Pescuind cu Isus

Pesti 1

A fost o noapte înfiorătoare,
Prea umedă, prea neagră şi prea grea,
Ce a cuprins în cruntă încleştare
Oameni şi mreje, valuri şi sudoare,
O luptă-ntre-a putea şi-a nu putea.

Frânţi de-oboseală, storşi de orice vlagă,
Stăteau în barcă Petru şi ai lui
Nemaiputând la vâsle să mai tragă
Şi-n deznădejde vrând să înţeleagă:
De ce năvodu-i gol şi peşte nu-i?

Cu paşi tăcuţi s-a dus şi-această noapte
În clipocit de val ce-aduce val,
Ca un concert de murmure, de şoapte,
Şi-un orizont de foc şi pere coapte
Le-ntinde umbrele până la mal.

Dar este cineva acolo, oare,
Pe ţărmul trist, cu bolovani şi glod?
Da, sigur e, căci pune-o întrebare:
„Copii, aveţi voi ceva de mâncare?”
Şi singurul răspuns era-n… năvod.

„Ia aruncaţi cu mreaja-n partea dreaptă!”
Necunoscutul de pe mal le-a spus,
Şi prin miracol apăru deodată
Belşug de peşti, recoltă minunată,
Căci Cel ce-i îndruma era Isus.
***
Ai şi tu nopţi de zbucium şi sudoare
Când simţi că viaţa ţi-e un adversar?
Vâslind, ajuns-ai la epuizare
Într-un moment când şi speranţa moare,
Iar căutările ţi-s în zadar?

Alungă înnorările de jale
Când un eşec te-a pălmuit brutal.
Priveşte-ale speranţei vii petale,
Căci rezolvarea cauzelor tale
E la Isus, priveşte-L, e pe mal!

Simion Felix Marțian
Vulcan, martie 2010

Sonet rourat

DSC_1139 (1)

Aleargă bezna spartă de cocoși
Și-n tinda zilei, pe covor de rouă,
Lumina țese o hlamidă nouă
Din fir solar și-argint de zori lăptoși.

Revarsă cerul aur, parcă plouă
Cu stropi de tihnă, vii și luminoși,
Și-n zorii rourați și răcoroși
Ridic spre Tatăl mâinile-amândouă:

Mi-ai dat prin dimineață-un început,
Și-n roua ei un strop de neprihană
Să cred mereu că Tu, din absolut,

Ne strângi la piept cu ziua diafană
Să dai și azi, cum dat-ai în trecut,
Cu roua dimineților…și mană!

Simion Felix Marțian

Dumnezeu ignoră sondajele

DSC_9904

Nu și-a dorit niciodată să fie lider și nici nu era un luptător. Era un agricultor modest. Și onest. Dar Dumnezeu avea un plan cu el, pentru eliberarea poporului Său de sub opresiune, așa că i-a transmis: „Domnul este cu tine, viteazule!” (Judecători, 6:12) Acesta era Ghedeon, fiul lui Ioas, din seminția lui Manase.

După ce a primit confirmările cerute de la Dumnezeu, edificat astfel în privința dimensiunii divine a misiunii sale, proaspătul lider și-a adunat oastea. A reușit să mobilizeze 32.000 oameni. Mai puțin de un sfert din numărul întrunit de coaliția formată din „fiii răsăritului”, împotriva cărora trebuia să lupte. Dar pentru Dumnezeu și așa erau prea mulți.

Au urmat două trieri succesive, în urma cărora Ghedeon a rămas cu trei sute de oameni. Trei sute! Ce-or fi spus analiștii de atunci în privința șanselor de victorie? Sau pronosticurile și sondajele? Dar Dumnezeu ignoră sondajele. Și ar trebui să o facem și noi, atunci când luăm parte la războaiele Domnului. Doar să ne înrolăm. Victoria lui Ghedeon a fost răsunătoare.

Suntem chemați la luptă pentru apărarea valorilor creștine. Uneori lupta noastră constă în a vota. Alteori, cum am văzut și zilele acestea, în a semna o petiție adresată Președintelui. Într-o țară ca România, cu un procentaj covârșitor al celor ce se declară creștini, acest lucru nu ar trebui să constitue o problemă. Dar realitatea ne contrazice. Și ne vorbește despre „creștinismul” românesc.

Nu știm cum se vor desfășura evenimentele, dar știm că „biruința este a Domnului”, așa cum este scris. Doar strategia Sa de luptă ne este deocamdată ascunsă. Poate că va permite adversarului să ne mai șicaneze o vreme, pentru ca victoria finală să fie mai strălucită. Cert este însă că dușmanul va fi nimicit.

