Sonetul epitetelor

O, ce să-Ți cer când, Doamne, Tu-mi dai totul

Și-n mine curg izvoare vii de Rai,

Mă-mbraci cu-al îndurării Tale strai

Și-n marea Ta de har învăț înotul!

 

Mă ungi cu mir și pacea Ta mi-o dai,

Și Tu dejoci dușmanilor complotul

Când vor să-mi zgâlțâie în piept chivotul

În care Tu pe tron de slavă stai.

 

Aș vrea să-Ți scriu acum pe îndelete,

Cu pana-n mulțumiri până-n plăsea,

Pe-ntregul gratitudinii perete.

 

Dar, totuși, o dorință-aș mai avea:

Să-mi dai un geamantan de… epitete,

Să pună foc în mulțumirea mea.

Simion Felix Marțian

Neunkirchen, 28 august, 2020


			

Sonet feroviar

DSCF4711a

Să semănăm pe tot pământul gări,

Căci vrea paralelismul să ne-absoarbă

Și, molipsiți de indolență oarbă,

Ne ignorăm, imuni la abordări.




Macazurile risipite-n iarbă

Vor da noi șanse de intersectări,

De noi scântei, de tainice vibrări,

Și dragostea putea-va iar să fiarbă.




Ducem cu noi, absurd și violent,

Pe linii paralele neiubirea,

Cu egoismul ca ecartament,




Dar, la macaz oprindu-ne privirea,

Ne vom cunoaște într-un nou prezent

Și vom cunoaște… îndumnezeirea!




Simion Felix Marțian



Credință, facebook și moarte

 

Un creștin sincer, conștient de imensitatea harului mântuitor prin jertfa lui Christos, știe că TREBUIE să ducă lumina Evangheliei în întuneric. Pentru că oamenii au nevoie de mântuire. Chiar dacă pentru asta trebuie să-i confrunte cu propriile lor erezii. Și, poate, să-și asume riscuri enorme.

 Acest lucru este tot mai greu chiar și în Occidentul „creștin”, într-o democrație muribundă, unde pârghiile sunt încredințate „(in)corectitudinii politice”. Ce să mai vorbim atunci de situația din țările radicalismului islamic, unde Codului Penal este „îmbogățit” mereu cu noi legi privitoare la pedepsirea blasfemiei.

  Pakistanul este o astfel de țară, fiind pe locul 5 în topul care vizează persecuția creștinilor. Nu e surprinzător, deci, că un creștin a fost recent arestat pentru… o postare pe facebook. O postare considerată blasfemiatoare, care intră astfel sub incidența legii.

  Sohail Masih a afirmat în postarea incriminată că „este imposibil ca sângele țapilor și taurilor să spele păcatele”. Și a mai spus el despre unele date din biografia lui Mahomed că ar fi minciuni. Tot ceea ce a postat ar putea fi de folos concetățenilor săi în găsirea căii spre mântuire, dar legea lor spune altceva.

  A fost arestat în urma unui denunț al  liderului unei moschei. Poliția s-ar fi arătat îngăduitoare, dacă nu ar fi intervenit mulțimile dezlănțuite. Astfel a fost pus sub acuzare, iar Codul Penal din Pakistan prevede că orice comentariu necuviincios la adresa islamului sau a Profetului se pedepsește cu moartea.

 Nu știm cum se va termina totul și, oricum, ceea ce putem face pentru el este să ne rugăm. Dar acțiunea lui, în ciuda tuturor riscurilor, rămâne o mărturie pentru noi, creștinii din lumea (încă) liberă. Dacă nu suntem cumva „creștini”. Pentru că deși nici aici lucrurile nu mai merg ca înainte, libertatea având iz de lanț, lupta pe care o avem de dat este cel mai adesea cu propria comoditate.

 Dragi creștini, în lume se moare pentru Evanghelie, iar nouă ne este greu uneori să mergem până la biserică. Dar vrem să împărțim răsplătirile cu martirii. Și să împărățim cu ei. Nu, este o amăgire. Trebuie să ne susținem credința, mărturisind-o cu îndrăzneală. Și, da, trebuie să trăim luminând. Pentru că oamenii au nevoie de lumină. De mântuire.

Simion Felix Marțian

Neunkirchen, 20 august 2020

Prorocul Iona și harta maritimă

Iona

Se numea Iona și era fiul lui Amitai. Era omul lui Dumnezeu. Tocmai de aceea șochează neascultarea lui. Răzvrătirea a dat lăstari în inima omului încă de la începuturi, și neascultarea a făcut casă bună cu poporul ales, în multe perioade din istoria sa zbuciumată. Dar Iona era în „organigrama” cerului. Era mesagerul lui Dumnezeu.

