Polonia, încolțită de stânga europeană

DSC_2592

Cine s-a îndoit de victoria conservatorilor polonezi în alegerile prezidențiale? Cei ce cred că nu mai există popoare cu demnitate națională, cu coloană vertebrală. Popoare care-și respecră istoria și-și croiesc viitorul fără a da socoteală celor care vor să-i manipuleze. Dar această victorie încurcă agenda de lucru a celor de la Bruxelles. Sfidând, însă, sforăriile acestora, poporul polonez a ales: Duda, președinte!

Nu știu prea multe despre președintele polonez, și nici nu intenționam să intru în amănunte. Dar ceea ce se știe cu siguranță este că a fost ales democratic, lucru certificat de altfel de autoritățile electorale. Atunci de ce spumegă cu furie Bruxelles-ul? Și de ce se aliază cu opoziția poloneză împotriva câștigătorilor? Să fie acesta un aspect mai nou al democrației?

Și pentru a dovedi că nu este un stat-marionetă, Polonia intenționează acum, înfuriindu-i și mai mult pe cei de la Bruxelles, să se retragă din Convenția de la Istambul.

Ce este această convenție? O convenție internațională care are în vedere combaterea violenței împotriva femeii și a violenței domestice. Ea a fost semnată de 46 de state, dar ratificată de doar 34, printre care și România (2016). O convenție de aplaudat, am putea spune. Doar că a fost redactată cu șiretenie. Și așa, ca la formularele bancare, s-a introdus ceva ce putea fi ușor de trecut cu vederea. Și astfel avem primul tratat internațional în care se face distincție între „sex biologic” și „gen”.

Acum, scuturându-ne de orice naivitate, să ne întrebăm: care dintre aceste două pârghii legislative va fi folosită? E puțin probabil că se va interveni atunci când Gheorghe, luând-o pe ulei, își suduie nevasta. Dar e sigur că se va apela la această convenție pentru introducerea ideologiei de gen în învățământ. De fapt, asta se urmărea. Și de aceea intenționează Polonia să se retragă.

Este total antidemocratic modul „european” în care este atacat un stat (încă) suveran. Și acum… surpriza! Cine orchestrează atacul împotriva Poloniei? Europarlmentarii USR, în frunte cu tovarășul Cioloș. În urmă cu doar trei zile, amintiții politicieni au adresat o scrisoare Comisiei Europene, acuzând Polonia.

Este știut faptul că în fiecare țară europeană există legi specifice privind violența domestică. De ce mai trebuia o Convenție Internațională? Doar pentru punctul ei „secundar”: genul. Polonia s-a trezit. România doarme legănată de Cioloș și… alții.
Așadar, tonul la cântec: Deșteaptă-te române!

Simion Felix Marțian

Credința și argumentul poziției sociale

DSC_3035

Prezența lui Isus în Ierusalim, la Sărbătoarea Corturilor, a stârnit multă agitație, chiar dacă „S-a suit… cam pe ascuns.”(Ioan, 7:10) Dar pentru că nu putea trece neobservat, au început controversele: este Christosul, nu este Christosul. Și disputa s-a încins atunci când L-au auzit vorbind, pentru că nu înțelegeau natura izvorului învățăturii Sale.

Printre cei prezenți la praznic erau mulți care văzuseră minunile lui Isus, sau chiar mâncaseră pe săturate atunci când El a înmulțit pâinile și peștii. Și unii au îndrăznit să afirme că ar fi Mesia. Au făcut-o mai mult în șoaptă, dar cei care-I puseseră gând rău aveau urechi peste tot. Așa că au trimis gărzile să-L prindă.

Dar cei trimiși să-L aresteze L-au surprins vorbind mulțimilor și au fost ei înșiși impresionați de ceea ce auzeau. Așa că s-au întors… cu mâna goală. La întrebarea fariseilor: „De ce nu L-ați adus?”(v 45), ei au răspuns: „Niciodată n-a vorbit vreun om ca Omul acesta.” (v 45) Profund contrariați, fariseii au recurs la un argument care ne mai tulbură și azi: „A crezut în El vreunul din mai marii noștri sau din farisei?” (v 48)

Ei se erijau, așadar, în etalon de cunoaștere, în cei ce pot da verdicte asupra adevărului. Dar se înșelau amarnic, atât în privința deținerii cheilor cunoașterii, cât și a oamenilor care credeau. Pentru că în momentul acela, luând apărarea „acuzatului”, a intervenit Nicodim. Unul „de-al lor” care credea.