Suntem chemați să ne înrolăm la oaste în războaiele Domnului. Să apărăm credința. Dumnezeu nu va câștiga prin numărul mare al luptătorilor, căci El nu se împiedică de pronosticuri, dar nu va împărți cununile victoriei decât participanților. Celor care și-au arătat loialitatea.

Nu ar fi dureros să pierdem răsplata prin… neprezentare? Doamne, înflăcărează-ne prin Duhul Tău!

Simion Felix Marțian
Neunkirchen, 23 iunie 2020

Sonetul Pâinii

DSC_0170

Sub cer senin brăzdat de ciocârlii,
Cuptorul verii pârguiește lanul
Pe vatra-ntinsă cât e bărăganul,
Cu maci pe buza țestului, făclii.

E drumul greu spre spicul ca șofranul:
Un bob de grâu, pământ tăiat felii,
Apoi un spic crescând prin vijelii
Și împlinirea-n holda ca oceanul.

Ne-ai dat, Divine, pâinea prinsă-n glie
Și-Ți mulțumim, dar vrem mai mult de-atât,
Știind acum ce-n Cartea sfântă scrie.

Te vrem pe Tine, deci, numaidecât,
Căci tu ești, Domnul nostru, Pâinea vie,
Ești Pâinea ce din cer s-a coborât!

Simion Felix Marțian
Neunkirchen, 19 iunie 2020

Fluid ca… genul

ib

„Teoria de gen este la fel de științifică precum Teoria Pământului Plat.” Sunt cuvintele senatorului Cristian Vasile Lungu, în plenul Senatului, domnia sa fiind inițiatorul legii de interzicere a predării Ideologiei de Gen în școlile din România. Această teorie controversată, și total lipsită de fundament științific, este agreată și promovată de promotorii stângismului marxist.

Potrivit acestei ideologii, sexul biologic al unui copil nu determină și genul acestuia, fiind concepte diferite. Teoria vorbește despre o multitudine de genuri, acesta fiind fluid. Așadar, băiatul de luni poate să fie marți fetiță, dar să-și revină miercuri. Cum se simte el. Sau dacă un băiat este surprins în toaleta fetelor, tocmai experimentează fluidizarea.

Ar fi chiar amuzant, dacă această teorie n-ar fi susținută cu atâta îndârjire de cei care vor să semene ceața unei confuzii generale. Dar, în folosul cui? Și cine stă în spatele acestei tentative de destabilizare? Nu ne mai preocupă nici bunăstarea, nici pacea planetei. Despre credința în Dumnezeul mântuirii nici nu mai poate fi vorba. Suntem preocupați de… fluidizarea genului.

Ideologia a fost implementată în USA pe vremea lui Obama, dar pentru că au venit vremuri mai senine au renunțat la ea. La noi, ideologia a fost interzisă marți, 16 iunie, prin votul Senatului, ca for decizional. Este dureros, însă, că s-au burzuluit unii reprezentanți ai Universităților. Poate își văd amenințate catedrele de… gen. Este tot ce lipsea învățământului românesc aflat în colaps.

Atitudinea acestora s-ar putea să-l influențeze pe Președinte, de la care se așteaptă promulgarea. Și domnul Iohannis este alunecos, ca să nu zic… fluid. Atitudinea sa de până acum s-a dovedit favorabilă acestor ciudățenii. Dumnezeu să-l lumineze, pentru că, sincer, aș vrea să-l pot aplauda pentru poziția luată. Adică pentru promulgare.

Simion Felix Marțian
Neunkirchen, 18 iunie 2020

Nu-i competiție, dar e de aplaudat

Studiu

Drumurile lor trebuie să fi fost pavate, pentru că provincia pe care o străbăteau aparținea de două secole Imperiului Roman, dar nu au fost nicidecum… netede. Chiar dacă pașii îi purtau pe Via Egnatia. Nu erau „netede” pentru că Pavel și Sila propovăduiau Calea mântuirii, și aceasta a fost TOTDEAUNA întâmpinată cu împotriviri.

De asta au avut parte și în Tesalonic, strălucitoarea capitală a Macedoniei, unde vesteau Cuvântul în sinagogă. Chiar dacă s-au bucurat de rod bogat, în sensul că „Unii dintre ei și o mare mulțime de greci temători de Dumnezeu și multe femei de frunte au crezut” (Fapte, 17:4), iudeii care nu au crezut au întărâtat cetatea împotriva lor.