Stăpânul a hotărât să mai ofere o șansă unei cetăți care se afla pe calea pierzării. Ninive, cetatea cea mare. O somație în acest sens ar fi fost îndeajuns, a decretat Cel Atotputernic. Prin cine să-i avertizeze? Prin Iona, bineînțeles. O sarcină trasată ar fi trebuit să rezolve lucrurile.

Aici apare neprevăzutul: Iona o ia în direcția opusă. El, mesagerul? Precum se vede. N-a invocat nici busolă defectă, nici „gipies” virusat, ci a fugit pur și simplu de fața Domnului. Și-a abandonat misiunea.

Dar Dumnezeu avea nevoie de el, de aportul lui. Și intervine. Ce-a urmat? Furtuna. Aruncarea în mare. Singurătatea în mijlocul valurilor. Și…peștele salvator.

Salvare venită, însă, după trei zile de beznă. De groază. De strigăte disperate.
Când Dumnezeu a considerat că lecția a fost însușită, Iona a ajuns la țărm. Acum mergi, Iona? Da, Doamne.

A rămas, oare, Iona un caz izolat în istorie? Nicidecum. Iona s-a multiplicat în mijlocul nostru. Oare n-am înțeles trimiterea lui Dumnezeu? Oare nu știm că trebuie să ducem mesajul salvator la cei aflați pe cala pierzării? Oare n-am învățat nimic din „corecția” lui Iona? Oare…? Oare…?

Dumnezeu nu se lasă fără mărturie. Putem să ne îndeplinim misiunea bucuroși, fără cârtire, sau s-o amânăm. Pentru un aperitiv. Nu amărui, ci amar de-a dreptul. Și întunecat. Iona așa a procedat și nu cred că i-a lăsat un gust plăcut.

E de preferat atitudinea lui Isaia: „Iată-mă, trimite-mă!” Cu răsplătiri pe măsură.
Să stăm, așadar, la dispoziția lui Dumnezeu, îndeplinindu-ne misiunea. Ducând lumină spre salvarea semenilor. Amin!

Simion Felix Marțian

Zile dureros de frumoase

Soare

Nu mi-am propus să definesc „frumosul”, evitând astfel hățișul unui relativism sufocant. Oricum, o atare definire trebuie să țină cont de contextul istoric, geografic, social, cultural, etc. M-am oprit, însă, la „timp frumos”, unde părerile par să fie unanime.

Când omul exclamă: „În sfârșit, timp frumos!”, trebuie să fi trecut furtuna, să se fi oprit ploaia, să fi încetat gerul, să fi ieșit soarele. Noțiunea de „timp frumos” are, deci, strânsă legătură cu soarele. Cu căldura.

Potrivit acestor criterii, avem o vreme splendidă. A venit ce ne-am dorit. Și totuși, când temperatura începe să crească, oamenii fug de…frumos. Chiar dacă noțiunea de „prea frumos” nu există. Nimic pozitiv nu este „prea”, din punct de vedere logic. Oamenii își caută adăpost, lăsând afară frumosul, adică lumina și căldura.

Paradoxal, așteptăm timpul frumos, ne dorim soarele, dar am inventat…parasolarul. Care să ne apere de soare. Căută adăpost când e soare și căutăm adăpost când e frig. Căutăm adăpost când bate vântul și căutăm adăpost când plouă. Chiar dacă am dorit ploaia și ne-am rugat pentru ea.

Omul pare a nu fi în armonie cu vremea de pe propria-i planetă. Pare venit de pe altă lume. Dar Biblia ne spune că Dumnezeu Și-a încheiat Creația făcându-l pe om, căruia i-a încredințat pământul, spunându-i: „Supuneți-l!” Și dacă Genesa ne vorbește despre „răcoarea zilei”, armonia om-natură pare să fi existat.

Ce s-a întâmplat? Păcatul. Răzvrătirea. Și ceea ce Dumnezeu a creat ca un mecanism perfect a fost afectat, intrând sub blestemul păcatului. Omului i s-a încredințat planeta, și aici ar fi trebuit să fie în elementul său. Dar nu mai e. Și ceea ce-și dorește îl afectează. Adică timpul…frumos. Folosește protecție împotriva „frumosului”. Un „frumos” care ustură, doare, sau ridică tensiunea.

Vorbim la trecut despre „răcoarea zilei” și armonia deplină a omului cu Creația, în prezența lui Dumnezeu. Vorbim la viitor despre o armonie absolută în care nici de soare nu va mai fi nevoie. Și tot în prezența lui Dumnezeu.

Prezentul? Un „frumos” relativ, care adesea ne afectează. Dar ceea ce rămâne, totuși, ca o frumusețe statornică, este frumusețea interioară, gnerată de împăcarea cu Dumnezeu.

Așadar, timpul frumos nu ține de stare vremii, ci este timpul petrecut cu Dumnezeu. Să aveți parte de zile frumoase!

