Eu, tu și roțile dințate

G2a

Nu, nu a fost un simplu conflict familial. Chiar dacă Maria, instigatoarea, și Aaron s-au răzvrătit împotriva fratelui lor. (Numeri, 12) Erau geloși, se pare, pe familia soției lui Moise, care, prin Ietro, a manifestat o oarecare influență asupra lui. Bună, de altfel.

Ei n-au avut în vedere că ceea ce părea doar o cârtire împotriva fratelui lor era de fapt o răzvrătire împotriva liderului desemnat de Dumnezeu și, deci, a autorității divine. Și asta L-a mâniat pe Dumnezeu. Iar măsurile au fost drastice.

Așa s-a ales Maria cu lepră. Aaron a apelat la Moise, iar acesta la Dumnezeu: „Dumnezeule, Te rog, vindecă-o!” (Numeri, 12:13) Domnul a ascultat rugăciunea lui Moise, vindecând-o, dar potrivit ritualului de curățire stabilit, Maria trebuia să stea afară din tabără șapte zile.

Această măsură nu era greu de suportat, în comparație cu boala de care tocmai se vindecase. Dar problema era alta, și anume: „Și poporul n-a pornit până ce a intrat din nou Maria în tabără.” (v. 15)

Sora lui Moise plătea pentru greșeala ei, dar nu putea fi abandonată. Era parte a poporului ei. Și iată că două milioane de oameni au fost nevoiți să rămână pe loc, așteptând-o. Două milioane!

Fiecare dintre noi constituim o parte a unui întreg. A unei comunități, pe care o influențăm într-un fel sau altul. Putem să-i dăm aripi sau s-o frânăm în înaintarea ei. Chiar dacă nu suntem conștienți de asta.

Acest lucru se vede cel mai bine atunci când comunitatea la care ne raportăm este Biserica. Acțiunile noastre îi influențează traseul. Înaintarea. Poți fi un apropiat al liderului, ca în cazul Mariei, sau nu, dar faptele iresponsabile îi vor încetini înaintarea. Chemarea ei la lărgirea Împărăției.

Nu trebuie să fii neapărat inginer mecanic pentru a înțelege că un angrenaj funcționează doar atunci când TOATE rotițele se învârt. Altfel se blochează. Trebuie să ne înțelegem rostul și funcționalitatea. Și să acționăm în consecință. Fără avarii.

Doamne, dă-ne înțelepciune!

Simion Felix Marțian
Neunkirchen, 26 noiembrie 2019

După votare

DSCF6853

”…să faceți rugăciuni…pentru împărați și pentru toți cei ce sunt înălțați în dregătorii…”(1 Timotei, 2:1-2)

În țara mea cu brațe de Carpați
Tivită-n unduiri danubiene,
Cu ochi de iezere, adânci, curați,
Clipind sub ale brazilor sprâncene,

S-a-ncins văzduhul toamnei ca nicicând,
Sfidând și zgribulirile nocturne,
Când fiii ei, mânați de-același gând,
S-au dus cu-nflăcărare către urne.

Cei de aici, dar și acei plecați,
În frigul toamnei au votat fierbinte,
Și astfel dintre cei doi candidați
A fost ales al țării Președinte.

Nu s-a votat la fel, și e firesc,
Dar acest fapt n-am vrea să ne dezbine,
De-aceea toți, spre binele obștesc,
Alesului să îi urăm de bine.

Adesea unitatea-i lucru greu,
Dar cauzele noastre sunt comune,
De-aceea astăzi către Dumnezeu
Să înălțăm cu toți o rugăciune!

Și peste țară și alesul ei
Să cerem astăzi binecuvântare,
Și astfel vom învinge anii grei
Căci Dumnezeul nostru este mare!

Români de-aici și dragi români plecați,
Ați fost la vot; de-acum…tot înainte!
Însă în rugăciuni să nu uitați
De țara noastă și de Președinte!

Simion Felix Marțian

Sonet electoral

DSC_3679 (2)

S-au năpustit prin țară, în șuvoi,
Descătușate patimi, dând să fiarbă,
Și-această grea dezlănțuire oarbă
Ne umple sufletele cu noroi.

Dar ura ar putea să se resoarbă,
Și s-ar opri năvalnicul puhoi
Dac-am planta pe-aleea dintre noi
În locul mărăcinilor doar iarbă.

