Internetul și adevărul pumnului în gură

DSC_8060 (1)a (1)

Lumea virtuală ne-a devenit atât de familiară în urma interacționărilor frecvente, încât ne este… o a doua casă. A doua natură, a doua viață. Pare un univers paralel, dar se supune acelorași legi ca cel în care trăim. Adică aceleași nedreptăți, aceleași abuzuri, aceleași lovituri. Pentru că o lume bună nu poate fi pe pământ, nici reală, nici virtuală. Doar în cer.

Ne folosim de internet la activități foarte diverse, de la distracții până la la job. La a-ți câștiga pâinea. Între acestea intră comunicarea, transmiterea mesajelor diverse. Afișarea convingerilor religioase, filosofice, politice etc.

Am putea crede că este o libertate deplină, dar nu este. Și este firesc să existe interdicții, cel puțin în ceea ce privește activitățile periculoase. Dar cine stabilește ce este periculos? Platforma Vimeo, căci despre ea vorbim acum, menționează în politica de funcționare că nu va găzdui niciun cont al cărui proprietar se dovedește a fi membru „într-un grup de ură sau terorist”.

Foarte bine!-am spune noi. Dar putem avea surprize. American Family Association, organizație creștină pro-familie din USA, s-a trezit cu contul suspendat. Terorism? Nicidecum, dar ceea ce ei susțin se încadrează la „discurs de ură”. Asta din punctul de vedere al militanților neomarxismului stângist care se pare că au făcut presiuni și la Vimeo.

Aceștia au fost deranjați de faptul că această organizație folosește pentru familie definiția biblică, eliminând multiplele „alternative” oferite azi. Și se opune sexualizării copiilor. Iar relațiile intime în afara căsniciei le denumește tot biblic: păcat. Și iată cum promovarea moralității este, în opinia militanților neomarxiști, act de terorism.

A fost Vimeo. Care va urma? Ce va rămâne pe internet dacă se va elimina tot ce este sănătos din punct de vedere moral? Și diavolul jubilează, căci e opera lui.
Adevărul este unul singur și acela este Cristos. Dar iată cum celor care vorbesc în numele Lui li se bagă pumnul în gură.

Așadar, pe o platformă ca Vimeo poți să faci tot ce născocește cea mai perversă minte, pentru că nu există decât două interdicții: să vinzi rachete și să vorbești de dragoste. Adică despre Cristos. Sau poate că cea cu rachetele și cu ceva crime la comandă s-ar trece cu vederea.

Și mai vorbim de egalitate. Și de libertate de exprimare. De, unii sunt … mai egali decât alții. Dar se aud și lanțurile tale, diavole!

Simion Felix Marțian
Neunkirchen, 30 aprilie 2020

2 gânduri despre &8222;Internetul și adevărul pumnului în gură&8221;

  1. Din inima pentru tine 1 mai 2020 / 8:54

    Este adevărat și proverbul „Ce ți-e nu-ți place altuia nu-i face” Sunt mulți pastori care au bloguri, în care poststează, ce vor mușchii lor, unii chiar ne consideră coșul lor de gunoi, iar când le comentezi articolele și nu le convine comentariul te blochează.

    Apreciat de 2 persoane

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s