Simion Felix Marțian

Dor de pace

DSC_6553

Tot albi sunt porumbeii, ca și ieri,
În zborul lor pe-un cer la fel de-albastu;
De ce, dar, ies lăstari de neplăceri
Din rădăcini de ură și dezastru?

De ce se-aud din beznă nechezând
Cai nărăvași ce-azvârle din copite?
De ce-s în zare zale zăngănind,
În șuierat de sulițe-otrăvite?

Planeta pare-o pungă cu venin
Ce scuipă foc atunci când e atinsă,
Și cerul ei degeaba e senin
Când dragostea în oameni este stinsă.

Orice scânteie este un coșmar
Cu foc și cu explozii iminente,
Vorbim lătrând, ne mângâiem prea rar,
Și gheața ține loc de sentimente.

În lumea urii e-un nestins război
Și ura ei începe să ne doară,
Dar dacă pacea o purtăm în noi,
Preaplinul ei va da pe dinafară.

Mi-e dor de pacea care face dig
În calea revărsărilor de ură,
Și ca să fie cald unde e frig
Iubire pune unde e spărtură.

Mi-e dor de omul bun și luminos
Ce-aleargă după pace cu ardoare,
Mi-e dor de pacea care-o dă Cristos
Căci ce e de la El nicicând nu moare.

Simion Felix Marțian

Sonet arid

DSC_3494

Zăduful poartă foc la cingătoare
Din soarele topit labișian,
Și-n seceta cu ochi de piroman
Ne mor în jur și-n suflet căprioare.

De arșiță se-anină an de an
Trofee din infama vânătoare,
Și-n hohote ne râd în jur altare
Când Duhul nu-și revarsă ploaia-n lan.

Mă doare, Doamne, seceta din jur
Când victime pe-altarul ei se-așază
Sub norul cu neploaie, trist și sur.

Aș vrea să fiu eu umbra de amiază,
Deci, fă-mă, Doamne, un copac matur,
Și-n jurul meu să strâng… să strâng o oază!

Simion Felix Marțian
Caraula, 5 august 2017

Guvern, alocație, pedofilie

2

Având în vedere natura păcătoasă a omului și înclinarea lui spre rău, doar scutul legii a ajutat societatea să se dezvolte, coduri de legi fiind cunoscute încă din antichitate. Nici acestea nu au fost întotdeauna juste, dar s-a încercat un echilibru între gravitatea faptei condamnabile și asprimea pedepsei.

Zilele trecute s-a votat la noi o lege prin care se înăspreau pedepsele pentru viol și pedofilie. Se pare că legiuitorii au înțeles cât de grave sunt aceste fapte și cum victimele pot rămâne traumatizate pe viață. O astfel de lege avea menirea să-i descurajeze pe astfel de făptuitori.

Și pentru că toți vrem să ne fie protejați copiii, și am înțeles că femeile au nevoie de ocrotire, nu putem decât să salutăm o astfel de inițiativă legislativă. Dar guvernul este de altă părere. Și nu vorbim aici despre culoarea sa politică, oricare ar fi, ci de atitudinea lui.

Așadar, domnul Premier a găsit cu cale să atace legea la Curtea Constituțională, luând apărarea infractorilor. Poate că domnia-sa este afon la psihologie și nici nu are un consilier pe măsură. Dar cu siguranță a intrat în posesia raportului poliției care spune că că în cursul anului trecut, 197 de copii și 918 femei au fost victime ale violatorilor. Cazurile declarate. Și fiecare victimă trăiește o dramă.

Poate că la case mai mari pedofilia este un divertisment, dar noi susținem că e o nebunie. Care trebuie pedepsită pe măsură. Știm că s-au acordat amnistii când erau politicieni în pericol… penal. Că s-au cerut „îmbunătățirea condițiilor de detenție” când lor le mirosea a pușcărie. Ce ar trebui să înțelegem din această atitudine față de pedepsirea violatorilor și pedofililor?

S-a promis dublarea alocației la copii, dar ne-am convins că au fost minciuni electorale. Iar acum, când e vorba de protecția lor prin descurajarea infractorilor, aleșii trec în tabăra acestora. Domnilor, noi oricum cerem protecție divină pentru copiii noștri, dar atunci lăsați-ne să-L votăm pe Dumnezeu, iar voi stați acasă. Dar nici nu sprijiniți, nici nu încurajați închinarea.

Ne rugăm „pentru cei înălțați în dregătorii”, pentru că așa ne învață Biblia. Dar înțelepciune ar trebui să ceară ei înșiși. Și „le va fi dată”.
Doamne binecuvântează România!

Simion Felix Marțian
Neunkirchen, 6 august 2020

Ai văzut fluturii?