Iar pe covorul verde, mătăsos
Ar răsări iubitul și iertatul,
Și-alegerile-ar fi un act frumos.

Nu-i utopie, ăsta ni-e mandatul:
Întâi să Îl alegem pe Cristos
Și-apoi, la urne,-alegem candidatul!

Simion Felix Marțian
Neunkirchen, 22 noiembrie 2019

Cu Hannibal și Moloh la porțile Romei

1a

„Hannibal ad portas!” Acesta a fost strigătul de groază al romanilor, „Hannibal la porți”, când generalul cartaginez se apropia de Roma în fruntea armatei sale de pedestrași, călăreți și…elefanți, în timpul campaniei sale de cucerire.

Mi-am amintit de Hannibal, „părintele strategiei”, și de războaiele punice, citind zilele astea despre expoziția deschisă la Roma dedicată culturii și civilizației cartagineze. Asta dovedește că romanii de azi nu mai au resentimente, chiar dacă înaintașii lor foloseau numele lui Hannibal pentru a-și speria copiii când erau neastâmpărați.

Un lucru lăudabil, această expoziție. Doar că organizatorii au găsit cu cale să folosească statuia zeului Moloh ca piesă centrală, „atracția” forte. Este vorba de un zeu antic devorator de copii. El este menționat în Biblie, atât în Vechiul Testament (Levitic, Împărați, Ieremia), cât și în Noul Testament (Faptele apostolilor), prin interdicția stabilită de Dumnezeu de a i se aduce închinare.

Este zeul căruia i se aduceau ca jertfe copii, fiind aruncați în foc. Statuia zeului a fost ridicată inspirându-se dintr-un film italian din 1914(!). În film, în pântecele zeului era un cuptor de bronz în care ardea focul în care erau aruncați copiii aduși ca sacrificiu.

Nu poți, astfel, să nu pui întrebarea: Oare din tot ce înseamnă cultura cartagineză, acesta este lucrul cel mai semnificativ? Și încă ceva: statuia zeului a fost amplasată la intrarea în Colosseum! Ori acest loc, dincolo de a fi o atracție pentru turiștii iubitori de istorie și amatori de antichități, este și loc de pelerinaj pentru creștini.

Colosseumul este considerat loc sacru, amintind de miile de creștini care au murit aici în luptele cu gladiatori sau sfâșiați de fiare, în timpul valurilor de persecuție cunoscute. Un loc al martirajului și al comemorării, străjuit -iată!- de statuia unei zeități păgâne.

Nu este întâmplător, ci este un atac împotriva Bisericii creștine. Și acest lucru se întâmpă la Roma, cetatea care mai poartă ecoul pașilor apostolului Pavel. Și ai apostolului Petru.

Se-ntunecă orizontul, dar Lumina va fi cu atât mai vizibilă.

Simion Felix Marțian
Neunkirchen, 22 noiembrie 2019

Bun, deci respins!

DSC_3567b

Paradoxul din titlu este unul dintre multele cu care încearcă să ne obișnuiască neomarxismul contemporan. Ce contează valoarea, în opinia lor, dacă nu este și „corect politic”. Acest concept de „political correctness” ne uimește atunci când este aplicat cu discriminare pozitivă, anumite minorități fiind „ținute în brațe”.

De ce…anumite? Bună întrebare. Citeam deunăzi că în Italia, țară creștină și democratică, creștinii evanghelici , minoritari fiind, sunt discriminați și li se închid bisericile. Se pare că minoritățile apărate, promovate și… impuse de progresiști în numele „corectitudinii politice” sunt doar cele care pot îndeplini rolul de factor destabilizator al unei societăți conservatoare, cu valori morale sănătoase.

Titlul mi-a fost inspirat de „cazul” Andrei Șerban, mult mediatizat în spațiul virtul în aceste zile. Nu știu câți români i-au urmărit cariera de succes ca regizor în SUA și profesor emerit la Universitatea Columbia, dar el a revenit în atenția publicului de curând, fiind invitat de către realizatoarea Eugenia Vodă la emisiunea „Profesioniștii”, pe TVR.

Un regizor și profesor de succes, având un contract pe viață cu amintita universitate, și-a dat demisia. Cauza? Întălnirea dureroasă cu propaganda neomarxistă. Și ne spune el cum, rămânând o catedră liberă, urma să angajeze un nou profesor. Iar indicațiile erau ca persoana angajată să aparțină OBLIGATORIU categoriilor „defavorizate”.