Confruntați cu pericolul, s-au văzut nevoiți să părăsească cetatea, mergând la Bereea, o cetate aflată la cca 70 km spre sud-vest. Primul lucru pe care l-au făcut acolo a fost să caute sinagoga. Pentru că și-au înțeles chemarea și știau bine ce aveau de făcut. Adică să-și continue lucrarea de predicare.

Privitor la ascultătorii din Bereea, Luca, cronicarul evenimentelor, ne-a lăsat scris: „Iudeii aceștia aveau o inimă mai aleasă decât cei din Tesalonic. Au primit Cuvântul cu toată râvna și cercetau Scripturile în fiecare zi.” (v 11) Aceste cuvinte ar putea da naștere la o întrebare firească: e, cumva, o competiție?

Nu, nicidecum! Scriptura nu ne îndeamnă la întreceri. Dar credincioșia noastră, zelul în lucrare, dorința de implicare, ca semn că ne-am înțeles chemarea, nu sunt constante. Ele ne diferențiază. Și dacă evanghelistul Luca a remarcat asta, ar putea să-i scape lui Dumnezeu? Adică Celui care ne-a chemat la mântuire și va împărți răsplătirile? O, nu!

Așadar, pentru că voia lui Dumnezeu ne este cunoscută, să căutăm s-o împlinim. Iar în lucrările care ne sunt încredințate, să dovedim zel. Dăruire. Fără a avea în vedere o întrecere, fără să căutăm să depășim pe cineva. Doar căutând să-L mulțumim pe Dumnezeu. Care v-a „aplauda” cu binecuvântări.

De altfel, Isus a zis: „Cine este credincios în cele mai mici lucruri este credincios şi în cele mari”. (Luca 16:10)

Simion Felix Marțian
Neunkirchen, 16 iunie 2020

Gârboveală sau luciditate?

DSC_7071

Era ziua Sabatului și Mântuitorul, „după obiceiul Său”, era în sinagogă, învățând norodul. Și chiar dacă preocuparea Sa era mântuirea oamenilor, era sensibil ȘI la suferințele lor trupești. Așa că nu putea să treacă cu vederea prezența, printre ascultători, a unei femei gârbove.

Această femeie „era stăpânită de un duh de neputință și nu putea să-și îndrepte spatele.”(Luca, 13:11) Și această stare dura de 18 ani. Impresionat de starea femeii, Isus a chemat-o și i-a zis: „Femeie, ești dezlegată de neputința ta.” (v. 12) Este doar una dintre nenumăratele vindecări cu care Isus a uimit noroadele, dar implicația spirituală a lucrării este mult mai profundă.

Putem să umblăm cocoșați spiritual o viață întreagă, fără să scăpăm de această legătură demonică. Pentru că minunile se petrec doar în prezența lui Isus. Și în această stare de gârboveală spirituală vom vedea doar pământul, fără a ne bucura de lumină. Dar cum se ajunge la această stare?

Una dintre legături este preocuparea excesivă pentru pământ, pentru lucrurile materiale. În felul acesta nu ne vom ridica privirea spre cer și chiar vom ignora orice ține de spiritualitate. O altă legătură este necredința. Când consideri că nu ești decât un amestec de elemente chimice care se vor întoarce în circuitul universal, nu ai de ce să privești cerul și rămâi aplecat asupra pământului care te hrănește.

Surprinzător, o altă cauză a acestei cocoșări este… falsa spiritualitate. Poți să umbli îndoit de bagajul enorm de erezii, de dogme care nu au nicio legătură cu Adevărul. Și să te mai și amăgești. Doar propiindu-ne de Isus putem să auzim cuvintele pe care le-a auzit femeia gârbovă. Și, îndreptându-ne, să-I vedem fața.

Această poziție care e incomodă, și ne ține și departe de lumină, nu este nicidecum un semn de smerenie, cum ni se sugerează. Noi trebuie să fim drepți și demni, pentru că trebuie nu doar să predicăm adevărul, ci să-l și apărăm. Cu luciditate.

Într-o astfel de poziție ne văd cei care pun pe seama Scripturii dictonul „Crede și nu cerceta!” Fals. Biblia ne îndeamnă la cercetare, la studiu. Și ne mai îndeamnă să cerem înțelepciune, care ne va fi dată. Cât despre citatul amintit, el aparține lui Celsus, filosof grec din sec II, ADVERSAR al creștinismului.(Alethes logos, cca 177AD)

În Numele lui Isus, fruntea sus, copii de Rege! Și privirea spre cer, să-L putem întâmpina. Venirea Domnului este aproape, oricât ar nega cei ce nu văd decât pământul.

Simion Felix Marțian
Neunkirchen, 9 iunie 2020

Să fie lumină!