DSC_3157

Un nou val de scumpiri pare inevitabil în urma noii creşteri a preţului la combustibil. Efectul de seră apărut în urma poluării fără precedent se face tot mai simţit şi se măsoară în… dezastre. Nenorocita asta de pandemie încă face victime în noile focare și pare să nu mai înceteze.

Arunci iritat ziarul din mână şi privirea îţi rămâne pironită în zaţul întunecat rămas în ceaşca de cafea pe care tocmai ai băut-o. Voiai să te relaxezi răsfoind ziarele de dimineaţă, dar această avalanşă de ştiri alarmante te-a dat peste cap. Te întuneci ca zaţul pe care îl fixezi în continuare cu privirea, simţind cum toate astea se suprapun peste propriile tale probleme.

Un telefon primit de la spital ţi-a adus la cunoştinţă că glicemia soţiei tale a crescut. Şeful ţi-a refuzat creşterea salarială solicitată. Întâlnirea cu dirigintele băiatului a fost plăcută, dar ai aflat că „Einstein”, cum îi spun colegii puştiului tău, a lipsit de la ora de sport.
Zaţul care se usucă încet în ceaşcă te invadează, prin contact vizual, cu întuneric şi amărăciune. Nu poţi să localizezi durerea care te sfâşie, dar o auzi ţipând: Doamne, în ce lume trăim?

Hai, redresează-te! Este adevărat că pământul este apăsat de blestemul păcatului, dar lumea nu este nicidecum monocromă. Noi nu vedem decât lucrurile spre care privim, aşa că roteşte-ţi privirea în jur şi vei fi uimit de bogata paletă coloristică a lumii înconjurătoare. Şi încă ceva: până şi negrul cel mai întunecat este tivit cu culoarea speranţei atunci când îţi pui încrederea în Dumnezeu. Apostolul Pavel îi îndemna pe credincioşii din Roma: ”Bucuraţi-vă în nădejde. Fiti răbdători în necaz. Stăruiţi în rugăciune.” (Romani, 12:12)

Încearcă să reevaluezi situaţia. Starea sănătăţii soţiei tale nu este tocmai cea pe care i-o doreşti, dar aminteşte-ţi de modul absolut miraculos în care a scăpat cu viaţă din accidentul de anul trecut. Şeful ţi-a refuzat, deocamdată, cererea de mărire a salariului, dar ai, totuşi, cel mai mare salariu din departament. Băiatul a chiulit, se pare, de la sport, dar cu câtă mândrie te-ai fotografiat alături de el când a câştigat la olimpiada de fizică. Până şi zaţul din ceaşca pe care nu încetezi să o priveşti nu e altceva decât restul de la o cafea pe care ai băut-o cu plăcere.

Credincioşii din Tesalonic erau îndemnaţi: ”Bucuraţi-vă întotdeauna”(1Tes.5:16), “Rugaţi-vă neîncetat”(v17)şi ”Mulţumiţi lui Dumnezeu pentru toate lucrurile”(v18).

Îndreaptă-ţi privirea spre binecuvântările lui Dumnezeu. Ai observat că s-au împrăştiat norii? Priveşte la frumuseţile care te înconjoară: arbori, păsări, flori, fluturi. Apropo: ai văzut fluturii anul ăsta???

Simion Felix Marțian

Molima stranie

DSC_8295a (1)

Și nu-i de-ajuns că molima ucide,
Și nu-i de-ajuns că-și plimbă-n soare dricul,
Nu, nu-i destul că seamănă… nimicul,
Dar trena ei de vrajbă ne divide!

Se moare?- întrebăm- sau, nu se moare?
Și dacă „da”, câți mor? Și cum? Și unde?
Și cum lumina pare că se-ascunde,
Ne dăm în cap cu semne de-ntrebare.

Purtând în suflet și-ndoieli și groază,
Ne plângem morții și-așteptăm răspunsuri,
Dar, printre-atâtea alte neajunsuri,
Durerea noastră se… politizează!

În pieptul ars, o boală ne sufocă
Și căutăm cu-nfrigurare leacul;
Rămâne, însă, peste tot, „caimacul”:
Minciuna, taina, starea echivocă.

Deschide, Doamne,-a harului fereastră
Și toarnă peste oameni vindecare,
Dar să-nțeleagă bine fiecare
Că pacea lumii este treaba noastră,

Că vom scăpa de intrigi și minciună
Făcând să crească dragostea de semeni,
Că nu ciocniri cu scânteieri de cremeni
Ne duc spre-o lume… cu ceva mai bună.

Va trece molima, cum se duc toate,
Să nu lăsăm să crească învrăjbirea,
Căci numai cultivând din plin iubirea
O vom trăi și în eternitate!

Simion Felix Marțian
Neunkirchen, 3 august 2020