Sonet vulturesc

DSC_3140a

Sfidând din slavă creste vineții,
Cu norii rămânându-i la picioare,
El soarbe înălțimi amețitoare
Și munții par sub el și ei câmpii.

Privesc la vultur și adânc mă doare
Vederea-ncolăcitelor frânghii
De temeri nefirești, de erezii,
Ce-mpiedică azi spiritul să zboare.

Noi nu suntem creați să ne târâm,
Ci să-ndrăznim, așa spune Cuvântul,
Pășind pe nori, nu doar pe caldarâm.

Dă-ne-ndrăzneala, Doamne, și avântul
Ca, pentru cer, să câștigăm zburând
Prin Duhul Tău, oameni pe-ntreg pământul!

Simion Felix Marțian
Neunkirchen, 28 septembrie 2019

 

Sonetul clipei

Lumina

Prăvălite din timp, cad secundele-n drum
Ca să treacă prin noi dureros uneori,
Alteori strălucind ca petale de flori
Și-aducând în pridvorul trăirii parfum.

Se-mpletesc măiestrit dându-i vieții culori,
Cu ecouri prelungi oferindu-i volum,
Însă toate rămân doar un cântec postum
Când prin gâtul clepsidrei tu însuți cobori.

Dar aceste tăceri care tragic se-aștern,
Când cortinele cad fâlfâind dureros,
Sunt doar porți ce deschid universul etern.

Și acolo poți fi pentru veci luminos,
Dacă-n clipele care în viață se cern
Strălucește cea-n care-ai spus „Da” lui Cristos!

Simion Felix Marțian
Neunkirchen, 21 septembrie 2019

 

Toamna ca o clipă

F6 (1)

Nechează lung colinele prin cai,
Și curg, în asfințitul dând să fiarbă,
Torentele de-aramă peste iarbă,
Venind cu întomnarea peste plai.

Se-ncarcă iar decorul cu tristeți
Și picură din toate elegie,
Iar bolta pare rece și pustie
Lipsindu-i zborul viu de cântăreți.

Mi-e toamnă-n toate și mă simt legat,
Și-mi par prea strâmte hainele de brumă;
Nu vreau să fiu un zbor ce se consumă
Cu fiecare anotimp plecat!

Și-n toamna ca un vânt cu-aripi ce dor
Am murmurat această apăsare,
Iar Cerul mi-a răspuns spre-ncurajare
Că viața e mai mult decât decor.

Că ele se succed din timp în timp,
Dar clocotul din noi e-o permanență,
Dacă dorim aceasta cu ardență
Sfidând cu viața orice anotimp.

Și gândul mi-l îndrept spre Dumnezeu:
Îți mulțumesc pentru lumină, Doamne,
C-am înțeles, și-n pragul astei toamne,
Că veșnicia-i anotimpul meu!

Simion Felix Marțian
Vulcan, 16 septembrie 2019

 

Sonet desfrunzit

Noiembrie

Sucombă clorofila-n foșnet trist
Și-n frunza toamnei aurul se-aprinde,
Când vântul viu de ramuri o desprinde,
Și cerul o-nfășoară-n ametist.

Sub pom, pe glie un covor se-ntinde,
Părând lucrarea unui pastelist,
Iar pomul, obosit echilibrist,
Cu brațe goale de-asfințit se prinde.

Pe ram, însă, pe brațul desfrunzit,
Un fruct ce pare infuzat cu soare
Surâde larg, ca visul împlinit.

De-aceea-n desfrunzirea care doare,
Cu anii ce se scutură tacit,
Vreau, Doamne, rod spre viața viitoare!

Simion Felix Marțian
Vulcan, 14 septembrie 2019

Crosul mântuirii

IMG_3310a

Departe de ambiţii distructive
Ce se-mpletesc adesea vanitos,
Departe de arene explozive
Şi neinclus în ştirile sportive,
Se desfăşoară cel mai mare cros.

A fost întâi jertfa imaculată,
Când codul morţii negre a fost spart,
Şi prin triumful Vieţii ne-a fost dată
O nouă şansă, şi ne-a fost trasată
De pe Golgota linia de start.

Prin jertfă ne-a fost dată mântuirea,
Un dar ce-aşteaptă să îl acceptăm
Şi către cer, unde e moştenirea,
Plini de speranţă aţintind privirea,
Peste obstacole să alergăm.

Noi nu suntem rivali în alergarea
Spre ţinta noastră dincolo de nori,
Căci toţi acei ce-au înţeles chemarea
Şi-şi vor sfârşi cu bine alergarea
Vor fi încununaţi ca-nvingători.

