Olarul

DSC_1066e

Mă plec smerit în faţa Slavei Tale
Şi, cu evlavie, adânc mă-nchin,
Abandonându-mă cu totul, moale,
În mâna Ta, Olarule divin.

Striveşte-n mine, Doamne, răzvrătirea
Şi tot ce nu se lasă modelat,
Din lutul bun îndepărtează firea,
Căci vreau, Părinte, să fiu vas curat.

Doar Tu poţi să îmi dai forma dorită
Şi vreau să-Ţi semăn, Doamne, tot mai mult,
Fiinţa mi-e cu totul copleşită,
Voinţa-mi Ţi-e supusă: tac şi-ascult.

Eu ştiu că lutul modelat de Tine
Devine trainic doar trecut prin foc;
De vezi că mai există teamă-n mine,
Alung-o Tu şi dă-mi credinţă-n loc.

Să cred că şi în foc îmi eşti alături,
Focul lucrând la trăinicia mea,
Iar Tu urmând cenuşa să o mături,
În mine rămânând lucrarea Ta.

Abia când trăinicia-i dobândită
Voi fi împodobit, frumos ornat,
Lucrarea fiind astfel isprăvită
Şi vasul gata de-ntrebuinţat.

Mă plec smerit în faţa Ta, Părinte,
Ca rod al modelării mă închin,
Sunt acum trainic, am podoabe sfinte,
Dar mai doresc ceva: să fiu vas plin!

Simion Felx Marțian
Vulcan, aprilie 2007

Sonetul ceții

DSC_8295a (1)

Dușman lăptos, insinuat perfid,
Se-așterne ceața, alăptând confuzii,
Și-n zvon zvâcnind sonor se nasc iluzii
Iar ochi privind cunoașterea se-nchid.

Adoarme-adânc lumina, în perfuzii,
Și pare și-adevărul invalid
Când hărți ducând spre el înghit avid
Minciuni plutind pe marea de aluzii.

Avem un singur țel și-un singur drum
Ducând spre viața dincolo de viață,
Dar par adesea-nvăluite-n fum.

De-aceea, Doamne, Te rugăm ne-nvață,
Lăsând lumina Ta, aici, acum,
Să navigăm biruitori și-n ceață!

Simion Felix Marțian
Neunkirchen, 26 iunie 2019

 

Cine face alergie la…cruce?

c1

O parte a presei, adică cea care vede mai departe de mondenități, a scris zilele trecute despre hotărârea Curții Supreme a SUA în cazul monumentului „Crucea Păcii”. Mai întâi, ce este această cruce. Este un monument aproape centenar, ridicat în cinstea eroilor din Primul Război Mondial, înalt de 12 m, și se află în orașul Blandesburg din Maryland.

În al doilea rând, de ce a devenit un „caz”. Pentru că Asociația Umanistă Americană , formată din atei și agnostici , a fost deranjată de prezența monumentului pe spațiul public, ceea ce ar putea însemna o recunoaștere oficială a creștinismului.

A câștigat în instanță bunul simț, pentru că monumentul, dincolo de forma sa de cruce, aparține istoriei. Iar comunitatea locală are, printre înaintași, eroi care și-au dat viața pentru libertate. Ori mutarea sau demolarea sa ar fi creat un precedent, care ar fi dus la demolarea altor mii de cruci și…cimitire ale eroilor.

Nu putem să nu remarcăm, însă, furia cu care acești oameni se ridică împotriva însemnelor creștine. Aici nu este vorba de ateism. Un ateu ignoră astfel de însemne, sau, eventual, râde batjocoritor. Dar nu se ia la trântă cu ele. Acest lucru îl face diavolul. Pentru că îi amintește de crucea de la Golgota și de Cel care acolo l-a biruit.

Însemnele creștine nu sunt nici mântuitoare, nici vitale pentru creștinism. Creștinismul are nevoie de biserici vii, de interes real pentru Calea mântuirii. Dar nu putem să trecem cu vederea peste aceste atacuri și semnificația lor. Pentru că se face tot mai simțită îngrădirea treptată a libertății. Și încă în țara unde se mănâncă democrație pe pâine!