Nedumerit că se exclude criteriul valorii, Andrei Șerban a fost „pus la punct” de mai marii instituției. Și într-adevăr, n-a fost angajat cel mai bun, ci un altul care corespundea doar pentru că avea o orientare sexuală… deosebită.

Paharul s-a umplut când la o audiție pentru admitere, o persoană transexuală a ținut să prezinte monologul Julietei. Regizorul vedea în acest personaj, fata de 14 ani, ingenuă, așa cum a creat-o Shakespeare și nicidecum… altceva. Reticența sa n-a fost bine văzută de colegi, iar maestrul s-a retras.

Încotro se îndreaptă lumea? Și cine stă în spatele acestui neomarxism? Și încă o întrebare dureroasă: Dacă astfel de lucruri se întâmpă la „case mari”, ce va fi în țărișoara noastră, cu politicieni marionetă în mâinile progresiștilor? Mă întreb și eu, pentru că suntem în preajma alegerilor.

Doamne, dă-ne înțelepciune! Și Te mai rugăm ceva: Binecuvântează România!

Simion Felix Marțian
Neunkirchen, 7 noiembrie 2019

Bilete pentru Rai, în fața casei

DSC_9965a

Se fac și rezervări on-line? Nu. Se dau și prin intermediari? Nu. Deci, numai personal? Da, și vă sunt la îndemână. Ar putea fi un dialog între cineva interesat de această destinație și un operator de „turism”. Adică cineva care face cunoscută învățătura despre această destinație eternă.

Unde se găsesc, totuși, bilete? Peste tot, în oportunitățile care ni se oferă de a ne arăta dragostea. Căci „oricine iubește este născut din Dumnezeu și cunoaște pe Dumnezeu.”(1Ioan, 4:7b) Un exemplu de felul în care o astfel de ocazie poate fi ratată, găsim în capitolul 16 al Evangheliei după Luca, în istoria bogatului nemilostiv și a lui Lazăr.

La ușa bogatului care „ducea o viață plină de veselie și strălucire” (v 19) stătea un sărac, cu trupul plin de ulcerații care, chinuit de foame, privea cu jind la ceea ce cădea de la masa îmbelșugată a bogatului. Dar nu primea nimic.

Destinul lor etern ne este prezentat în continuare în relatarea Mântuitorului. Lazăr a ajuns în „sânul lui Avraam”. Dar cu siguranță nu pentru că a fost sărac, ci pentru că inima lui a fost după voia lui Dumnezeu și și-a dus povara fără cârtire. Bogatul a ajuns „în Locuința morților, în chinuri”. Dar nu pentru că a fost bogat, ci pentru că nu și-a folosit bogăția așa cum I-ar fi plăcut lui Dumnezeu.

Poate că bogatul nici nu era zgârcit, ignorându-l pe Lazăr doar din nepăsare. Dar e la fel de condamnabil. Pentru că săracul i-a fost adus în curte ca un test. O oportunitate de a-și arăta dragostea, luându-și astfel bilet pentru eternitatea cu Dumnezeu. Și câte astfel de ocazii ne oferă viața în fiecare zi!

Atenție, însă, la biletele false! Da, putem fi înșelați atunci când faptele nu sunt dovezi ale iubirii, ci simple „pomeni”. Adică fapte cuantificabile, cu care să negociezi cu Dumnezeu: am făcut asta și asta, am dat atât, deci cât îmi ierți din vinovăție. Dureroasă înșelare.

Prin faptele noastre trebuie să ne arătăm dragostea, pentru că iubind ne apropiem de Dumnezeu. De altfel, iubirea aproapelui este poruncă divină. Mai sunt locuri în Raiul lui Dumnezeu, iar biletele sunt la o îmbrățișare distanță. Adică la o manifestare a iubirii.
N-ar fi tragic să ratăm?

Simion Felix Marțian
Neunkirchen, 5 noiembrie 2019

La vot, români!

b

S-a-nstăpânit iar bruma peste tot
Si, totuşi, toamna pare-a fi fierbinte,
Căci urnele-s încinse pentru vot
Şi-ncinşi românii-s pentru Preşedinte.

