egipt și „s-au aruncat cu fața la pământ înaintea lui.”(Geneza, 39:26) A fost împlinirea a ceea ce Dumnezeu îi arătase. Nu a fost planul lui Iosif și nici dorința lui. A fost planul lui Dumnezeu. Iar ceea ce hotărăște Dumnezeu își urmează drumul neabătut, spre împlinire. Chiar dacă uneori ni se pare că viața nu mai are loc de vise.

  Promisiunile divine sunt neclintite. Și una dintre ele este: „Iată Eu sunt cu voi în toate zilele până la sfârșitul veacului.“ (Matei, 28:19) Să purtăm în noi lumina promisiunilor, căci de împlinirea lor se va îngriji El. Dovedind, însă, credincioșia lui Iosif.

Simion Felix Marțian

Vulcan, 25 mai 2021

Sonet la poarta veșniciei

Nechează caii-n iureșul furtunii,
Purtând în coame bezne despletite;
Primejdii scânteiază sub copite
Și-n vatra urii ard mocnit cărbunii.

Mai fulgeră prognoze profețite,
Dar veghea lumii pare strânsă-n funii;
Istoria-i pe marginea genunii
Cu erele-nghițite de clipite.

E gata hăul veșnic să se caște,
Cum Tu ai hotărât din veac, Divine,
Punând în bob puterea de-a renaște.

E groază-n jur, dar eu privesc spre Tine,
Știind că sunt imunizat cu Paște,
Și port altoi de înviere-n mine.

Simion Felix Marțian
Vulcan, 21 mai 2021

Apostolul Pavel, șah la rege

„Mă socotesc fericit, împărate Agripa, că am să mă apăr astăzi înaintea ta pentru toate lucrurile de care sunt pârât de iudei.”(Fapte, 26:2) Chiar așa, Pavele? Curioasă perspectivă asupra fericirii. Dar cunoscându-l mai bine pe apostol, înțelegem că pentru el fericirea însemna a vorbi despre Cristos.

  Ce se întâmpla, de fapt? După căderea în dizgrație a lui Marcus Antonius Felix , procuratorul Iudeii (60 dH), postul acestuia a fost preluat de Porcius Festus, însă „la pachet” cu… cazul Pavel, apostolul fiind întemnițat în Cezareea de doi ani. El știa că un proces judecat în țară ar fi fost influențat de dușmanii lui de la Ierusalim și, cetățean roman fiind, a cerut să fie dus la Roma, în fața împăratului.

  Aceasta era situația lui Pavel când la Cezareea a venit, pentru a-i ura „bun venit” noului procurator, însuși regele iudeu Irod Agripa II. Și cu toate că urma să fie judecat la Roma, el acceptă provocarea lui Festus de a compărea în fața lui Agripa. Oricum nu avea nimic de pierdut, și nu numai pentru că era nevinovat, ci și pentru că la Cezareea nu se mai putea lua nicio decizie.

  Apărarea lui Pavel a fost… o predică. A vorbit despre lucrarea sa și despre întâlnirea cu Cristosul înviat, care i-a schimbat viața. Pentru Festus, un roman care nu cunoștea profețiile, aceasta era o nebunie, cum de altfel a și spus: „Pavele, ești nebun!” (v 24) Dar ținta era Agripa, pentru că „Împăratul știe aceste lucruri și de aceea îi vorbesc cu îndrăzneală.”(v 26)

  Apoi i s-a adresat direct împăratului: „Crezi tu în proroci, împărate Agripa?… Știu că crezi.”(v 27) Atacul lui Pavel a fost îndrăzneț. Ești în șah, împărate! Muți sau cedezi? Dar Agripa a recurs la eschivare: „Curând mai vrei tu să mă îndupleci să mă fac creștin.”(v 28) Și Pavel nu-și ascunde intențiile. Da, asta voia, atât pentru Agripa cât și pentru toți ceilalți.

  Și iată cum Pavel ne uimește din nou. Nu se făcea vinovat cu nimic față de legea lui Dumnezeu, fiind la fel de curat și față de cea romană. Cu toate astea, a cerut să fie judecat la Roma, știind că mărturia lui trebuia să ajungă și acolo.

