Sonetul… sonetelor


Iubesc sonetul, căci iubesc să scriu,
Și iau lumină coaptă din vitralii,
Sculptând în ea miresme cu detalii,
Dorind să-l simt pulsând, să simt că-i viu.
 
Din arderea cumplitelor travalii
Îl scot, atent la fiecare pliu,
Și vreau cu fir de lavă să-l transcriu,
Cum ard în asfințituri portocalii.
 
Cu el vreau, Doamne, Ție  să mă-nchin,
Dar simt că totuși ceva îi lipsește,
De-aceea eu cu rugăminte vin:
 

Să torni acum, când versul se-mplinește,
Pe-acest sonet un strop de har divin
Și-apoi să îl primești, când clocotește!
 
Simion Felix Marțian
Neunkirchen, 20 noiembrie 2020

Un gând despre &8222;Sonetul… sonetelor&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s