Marea Unire

S-a ridicat Istoria-n picioare
La început de iarnă și de veac,
Și-a decretat, maiestuoasă-n frac:
”De azi Carpații nu mai sunt hotare!”

”Căci pe a Daciei străveche vatră
Ceea ce  astăzi voi numiți Carpați
Sunt mâini de frați întinse către frați,
Îmbrățișare milenară-n piatră.”

Acest ucaz menit s-alunge ulii
Și norii de pe cerul românesc
A strâns, într-un elan sărbătoresc,
Pe fiii Țării-n poala Albei Iulii.

Și unde a intrat Mihai Viteazul
Cu tot alaiul său voievodal,
Intra acum, la fel de tiumfal,
Poporul ce-și scotea din jug grumazul.

S-a-nfăptuit atunci Marea Unire
Pe care astăzi o sărbătorim,
Dar o perpetuăm doar când trăim
Uniți cu toți în cuget și simțire.

S-au dus acei ce-au fost pe metereze,
Dar idealul lor e-n noi mereu,
Când ne rugăm cu toți lui Dumnezeu
Ca Țara-n veci s-o binecuvânteze.

Și-I mulțumim că România-i mare
Și că în viitor la fel va fi
Prin sfântă voia Lui, și că-ntr-o zi
S-a ridicat Istoria-n picioare!

Simion Felix Marțian
Vulcan, 27 noiembrie 2014

Sonetul unui vis de iarnă


Albise lumea de atâta nins,
Cu horbota de-argint sclipind pe geamuri,
Și clinchet dădeau țurțurii pe ramuri,
Purtând scântei de curcubeu aprins.
 
La sănii telegarii iernii-n hamuri
Scriau cu zurgălăi pe necuprins,
Și-n albul pur o pace dinadins
Trecea prin cetini picurând balsamuri.

 
Trezit brutal, m-a înțepat un gând:
O iarnă poate fi așa ca-n vise?
Ba chiar mai mult, șopti un susur blând,
 

Căci la acestea toate, circumscrise
Sunt bucuriile ce vin vibrând
Cu Sărbătoarea Nașterii promise!
 
Simion Felix Marțian
Neunkirchen, 27 noiembrie 2020

Călătoriți, dar cu… cod de bare!

  Summitul G20 din acest an s-a desfășurat zilele trecute (21-22 noiembrie) în Arabia Saudită. Doar că a fost, așa cum era de așteptat, în format virtual. Și pentru că s-a recurs la această modalitate din cauza pandemiei, tot COVID– 19 a fost și subiectul principal discutat. Așadar, s-a vorbit despre cooperări multilaterale, sprijin acordat țărilor vulnerabile, căutarea de măsuri, etc.

  Surpriza a produs-o președintele Chinei, Xi Jinping, care a propus reluarea călătoriilor transfrontaliere și a schimburilor economice. Dar, pentru ca aceste călătorii să se facă în siguranță, să se recurgă la codurile QR.

  Acestea sunt coduri de bare care ar putea fi aplicate la oameni, conținând informații multiple privind starea sănătății, cu istoricul și evoluția ei. Putând fi ușor de citit cu orice smartfon, aceste coduri de tip semafor ar da „undă verde”sau… „stop” pasagerului.

  Codurile QR sunt deja folosite în China, iar președintele chinez le-a propus pentru toată lumea ca o măsură de oprire a răspândirii virusului. Ar părea ideal, dar propunerea a fost primită cu scepticism, atât din partea specialiștilor, cât și a unor oameni politici. Directorul executiv al Human Rights Watch, Kenneth Roth, și-a arătat așa neîncrederea: „Un astfel de pas ar putea deveni cu ușurință un cal troian pentru o monitorizare politică mai largă.”

 Și pentru că s-a vorbit despre calul troian, să ne amintim că a fost șiretlicul prin care grecii au cucerit Troia. Impactul poate fi urmărit în istorie, dar ceea ce ne-a rămas până azi este proverbul: „Teme-te de greci chiar și când îți aduc daruri.”

  Neîncrederea specialiștilor în China este firească, având în vedere politica pe care o duce privitoare la democrație și drepturile omului. Dar pentru că, mai devreme sau mai târziu, tot se va ajunge la un sistem de monitorizare globală, în cine am putea avea NOI încredere? Nu specialiștii, nu politicienii, ci noi, oamenii de rând.

  Este dureros să vezi cu câtă naivitate privesc unii spre promisiunile stângii marxiste: o lume a dreptății, a egalității, fără frontiere și, deci, fără războaie. Ei bine, conflictele au apărut de la fratricidul lui Cain și nu se vor termina decât la domnia lui Cristos.

  Și acești naivi gata să înghită povești socialiste, se îndoiesc de profețiile biblice. Consideră Apocalipsa o fantezie. Și SEMNUL FIAREI este atât de aproape! Doamne, ai milă de noi!

Simion Felix Marțian

Neunkirchen, 26 noiembrie 2020

Dacă trebuie, demolăm!