De-aceea ne-aplecăm ades pe cale
Să-ntindem mâna celui ce-a căzut
Şi cu-ale dragostei frăţeşti petale
Să-l mângâiem, legând rănile sale,
Ducându-l pe traseul început.

Având în suflet dor şi mântuire,
Plini de speranţă alergăm la cros
Şi trecem peste toate, cu-ndârjire,
Ştiind că ne aşteaptă la sosire
Cel ce-a dat startul, chiar Isus Cristos.

Simion Felix Marțian
Vulcan, 27 noiembrie 2009

Viața ca bonus

Pasari

„Casa de modă a lui Dumnezeu lansează, pentru sezonul primăvară- vară, seria << alb de crin>>.” Cum ar suna? Sau: „Cantina lui Dumnezeu, deschisă tuturor viețuitoarelor, oferă într-un meniu bogat mâncăruri absolut delicioase. Prețul este achitat de generozitatea divină.”

Dacă am vedea astfel de anunțuri, am presupune că este începutul unei povești, rod al unei imaginații bogate. Sau…bolnave. Dar, nu. Este învățătura lui Isus despre îngrijorări. Sau, mai degrabă, despre absența lor. Căci, spune El: „care dintre voi, chiar îngrijorându-se, poate adăuga măcar un cot la lungimea vieții lui?” (Luca, 12:25)

Și ni se sugerează, în încercarea noastră de a alunga îngrijorările, să privim la păsările cerului, care trăiesc fără a-și cultiva cele necesare traiului. Iar florile câmpului sunt îmbrăcate în straie strălucitoare, fără a munci ca să le obțină. Și toate astea prin grija Stăpânului. A lui Dumnezeu. Iar noi avem un preț mai mare în ochii lui Dumnezeu decât ele.

Este, oare, un îndemn la huzur și nepăsare? Nicidecum, ci la o viață de muncă, din care să lipsească, însă, îngrijorările. Pentru că, oricum, rezultatele nu depind de noi. Iar Dumnezeu cunoaște nevoile noastre, venind în întâmpinarea lor cu aceste binecuvântări, ca…bonus!

Totuși, pentru ce această recompensă? Pentru o viață de căutare. Căci spunea Isus: „Căutați MAI ÎNTÂI Împărăția lui Dumnezeu și neprihănirea Lui și toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra.”(Matei, 6:33).

Într-o vreme a stresului cronic și a frecventelor depresii, această învățătură ar trebui să stea pe masa de lucru a psihologilor. A celor asaltați de oamenii doborâți de îngrijorări.

Atâta vreme cât vom acorda prioritate căutării sugerate, ne vom bucura și de acest bonus de la Dumnezeu. Doar bonus, pentru că adevărata răsplată este viața veșnică.

Așadar, rețeta este simplă. Citești Cuvântul, te încredințezi prin rugăciune în brațul lui Dumnezeu, inspiri adânc, și înseninat rostești plin de încredere: De ce m-aș îngrijora?

Simion Felix Marțian
Vulcan, 11 septembrie 2019

Pentru închinare „made în Hong Kong”

DSC_0994

Era în 1997. Concesiunea Marii Britanii asupra Hong Kong- ului expirase, și s-a făcut transferul de suveranitate către China. S-au întâlnit atunci două sisteme, practic incompatibile: comunismul chinez, îngust și rigid, cu democrația de tip occidental dintr-un oraș aflat în top 10 mondial ca modernitate și pe locul 2 (după New York) la numărul de miliardari.

S-a recurs la o soluție de compromis: „o țară, două sisteme”. Astfel li s-ar fi asigurat locuitorilor din Hong Kong același mod de viață de până atunci, fără să li se impună condițiile din China continentală. Și asta pentru următorii 50 de ani.

Dar China n-are răbdare. A dovedit aceasta cu proiectul de lege din acest an, privitor la extrădare. Cei din Hong Kong au sesizat pericolul acestei legi, care ar fi îngrădit libertatea de care se bucuraseră. De aceea au recurs la proteste încă din primăvară, care s-au intensificat pe parcursul verii.

Și cum suprimarea unor libertăți ar însemna și restrângerea celor religioase, creștinii s-au alăturat protestatarilor. Iar imnul „Cânt aleluia lui Isus”, cântat de ei în mijlocul milioanelor de nemulțumiți, a devenit imnul neoficil al mișcării de protest.

În China, libertatea religioasă este limitată, și monitorizată excesiv, iar cei din Hong Kong știu asta. De aceea protestează. Și dacă protestele lor au înfierbântat vara, iată că nici toamna nu aduce răcorire. Pentru că amenințarea de la Beijing „fără clemență” pare să se materializeze, căci blindatele chineze se aliniază gata de atac.