DSC_1445a

Se sting în noaptea lumii felinare
Și-adorm în iarba neagră licurici;
Prea multă beznă-i, Doamne, pe aici
Și-i prea devreme, totuși, de culcare!

În straiul ei lejer de indolență
Adoarme omenirea somn profund,
Și-n umbre tremurânde ce se-ascund
Se-aude râsul beznei cu stridență.

Apasă întunericul strivind
Credința și speranța și iubirea;
E, oare, condamnată omenirea
Să meargă spre sfârșitul ei, dormind?

Dar nu, lumina nu a dispărut,
Și pleoapa adevărului tresare:
Hei, oameni buni, ieșiți, afară-i soare,
Și sunt atâtea lucruri de văzut!

Isus, Lumina lumii, e cu noi
Și pus-a raze și-n fiii luminii,
Sfidați și beznele și mărăcinii,
Purtați de al iubirii Lui șuvoi.

Sorbiți lumină pentru veșnicii
Și luminați în jur, ducând Cuvântul,
Căci bezna nu poate-nghiți pământul
Cât noi suntem, prin Adevăr, făclii!

Simion Felix Marțian

Sonetul Cincizecimii

dscf2259a

Cetatea-n care piatra se-alinia tăcută,
Zidită cu tăcere mușcată de șofar,
Cu zori îmbrățișat-a și Templu și altar,
Și miile de oaspeți din lumea cunoscută.

Tăcea a dimineață și-a temeri ce tresar
Și-odaia-n care Calea era deja văzută
De cei ce-o-mbrățișară cu dragoste crescută,
Când tainice seisme lovit-au în amnar.

Un foc aprins din ceruri, cu ardere divină,
Purtând în flăcări Duhul cu sfântul Său parfum,
Atins-a ucenicii, umplându-i de lumină.

Miracolul umblării conduși pe-al vieții drum
De Duhul din vecie, spre slava ce-o să vină,
Putem, iubind lumina, să îl trăim și-acum!

Simion Felix Marțian
Neunkirchen, 15 iunie 2019

Democrația în flăcări

bis 1

Scânteia declanșatoare a fost moartea tragică a lui George Floyd. A murit sufocat sub apăsarea genunchiului unui polițist. Dureros și condamnabil. Dar această tragedie nu justifică ceea ce a urmat. Este firesc ca într-o societate democratică să se exprime nemulțumirile prin proteste. Dar „manifestanții” care seamănă anarhie și distrugere nu mai au nicio legătură cu moartea lui Floyd.

Situația pare să fi scăpat de sub control. Doar pare. Pentru că din culisele istoriei se știe că în spatele tuturor „revoluțiilor” lumii se află interese. Este cineva care trage sforile. Trebuie urmărită doar direcția în care se propagă pârjolul.

Gravitatea faptelor este sporită și de atitudinea cetățenilor americani neimplicați direct. „Adevărul” (de care mă îndoiesc) publica rezultatele unui sondaj Reuters/Ipsos, în care se arată că 62% dintre americani susțin „persoanele care se află în stradă la manifestații”.

Dacă este adevărat, este extrem de grav. Adică să fii de acord cu distrugerea, cu subminarea statului de drept, cu anarhia. Asta ar însemna că manipularea a ajuns până în miezul acestei națiuni care era etalonul democrației reale.

Urmărind direcția incendiului și, deci, lozincile anti-Trump, am putea crede că se urmărește discreditarea acestuia în an electoral. Nu poate fi neglijat acest aspect, dar se clatină însuși edificiul democrației. Și mai este ceva, asupra căruia presa nu insistă: aspectul anti-creștin al protestelor.

Pentru că atacurile împotriva lui Trump au și această miză. Președintele s-a arătat un fervent apărător al libertății religioase, un garant al acesteia. Iar America, contaminată de neo-marxismul european, nu mai are nevoie de Dumnezeu. Sau cel puțin cei care o împing în această direcție.

Acest aspect poate fi ilustrat cu incendierea Bisericii St. John´s din Washington DC, lăcaș de cult unde s-au închinat președinții americani de peste un secol. Ce legătură au toate acestea cu tragicul sfârșit al lui George Floyd?

Manipulare a existat în toate timpurile și pe toate meridianele. Oamenii se lasă antrenați în acțiuni a căror finalitate nu o cunosc. Dar, în cazul americanilor, ne-am fi așteptat la mai multă luciditate. Arde democrația, oameni buni!

Este un foc cu iz de… apocalipsă. De început al sfârșitului. Doamne îndură-Te de noi!

Simion Felix Marțian
Neunkirchen, 4 iunie 2020