Isus S-a întors la Capernaum, locul de baștină al lui Petru și Andrei, la casa cărora a și tras, de altfel. Să se odihnească? Nici pomeneală. Localnicii, pescari în cea mai mare parte, Îl cunoscuseră în vizitele anterioare ca vindecător, iar acum se adunaseră în număr mare.

  Și nu numai ei. Întrucât vestea despre minunile Învățătorului se răspândise, printre cei care se îmbulzeau în fața casei erau oameni „din toate satele Galileii și Iudeii.” Ba chiar „și din Ierusalim”. Și nu era doar dorința de senzațional, de a vedea miracole, căci, ne spune evanghelistul Marcu, Isus „le vestea Cuvântul”.

  Din această mulțime pestriță se detașează un grup mai deosebit. Remarcabil prin determinare. Erau patru bărbați care duceau un paralitic, cu patul său. Auziseră că Isus face minuni și s-au gândit că este șansa bolnavului de a-și recăpăta sănătatea pierdută. Nu voiau nimic pentru ei. Doar pentru cel bolnav. Cum am putea să-i caracterizăm, știind că altruismul se naște din dragoste?

  Numai că demersul lor se lovește de un obstacol. Casa plină, curtea plină. Cum să se apropie de Isus? Dar ei aveau un țel și acesta trebuia atins. Doreau vindecarea bolnavului, și trebuia să existe o cale. Și perseverența o va găsi.

  Soluția găsită a fost să se cațăre pe casă și să spargă acoperișul. Nebunie? Nu, hotărâre. Și ținte precise. Prin acoperișul astfel spart l-au coborât pe bolnav la Izvorul vindecător. La Isus. Iar El a acționat potivit așteptărilor lor, pentru că „le-a văzut credința”.

  Rezultatul? Un om adus, ridicat pe casă și coborât prin acoperiș, IESE triumfător pe ușă. Și focalizarea nu se fixează asupra minunii în sine și nici a Vindecătorului. Ci pe însoțitorii bolnavului. Și pe tenacitatea lor altruistă.

  O istorie tulburătoare și un îndemn la meditație. Cât de departe mergem noi cu perseverența când mijlocim pentru cauza aproapelui?

 

Simion Felix Marțian

 

Dor de armonie

Când pe-al Genezei amplu portativ
Și-a așezat Divinul partitura,
În toate i-a desăvârșit măsura,
Cu armonia la superlativ.

Și sub bagheta tainicei Puteri
Un cor imens era zidirea toată,
Cântând în „bun major”, înaripată,
Și în „frumos diez”, cu adieri.

Dar suflul răului a răvășit
De pe stativ întreaga partitură,
Cu dezacorduri semănate-n ură,
Și armonia a luat sfârșit.

Azi cântă corul lumii dureros,
Nu mângâind, ci zgâriind timpane,
Căci de pe partitură, dintre game,
Lipsește „bun”, lipsește și „frumos”.


Iar cântecul pe care-l auzim
Este scrâșnit pe note de blesteme,
Și-n corzi de viață suferința geme
Căci corul are scena-n țintirim.

Un dor după pierdute armonii
Începe tot mai mult în piept să ardă,
Dar acordând a închinării coardă
Le vom trăi din plin în veșnicii.

De-aceea, Doamne, astăzi Te rugăm
Lovește Tu, în Duh, diapazonul
Că să-nțelegem bine care-i tonul,
Și armonia Ta s-o căutăm.

Vulcan, 25 februarie 2017

Sonetul… sonetelor


Iubesc sonetul, căci iubesc să scriu,
Și iau lumină coaptă din vitralii,
Sculptând în ea miresme cu detalii,
Dorind să-l simt pulsând, să simt că-i viu.
 
Din arderea cumplitelor travalii
Îl scot, atent la fiecare pliu,
Și vreau cu fir de lavă să-l transcriu,
Cum ard în asfințituri portocalii.
 
Cu el vreau, Doamne, Ție  să mă-nchin,
Dar simt că totuși ceva îi lipsește,
De-aceea eu cu rugăminte vin:
 

Să torni acum, când versul se-mplinește,
Pe-acest sonet un strop de har divin
Și-apoi să îl primești, când clocotește!
 
Simion Felix Marțian
Neunkirchen, 20 noiembrie 2020

Vă deranjează crucea, tovarăși?

Faptul că în China se îndepărtează crucile de pe biserici este cunoscut și nu mai miră pe nimeni. Se pare că „tovarășii” fac alergie la cruce. Frații lor, marxiștii europeni, sunt oarecum mai… subtili. Acționează, pentru început, în plan…  grafic. Se întâmplă și în TIMIȘOARA!

  A fost un precedent în 2017. Atunci pe afișele care invitau la conferința Upgrade My City era înfățișată Catedrala, simbolul orașului, fără… cruce. Organizatorii de atunci și-au cerut scuze, motivând că a fost o eroare de IT.

 Acum nu-și mai cere nimeni scuze, fiind vorba de… viziune artistică. Despre ce este vorba? În cadrul unui proiect al Asociației Timișoara Capitală Culturală a Europei, zidurile unor cămine din Complexul Studențesc au fost împodobite cu picturi murale. O astfel de pictură gigant înfățișează Catedrala fără cruci.