  Dar până la Roma, a mai fost și acest episod. O oportunitate de a vorbi despre mântuire, pe care el a fructificat-o. Chiar dacă era vorba de împărat. Sau, poate, tocmai de aceea. „Știu că crezi”, dar nu-i destul.

  Nu știm ce ecou a avut mesajul apostolului în inima lui Agripa, dar ceea ce am învățat este că nu trebuie pierdută nicio ocazie de a vorbi de mântuire. De a spune oamenilor că după „a ști” și „a crede” mai este ceva.

 Și să-i determinăm să joace. Să iasă din șah. Pentru mântuire.

Simion Felix Marțian

Sonet de mai

Şi-a pus iar flori pe haină calendarul

Şi verde mult, ce bulucit adastă

La poarta dinspre cald a zilei, vastă,

Unde pe corzi de mai cântă bondarul.

 

Cu ochii sorb imaginea fantastă

Şi văd salcâmi înmiresmând florarul

Când picură, ca un prinos, nectarul,

Din floarea ce-şi răsfrânge buza castă.

 

Mi-e cald şi mi-e salcâm şi mi-e subţire

Simţind profund cum mă-ncolţeşte zborul

Cu luna mai în dulce contopire

 

Şi, cum din toate izbucneşte corul,

Din inima schimbată în psaltire

Cânt cu zidirea, laud Ziditorul.

 

Simion Felix Marțian

 

 

Shalom, Ierusalim

  „Rugaţi-vă pentru pacea Ierusalimului!” (Psalmii, 122: 6)

Atâtea tragedii ai cunoscut
Sub apăsarea marilor imperii
Încât istoria ţi-e plâns durut,
Izvor de lacrimi trist, neîntrerupt,
Ca un dezgheţ în streaşina durerii.

Deşi ai pacea-nscrisă pe blazon,
Istoria s-a dovedit rapace
Legându-te cu zbucium de pripon,
Iar pentru tine a rămas doar zvon,
Un vis neîmplinit, râvnita pace.

Istoria ţi-a înlesnit cândva
O întâlnire-n ziua cercetării,
Când Dumnezeu plângea la poarta ta
Prin Cel ce-aduce pace, pacea Sa,
Cristos chema, dar n-ai răspuns chemării.

Ierusalim, n-ai pace nicidecum
Şi-mrpejurările îţi sunt ostile
Căci iată cum îţi bate-n porţi, acum,
Venind întunecată de pe drum,
Istoria-ncălţată cu şenile.

Te răvăşesc rachete zile-ntregi
Şi pacea iluzorie se curmă.
Tu o doreşti dar nu poţi să-nţelegi
Că Domnul păcii vrea ca să-L alegi,
Iar profeţiile te-ajung din urmă.

Le vezi plesnind în muguri de smochin
Şi-n verdele ce vara o vesteşte,
E vremea ta, străvechi Ierusalim,
Să Îl primeşti pe-al păcii Prinţ divin
Căci El domnia păcii pregăteşte.

Shalom aleihem* şi acum şi-n veci,
Iar peste zbucium să se-aşeze praful
Şi de-ţi mai bate-n porţi, cu gheare reci,
Venind pe tenebroasele-i poteci,
Războiul să îşi scrie epitaful.

*Shalom aleihem(aleichem)- Pacea să fie cu voi(ebr.)

Simion Felix Marțian
Vulcan, martie 2009


Miracole, credinţă şi… setări

  Auzim adesea pe unii spunând: “Dacă aş vedea o minune cu ochii mei, aş crede în Dumnezeu.” Oare, aşa să fie?

  În capitolul nouă din Faptele apostolilor găsim scris despre un anume Enea, din Lida. Era paralitic, ţintuit la pat de opt ani. Opt ani de suferinţă, de imobilitate! Dar Dumnezeu a hotărât să-l vindece, prin apostolul Petru, care a trecând pe la el, i-a zis: “Enea, Isus Cristos te vindecă!” Şi a fost vindecat.