Oamenii sunt influențați și azi de acel argument, având tendința de a-și lua modele de „la vârf”, dintre mai marii zilei. De aceea stau pe gânduri în a lua o decizie privind mântuirea, pentru că… nici cei „de sus” nu cred. Dar problema mântuirii nu are nicio legătură cu averea, poziția socială sau cunoașterea academică. Acest adevăr trebuie trezit în conștiința oamenilor.

Și ar mai fi un aspect. Atâta vreme cât oamenii mai sunt influențați de cei care-i impresionează, de cei „de sus”, să le oferim și aceste modele. Deci, credinciosule, dacă pentru o vreme ocupi o poziție socială avantajoasă, sau deții un titlu academic, mărturisește-ți credința de pe această poziție. Până se mai poate. Și astfel vei ajuta mulți îndoielnici să ia o hotărâre pentru veșnicia lor.

Istoria le-a dat dreptate celor care, atunci, la Ierusalim, au crezut. Dar pe tema asta vom putea vorbi cu ei… o veșnicie! Până atunci, însă, trebuie să le spunem oamenilor că asupra adevărului nu au exclusivitate nici fariseii, nici savanții, nici… progresiștii.
Adevărul este Christos!

Simion Felix Marțian
Neunkirchen, 28 iulie 2020

Sonetul amiezii

DSCF6800

Lumina a crescut, parcă dospită,
Palpabilă prin falduri de brocard,
Şi din zenit, pe zarea fără gard
Apasă greu cu forma-i împlinită.

Amiaza de lumină fără fard
E ca o umplere nestăvilită;
O simt şi-n jur şi-n mine cum palpită,
Şi sâmburii luminii-n mine ard.

Sunt plin de cald, de viu, de transparenţă
Şi parcă-n mine înfloresc livezi,
Dar nu-i deajuns, şi vin cu reverenţă

La Tine, Doamne, să mă recreezi:
O, umple-mă de sfânta Ta prezenţă,
Ca de lumina albelor amiezi!

Simion Felix Marțian

 

Între pâine și Christos

DSC_2827

Atacurile împotriva creștinismului s-au intensificat peste tot în lume, indiferent ce formă au îmbrăcat. Dar persecuția din China comunistă a atins cote alarmante. Ba chiar ultimul val de prigoană pare să fi depășit și acțiunile lui Mao Zedong din anii 1960.

Și cu toate că întreaga economie a Chinei a fost afectată, prigonitorii se folosesc de „criza Covid” ca de o minge ridicată la fileu. S-au interzis, astfel, întrunirile religioase, chiar și cele din case, în familie, considerându-le periculoase.

Dar lucrurile nu s-au oprit aici. Pentru că familiile sărace au devenit… și mai sărace, afectate de actuala criză, guvernul chinez a folosit și această pârghie. Adică au amenințat familiile de credincioși cu sistarea subvențiilor sociale. Ba mai mult, au retras ajutorul acordat unor persoane cu dizabilități, doar pentru credința lor creștină.

Reprezentanți ai autorităților au intrat în case de creștini, obligându-i să renunțe la simboluri creștine pentru a pune în locul lor tablouri cu Mao Zedong. Este îngrozitor ce se întâmplă. Să fii pus în situația de a alege între pâine și credință!

Când ești în siguranță, la adăpost de persecuție, ai spune cu exaltare că alegerea e simplă: Isus! Dar când îți auzi copiii plângând de foame, s-ar putea să ți se zdruncine credința, iar înmulțirea pâinilor să îți pară atât de îndepărtată. La fel și Pâinea care S-a coborât din cer. Da, alegerea este simplă din fața tastaturii, dar nu și când simți lațul strângându-se.

Știm că numărul martirilor va crește, dar acum, cât ÎNCĂ mai suntem în siguranță, să ne rugăm pentru cei persecutați. Pentru că nu știm când vom fi și noi supuși testului credinței. Sau ce formă va lua persecuția cu care ne vom confrunta.

Da, când ești pus în situația de a alege între pâine și… Pâine, optezi pentru Cea venită din cer. Dar, practic, nu e ușor. Căci atunci când îți trosnesc oasele în încleșterea menghinei asupririi, îți trosnește și credința. Doar Duhul lui Dumnezeu ne întărește.

Doamne, întărește-Ți copiii de pretutindeni, să rămână în picioare în fața furtunii până la apropiata Ta venire!

Simion Felix Marțian
Neunkirchen, 23 iulie 2020

Noaptea lumii

DSC_3091

Cu glas vibrând a clopot vreau să strig
Și-n bronz să scriu cu focul din simțire
Că noaptea lumii nu-i o amăgire,
Ea bate-n geam cu degete de… frig.

De reci resentimente viscoliți,
Lăsăm în vatra dragostei doar spuză,
Și țurțuri pune fiecare scuză
La streașina din ochii-abia mijiți.