Un început de toamnă trist pentru cei din Hong Kong, dar și pentru toți cei care privesc cu îngrijorare acest atac asupra drepturilor și libertăților cetățenești. Credincioșii de acolo vor să se închine în libertate. Iar când polițiștii, auzindu-le cântecul, le-au zis: „Spuneți-I lui Isus să coboare!”, ei au răspuns: „Isus este aici!”

Să ne rugăm pentru libertatea pe care și-o doresc. Pentru o închinare liberă, „made în Hong Kong”. Dar și pentru cea „made în China”.

Simion Felix Marțian
Vulcan, 6 septembrie 2019

Ne derajezi cu liniștea Ta

DSCF4795a

Întâlnirea gadarenilor cu Mântuitorul nu a fost și o întâlnire cu mântuirea. De fapt, ea este memorabilă tocmai din cauza tragismului ei final. E dureros să respingi mântuirea, când ți se oferă pe tavă, în propria-ți ogradă.

Ce s-a întâmplat, de fapt? Isus a ajuns în Decapole, după ce a traversat împreună cu ucenicii lacul Ghenezaret, uimindu-i cu potolirea furtunii. Încă de la debarcarea pe malul estic, au fost întâmpinați de un spectacol înspăimântător: un om posedat de demoni, care trăia în peșteri funerare și care era foarte periculos pentru semenii săi.

Omul acesta nu putea să fie ținut legat, pentru că rupea lanțurile și obezile. Demonul din el, care era de fapt o „legiune” de duhuri, L-a recunoscut pe Isus atunci când Acesta i-a zis: „Duh necurat, ieși afară din omul acesta!”( Marcu, 5:8) Și pentru că în apropiere era o turmă de porci, I-au cerut lui Isus, dintr-un motiv care nouă ne-a rămas necunoscut, să-i lase să intre în ei.

Tot o enigmă e pentru noi și motivul pentru care Isus a acceptat. Ceea ce știm însă, e faptul că au intrat în porci, care s-au aruncat în mare de pe povârnișul muntelui. Așa s-a așternut liniștea. Omul eliberat de demoni a încetat să mai zbiere, iar peste grohăitul porcilor s-au închis apele Ghenezaretului.

Când oamenii din cetate și de pe la fermele din împrejurimi au venit alarmați de porcari, scena care li se înfățișa privirii era uluitoare: „…iată pe cel ce fusese îndrăcit și avusese legiunea de draci, șezând jos îmbrăcat și întreg la minte.”(Marcu, 5:15) Reacția lor, însă, este neașteptată, pentru că, scrie evanghelistul, „s-au înspăimântat”.

Tocmai scăpaseră de primejdia pe care o constituia posedatul, de gălăgia lui, iar ei reacționează pe dos. Ce-i speria,de fapt? Liniștea? Prezența Celui care poruncea duhurilor? Sau poate că se obișnuiseră atât de mult cu cloaca aia de urlete și grohăituri, de demoni și porci, încât îi deranja susurul păcii. Și L-au rugat pe Isus să plece de la ei.

Da, mântuirea a trecut pe lângă ei, dar tragedia devine îngrozitoare când istoria se repetă sub ochii noștri. Când oamenilor li se pare că despărțirea de porci este un preț prea mare pentru eliberarea de demoni. Iar pacea începe să-i deranjeze. E prea multă liniște?

Doamne, ajută-ne să apreciem pacea care vine odată cu mântuirea!

Simion Felix Marțian
Vulcan, 3 septembrie 2019

Aprindeți lumina!

DSC_1445a

Pocnind din tunete vestind furtună,
Pe fața lumii neguri se-mbulzesc,
Și cresc cu-mpletituri perfide, cresc,
Și-n jurul lor primejdii noi se-adună.

Pe drumul vieții înghițit de bezne
Drumeți se rătăcesc debusolați,
Și-n mlaștina cu ochii bulbucați
Se-afundă-ncet, încet mai sus de glezne.

Salvarea lumii este în lumină
Și-n drumul drept prin adevăr trasat;
Este urgent, nu e de amânat,
Ieșiți la drum cu torțele în mână!

Tu porți în tine magica scânteie,
Cunoașterea de Cer, de Dumnezeu,
Și poți să-aprinzi pe drumul nopții greu,
Nu doar făclii, ci ample curcubeie.

E sarcina acelor care știu,
A celor care poartă-n ei lumină,
Să spună că-n curând are să vină
Acel ce-a înviat și este viu!

Asumă-ți rolul și-nțelege bine
Că tu ești astru, nu ești licurici,
Să dai lumină-n jur, acum și-aici,
Și…nu uita: Cristos este cu tine!

Simion Felix Marțian
Vulcan, 2 septembrie 2019