  Rezultatul? Iată-l: “TOŢI locuitorii din Lida şi din Sarona, l-au văzut şi s-au întors la Domnul.”(Fapte, 9:35)  Toţi!

  Textul amintit continuă, însă, cu istoria Tabitei. Era o tânără discipolă din Iope, credincioasă plină de zel, care prin acţiunile sale îşi arăta dragostea faţă de semeni. Adică aşa cum a înţeles ea Evanghelia. Dar într-o bună zi, s-a îmbolnăvit şi a murit. Tragedie.

  Ucenicii aflaţi în localitate au trimis după Petru la Lida, pentru că nu era departe. La venirea sa, Petru o găseşte pe Tabita pe catafalc, pregătită de înmormântare, înconjurată de văduvele care o jeleau. Erau cele care se bucuraseră de atenţia Tabitei, de ajutorul ei. Le rămăseseră doar hainele cusute de răposată. Cu fir de dragoste cusute.

  Petru, plin de Duhul lui Dumnezeu, scoate pe toată lumea afară, se roagă şi miracolul se înfăptuieşte: învierea Tabitei! Rezultatul? E aici: „Minunea aceasta a fost cunoscută în toată cetatea Iope, şi MULŢI au crezut în Domnul.”(Fapte, 9:42) Nu ştim ce înseamnă „mulţi” în cazul ăsta, pentru că este rezultatul unui raport necunoscut nouă. Ceea ce reţinem, însă, e că nu TOŢI.

  În Lida au crezut toţi, ba chiar şi cei din Sarona, în urma unei vindecări, iar în Iope, deşi era vorba de o ÎNVIERE, au crezut… mulţi. Nu toţi. De ce? Probabil că aşa s-au setat.

  Spun asta pentru că am citit cu ani în urmă afirmaţia unui ateu care spunea: „Nu cred în minuni, iar dacă vreodată aş vedea una, aş înnebuni, dar tot n-aş crede.” El pleca din start hotărât să nu creadă, îşi stabilise setările astfel.

  Este valabil şi pentru credincioşii care spun că un miracol le-ar consolida mai mult credinţa. Poate că da, poate că nu. Important este şi pentru unii şi pentru alţii să-şi seteze percepţia pe „deschis”, pe „acceptare”.

  Pentru ca minunile să facă… minuni!

 

Simion Felix Marţian

 

Învierea din noi

A înflorit lumina pe mormânt,
Venind de la fereastra veșniciei,
Când a căzut și ușa coliviei
Ce țintuise zborul de pământ.

Cel înviat, golind moartea de sens,
A pus în noi altoi de nemurire
Cu aripi odrăslite din iubire,
Și al eternitățiii gând intens.

Nemoartea prinde astfel rădăcini
În seve noi, izvoare de credință,
Dând nimburi pentru fiece ființă
Ce poartă rod în mugurii divini.

Și cum „sfârșitul” nu-i decât un prag
Spre-un „dincolo” țesut doar din lumină,
Îl așteptăm pe Înviat să vină,
Căci zorii veșniciilor ne-atrag.

Venim, Isuse drag, să-Ți mulțumim
Și, vrând să Te urmăm în înviere,
Ajută-ne ca-n toate sfânta-Ți vrere,
Iubind ca Tine, să o împlinim!

Simion Felix Marțian
Vulcan, 9 mai 2021

Sonetul mulțumirii

Brodează răsăritul cu lumină,
Tivind cu aur frunze și petale
Prin pomi ce-și pun pe portativ vocale,
Și-n roua scânteind adamantină.

Pe-acest decor cu irizări florale
De flori îmi e și mie viața plină,
Iar pacea mă învăluie senină,
Căci, Doamne, stau sub aripile Tale.


În cuibul meu de binecuvântare,
Ce-și are în corole strălucirea,
Din palma Ta curg razele de soare.

Dar, Doamne, ca să gust și împlinirea,
Aș vrea ca-n mine fiecare floare
Să aibă ca rodire... mulțumirea!

Simion Felix Marțian
Vulcan, 8 mai 2021