Cu omul-sloi perfid și încrezut,
Sfidând Divinitatea creatoare,
Istoria se duce la culcare
Și-aici, la noi, sfârșitul… a-nceput!

Treziți-vă, iubiți „copământeni”,
Suntem pământ, dar nu de-ntors sub pluguri,
Ci-n noi purtăm un foc divin pe ruguri
Fiind prin Jertfă cerului moșteni!

Să prindem mâna-ntinsă de Cristos
Și-n noaptea lumii vom avea lumină,
Mergând spre zorii slavei ce-o să vină,
Cămin etern, curat și luminos.

Să strig aș vrea, să urlu în eter
Că focul care arde în iubire
Topește gheața de pe omenire
Și, oameni buni, să ne vedem în Cer!

Simion Felix Marțian
Neunkirchen, 19 iulie 2020

Sonet spinos

DSC_7091a (1)

Seninul frunții zămislea rubine
Când spinii, dând sărutul arzător,
Țeseau dureri din patimi care dor
Și-adânc blestem din cugete haine.

Părea că Cerul și-ar fi pus zăvor,
Dospind tăceri de înțelesuri pline,
Dar fruntea-n ghimpi, cu-nseninări divine,
Dădea boboci în roșu iertător.

De fruntea Lui mă leagă azi iubirea
Și-al ei senin divin m-a copleșit,
Că-n ea mi-e zborul și nemărginirea.

Mă-nchin cu mulțumiri, adânc smerit,
Căci azi, înțelegând deplin jertfirea,
Eu, spinul din coroană,-am înflorit!

Simion Felix Marțian
Neunkirchen, 17 iulie 2020

Sfânta Sofia, în absența înțelepciunii

DSC_8312a (1)

Căderea Constantinopolului a fost una dintre cumpenele marcante ale istoriei, una dintre „orele astrale ale omenirii” cum avea să se exprime Stefan Zweig în cartea sa având acest titlu. Aceasta se petrecea în anul 1453, iar strălucitoarea capitală a Imperiului Roman de Răsărit a devenit Istanbul, capitală a Imperiului Otoman cuceritor.

Printre comorile arhitecturale ale orașului, la loc de cinste, având întâietate, era Catedrala Hagia Sophia, a cărei construcție a fost finalizată în anul 537, în timpul domniei lui Iustinian I. Impresionat de grandoarea construcției, Mehmed II nu recurge la demolarea ei, ci la schimbarea destinației. Și astfel Catedrala strălucitoare, măreț simbol al creștinismului timp de aproape un mileniu, a devenit moschee.

Și pentru a corespunde noii destinații, i s-au adăugat patru minarete. Timp de aproape o jumătate de mileniu aici a fost loc de închinare pentru musulmani, până în anul 1935, când Kemal Ataturk, fondatorul Turciei moderne, a transformat-o în muzeu. A fost o măsură înțeleaptă, o abordare conciliantă, astfel că de frumusețea mărețului edificiu au putut să se bucure turiști din lumea întreagă, indiferent de religie.

Dar recenta hotărâre a președintelui turc Erdogan îi va reda statutul de moschee! De ce? Greu de răspuns. Se speculează doar că ar vrea să abată atenția poporului de la criza economică. Dar gestul său gratuit,  de buldog care-și marchează teritoriul, este un afront adus lumii întregi și poate afecta relațiile internaționale.

Nu ne așteptăm la reacții de împotrivire din partea UE, pentru că Europa „creștină” își închide ea însăși bisericile, sub avalanșa adusă de noul trend marxist. Dar SUA? Dar Rusia ortodoxă? Pentru că Erdogan nu a recurs la această măsură din nevoia de spațiu de închinare. A făcut-o doar sfidător.

Am subliniat și cu altă ocazie că e nevoie de creștinism real, de credință sinceră, mai mult decât de clădiri. Dar tocmai această credință, șubrezită vizibil, se află între atacul islamului dinspre est și al ateismului marxist dinspre vest.

Nu elogiem nici construcții, nici constructori, rămânând doar la aspectul spiritual al problemei. Și este dureros să constatăm cum creștinismul este într-un declin fără precedent. Acest lucru ne amintește de cuvintele Mântuitorului: „Dar când va veni Fiul omului, va găsi El credință pe pământ?” (Luca, 18:8)

Da, mântuirea este personală, dar nu putem rămâne indiferenți la ceea ce se întâmplă. La mântuirea semenilor. „Vino, Doamne Isuse!” (Apocalipsa, 22:20)

Simion Felix Marțian
Neunkirchen, 16 iulie 2020

Armura personalizată

16a (1)

Tensiunea era mare în Valea Terebinților, o încordare greu de suportat fiind resimțită dureros în rândul combatanților. Oștile erau față în față. Aceasta este scena desfășurării luptei lui David cu Goliat. Este, poate, cel mai cunoscut episod din istoria fascinantă a împăratului psalmist, cel pe care Dumnezeu l-a numit „om după inima Mea”.