  Așa a înțeles artistul să înfățișeze momentul istoric al Revoluției, având în imagine Catedrala și în fața ei o mulțime de oameni. Doar că el NU folosește simboluri religioase.

  Greșit, tinere artist! Oamenii aceia erau acolo tocmai pentru că era o Catedrală, cu simbolurile aferente. Altfel mergeau la stadion. Dar au făcut ceea ce până atunci li s-a interzis: au îngenuncheat și au rostit într-un glas Tatăl nostru. Aceasta este istoria, iar dacă arta o deformează, nu mai este artă. Este ideologie. Și este tocmai ideologia împotriva căreia eroii Timișoarei au luptat. Și ai țării întregi.

  Este cert că pentru a-și dovedi vitalitatea și a-și împlini scopul, creștinismul are nevoie de mai mult decât de simboluri. Fie ele și cruci. Este nevoie de o trezire și o împlinire a mandatului pentru Evanghelia mântuitoare a lui Hristos. Dar nu putem trece cu vederea aceste atacuri împotriva credinței creștine.

  Eroii Revoluției au luptat împotriva opresiunii și au obținut libertatea dorită. O libertate pe care vrea să o demoleze noua revoluție. Cea marxistă. Și în care s-au înrolat- iată!- și artiștii. Sau „artiștii”. Aveți pensule setate împotriva crucii? Ei bine, pictați gara! Sau altceva. Dar lăsați crucile la locul lor.

  Știm că nu va fi ușor pentru cei ce vor să-și păstreze credința. Să o trăiască. Dar este dureros că trebuie să asistăm la așa ceva. Să vedem murind o democrație care, la noi, nici nu a apucat să se maturizeze.

Doamne, binecuvântează România!

Simion Felix Marțian

Neunkirchen, 20 noiembrie 2020

Când somnul poate fi… mortal

   Numele lui însemna „norocos”, dar drama pe care a trăit-o este departe de a-l confirma. Pentru că a cunoscut îmbrățișarea morții. Iar ceea ce a urmat nu vorbește despre noroc, ci despre atotputernicia lui Dumnezeu.

  Acesta a fost tânărul Eutih, unul dintre cei 100.000 de locuitori ai portului Troa de la Marea Egee. Căci aceasta era populația cetății în anul 56 dHr, când apostolul Pavel a vizitat-o pentru a treia oară, rămânând acolo șapte zile.

 În seara dinaintea plecării, Pavel era împreună cu credincioșii din oraș pentru frângerea pâinii și „și-a lungit vorbirea până la miezul nopții” (FA, 20:7). Camera de la etajul trei unde erau adunați era bine luminată, iar atmosfera una de efervescență spirituală. Doar le vorbea apostolul care se întâlnise cu Isus pe drumul Damascului.

 Probabil că încăperea era aglomerată. Asta dacă vrem să-i oferim o justificare lui Eutih, care și-a găsit loc pe… fereastră. Deși poziția lui denotă mai degrabă o indecizie: înăuntru sau afară?

  Ceea ce ni se relatează este că Eutih „a adormit de-a binelea ( ) a căzut jos din catul al treilea și a fost ridicat mort.” (vers. 9) Dar finalul este unul fericit pentru că așa a hotărât Dumnezeu, redându-i viața prin intervenția lui Pavel. „Lucrul acesta a fost pricina unei mari mângâieri.”(vers. 12)

 Echilibrul fragil al locului de la fereastră este la fel de periculos și azi. Nu poți să fii în același timp și înăuntru, dar să urmărești și animația străzii. Sau licăritul stelelor. Când știi că înăuntru este viața, închizi geamul. Și lași storurile.

  Dacă ațipești înăuntru, somnul nu poate fi mortal. Și, oricum, cineva te va atenționa. Dar este de preferat să asculți cu atenție, și somnul te va ocoli.

  Știind că Dumnezeu vorbește în diferite moduri, să ne lăsăm pătrunși de fiecare dată de mesajul Său, vibrând într-o continuă veghere. Și stând aproape de El, nu la fereastră privind lumea de afară.

  Și, stând la locul potrivit, să spunem ca Samuel: „Vorbește, Doamne, căci robul Tău ascultă!”

Simion Felix Marțian

Neunkirchen, 17 noiembrie 2020

Sonet în roșu


Pulsează orizontul rubiniu
Și florilor le toarnă în potire
Fluid astral de clocot și trezire,
Și-un patos viu se-ncinge purpuriu.
 
Se-anină stacojiul de privire
Și roșul cald mă umple, pliu cu pliu,
Dar vine întristarea grea, căci știu
Că-i și culoarea pentru… osândire.

 
Păcatul, este scris, poartă carmin,
Dar poate fi spălat, silit s-abdice,
Într-un izvor… tot roșu, dar divin.
 
Și inima mi-e gata să înspice,
Lângă acest izvor de viață plin,
Țâșnind din urmele de spini și bice.

 
Simion Felix Marțian
Neunkirchen, 13 noiembrie 2020