O listă lungă, da, o listă grea
Îi stă alegătorului-nainte,
Dar dintre ei doar unul va putea
Să fie-ales în ţară Preşedinte.

Avem un drept şi-o să-l exercităm
Privind trecutul cu luare-aminte,
Şi-un viitor la care aspirăm,
Votând pe cel mai bun ca Preşedinte.

Veniţi la urne toţi, încrezători,
Punând în vot şi inimă şi minte,
Căci somnul raţiunii, deseori,
Naşte coşmar în loc de Preşedinte.

Ştiind că peste toate-i Dumnezeu
Şi că primează-n viaţă cele sfinte,
Să cerem de la El mereu, mereu,
Lumină când votăm un Preşedinte.

Avem valori şi vrem să le-apărăm
Pe drumul României înainte,
Aşa că, fraţi români, să ne rugăm
Azi pentru viitorul Preşedinte!

Simion Felix Marțian

Sonetul abundenței

D3 (8)

Istoria zvâcnit-a într-un spasm
Când timpul, ignorând orice frecvență,
Făcea cu veșnicia confluență
Pe-acest pământ în stare de marasm.

Venea Păstorul, ce cu-a Lui prezență,
(Tablou idilic ce părea de basm),
Da turmei hrană și… entuziasm,
Și-o viață nouă, trai din abundență!

Putem trăi azi viața din belșug,
Hrăniți din cer la masa bucuriei,
Rupând al patimilor aspru jug.

Și în curând, desprinși din gheara gliei,
Vedea-vom timpul spart de tăvălug
La poarta dinspre noi a veșniciei!

Simion Felix Marțian
Neunkirchen, 1 noiembrie 2019

 

Vrăjitorie și politică

DSC_4647

Luptele politice sunt tot mai înverșunate, în toate țările lumii, iar arsenalul folosit este tot mai diversificat. Nu e surprinzător, deci, că se recurge la paranormal, chiar dacă deviza lumii contemporane este pragmatismul.

Ne este binecunoscută vâlva creată la noi, la alegerile din 2009, când s-a invocat folosirea „flăcării violet”, un concept ezoteric. Atunci, atât Mircea Geoană, cât și Traian Băsescu, au recurs la serviciile parapsihologului Aliodor Manolea, pentru folosirea acestei „tehnici” în alegeri.

Dacă termenii din esoterism au o sonoritate oarecum interesantă, ni se pare amuzant când auzim că se recurge la… vrăjitoare. Și totuși, ele sunt tot mai prezente în viața politică a Americii. Suprinzător, am putea spune. Dar sunt angrenate în războiul împotriva lui Donald Trump.

Nu sunt analist politic, și nu-mi exprim opinia asupra politicii lui Trump. Chiar dacă este cel mai puternic om de pe planetă. Sau, poate, tocmai de aceea. Dar subiectul este intruziunea vrăjitoarelor în viața socială, și încă la un asemenea nivel.

Acțiunea lor din 2017, împotriva lui Trump, a fost mult mediatizată, ele creând și un eveniment pe Facebook, numit „Mass Spell to Bind Donald Trump Feb. 24th”.
Un an mai târziu s-au mobilizat din nou, făcând ritualuri împotriva judecătorului conservator Brett Kavanaugh, care a fost numit de Trump la Curtea Supremă.

Și iată-ne în toamna anului 2019. Împărtășind opinia adversarilor politici ai Președintelui, vrăjitoarele au considerat că acesta trebuie să cadă. Și au hotărât să-l „lege” prin ritualuri oculte. În acest sens s-au coalizat din nou, pe 25 octombrie, în preajma festivalului satanic de „haloin”.

Curios, dar vrăjitoarele cred că fac bine. Adică fac un serviciu națiunii, Trump nefiind președintele potrivit. Dar, indiferent cum ar fi, sau ce ar face Trump, NICIODATĂ nu se poate obține ceva bun prin vrăjitorie. Acestea aparțin răului. Și ne mai mirăm că politica e murdară.

Totul ar putea fi bine și frumos, în America, în România și pretutindeni, dacă aceste „mijloace” a fi înlocuite cu rugăciuni. Sincere și fierbinți. Iar noi suntem la un pas de alegerile prezidențiale. Se vor folosi flăcări…colorate? Sau vrăjitorii? Haideți să ne rugăm, creștini!

Simion Felix Marțian
Neunkirchen, 1 noiembrie 2019