Această victorie a înflăcărat imaginația copiilor din toate timpurile, dar a rămas un subiect deschis de meditație când ei au crescut. Pentru că și de data asta Dumnezeu ne surprinde. Nu prin biruință, căci nu ne mai uimesc lucrările Sale. Ci prin modul de a interveni.

Da, era nevoie de cineva care să-l înfrunte pe filisteanul care batjocorea poporul lui Dumnezeu, dar omenește ne-am fi gândit la Saul. Era împărat, era viteaz, iar ca statură depășea cu un cap pe toți luptătorii săi. David nici nu avea ce să caute acolo. Pentru noi, el apare ca fiind „din alt film”. Dar nu și pentru Cel în Numele Căruia urma să lupte acest „copil cu părul bălai”.

De altfel, atunci când Samuel l-a uns rege, el a fost ultimul la care s-a gândit familia sa. Și este scris: „Căci gândurile Mele nu sunt gândurile voastre și căile voastre nu sunt căile Mele”(Isaia, 55:8)

Așadar, tânărul păstor a decis: va lupta cu Goliat! Când împăratul Saul s-a lăsat convins să-i încredințeze acestă misiune, i-a oferit armura sa. Trebuie să fi fost una deosebită, fiind a celui din fruntea poporului. O armură bine lucrată, menită să ofere protecție maximă.

David știa că Dumnezeu îl îsoțește, iar prezența Sa este mai sigură decât orice armură. Nici măcar nu s-a gândit ce bine ar arăta în armura împăratului. Și cât de… fotogenic! Dar, ca să nu-l supere pe ofertant, a probat-o. Era frumoasă, dar NU I SE POTRIVEA! Nu era pentru el, chiar dacă strălucea.

N-a fost tentat să impresioneze pe nimeni cu armura. Fiind convins că luptă „în Numele Domnului Oștirilor” (1 Samuel, 17:45), știa că El îl va echipa. Și nu a greșit gândind astfel. A învins. Cu armura sa, adică fără. Dar cu Dumnezeu.

O concluzie pentru „luptători”: O armură de împrumut nu-ți este de folos, ba chiar s-ar putea să te împiedice. Folosește echipamentul tău, tehnica ta, metodele tale. Vei fi mai eficient dacă nu vei imita.

Și una pentru „împărat”: Păstrează-ți armura. Și nu impune un anumit echipament sau tactică de luptă. Pe cei trimiși de Dumnezeu îi va echipa El.

Simion Felix Marțian
Neunkirchen, 14 iulie 2020

Destin ceresc

DSC_2108a

La capătul terestru al luminii,
Având în mine din urzeala ei
Și chip și sentimente și idei,
Îmi port petalele, nectarul, spinii.

Aici îmi iau felia mea de vreme
Și-o-mpart cu voi, iubiți contemporani,
Tain de clipe, ore, zile, ani,
Ornat cu bucurii și cu… probleme.

Destinul nostru, însă, e ceresc,
Și-aici suntem să răspândim lumină
Și să-mpletim din dragoste divină
Veșminte pentru florile ce cresc.

Și când, iubind, cu florile din noi
Vom decora Golgota mântuirii,
Cu gongul de la ceasul împlinirii
Lumina ne va cere înapoi.

Destinul mi-l urmez, treaptă cu treaptă,
De-aceea-n vers fac un demers firesc:
Lăsați-mă, vă rog, să vă iubesc,
Căci raza de întoarcere m-așteaptă!

Simion Felix Marțian
Neunkirchen, 13 iulie 2020

Sonetul sării

Val

În lacrima caldă și-n palmele mării,
În ghearele beznei din pântec de munte,
În stei vinețiu sau în boabe mărunte,
Se-ncheagă-n cristale imaginea sării.

Anostă la chip, cu cosițe cărunte,
E, totuși, scânteia din miezul mâncării
Dând gustului formă și viață dând stării,
Vitală prezență în micul grăunte.

E bună-n bucate, dar și în cuvinte,
Când drege vorbirea, dând gust și valoare
Și-un strai prețios de adânci simțăminte.

Mă simt copleșit ca de-o mare onoare,
Căci Domnul ne-a spus prin mesajele-I sfinte
Că-i suntem și fi-vom pământului… sare!

Simion Felix Marțian
Neunkirchen, 10 iulie 2020