Am cunoscut propaganda ateist-comunistă. Am văzut cum s-au demolat biserici folosindu-se pretextul sistematizării urbane. Dar nu-mi amintesc de vreun atac împotriva monumentelor. Crucea de pe Caraiman a rămas la locul ei, chiar dacă i-au zis Monumentul Eroilor. Ca și atâtea alte cruci monumentale sau mausolee.

Dar împotrivitorii de azi se vor mai eficienți decât cei de ieri. Până acolo încât cad în ridicol, ca în acest caz cu un atac împotriva unui monument. Privind situația cu umor amar, ai putea spune că și sensurile giratorii s-au introdus în circulație ca să se evite intersecțiile în formă de…cruce.

Creștini, să ne închinăm Tatălui în duh și-n adevăr. Cu credință. Acolo nu vor mai putea face demolări.

Simion Felix Marțian
Neunchirchen, 28 iunie 2019

De ce taci, Tată?

DSC_7071

Îndrăzneala, pe care o avem la El, este că, dacă cerem ceva după voia Lui, ne ascultă.” (1 Ioan 5:14)

Ce bine-i să te ştii în siguranţă,
Privind încrezător spre cer ca fiu
Înveşmântat în straie de speranţă,
Să poţi veni oricând cu o doleanţă
La Tatăl veşnic, Dumnezeul viu.

Trăiesc intens aceste sentimente,
Având Tată bogat şi generos
Şi, urmărind doriţele-mi ardente,
Vreau să fructific viile momente
Cerând ceva, cerând impetuos.

Aştept şi tac, aştept să îmi răspundă
Dar aşteptarea mea s-a prelungit,
Un veac părându-mi fiece secundă,
Şi-n nerăbdarea care mă inundă
Strig lăcrimând: De ce m-ai părăsit?

De ce taci, Tată, când a mea dorinţă
Stă înaintea Ta, cu rugăciuni?
De ce mă laşi să gem de neputinţă
Când eu mă rog la Tine cu credinţă,
Privind la sfintele-Ţi promisiuni?

Şi din Cuvânt eu am primit lumină,
Înţelegând din ce mi se spunea
Că tolba cu răspunsuri va fi plină
Când voia mea, la voia Sa divină,
În chip smerit se va armoniza.

Iar Domnul, ca răspuns, îmi dă, căci poate,
Dar nu orice dorinţă ce-aş avea
Reflectă-n viaţă o necesitate
Iar El, din cer, ştiindu-le pe toate
Îmi dă doar ce e spre zidirea mea.

Îţi mulţumim, Părinte, de credinţa
Prin care cerem şi…ni se va da,
Dar dă-ne lângă ea şi chibzuinţa
De-a urmări pe Cale biruinţa,
Cerând doar ce e după voia Ta!

Vulcan, 26 oct 2012

Credința și fiii întunericului

R3a

Pavel nu era în vacanță în Cipru, nici cu afaceri pe la minele de cupru din insulă. El făcea ceea ce s-a hotărât să facă după întâlnirea cu Isus: vestea Evanghelia. De altfel, nu-și alesese singur nici traseul, nici tovarășul de drum. Aceste detalii au fost stabilite, potrivit relatării lui Luca din Fapte 13, de Duhul Sfânt: „Pe când slujeau Domnului și posteau, Duhul Sfânt a zis: <<Puneți-mi deoparte pe Barnaba și pe Saul, pentru lucrarea la care i-am chemat.>>”(Fapte , 13:2)

Nu avem amănunte privitoare la rezultatele acestei evanghelizări în „Insula Afroditei”, dar din cele relatate se remarcă două personaje: proconsulul Sergius Paulus și Elima vrăjitorul, un evreu, fiul lui Iosua. Aceștia erau împreună.

Despre dregător ni se spune că era „un om înțelept”(v 7). Nu ne surprinde, deci, că el „a chemat pe Barnaba și pe Saul și și-a arătat dorința să audă Cuvântul lui Dumnezeu”(v 7), pentru că NICIODATĂ un om înțelept nu a rămas nepăsător față de ceea ce s-a spus sau s-a scris privitor la veșnicie.

Elima avea, însă, rolul său, fiind în slujba…altcuiva. El a încercat „să abată pe dregător de la credință”(v 8) , împiedicându-l să cunoască adevărul. Intervenția lui Pavel a fost promptă: „Om plin de toată viclenia și de toată răutatea, fiul dracului, vrăjmaș al oricărei neprihăniri, nu mai încetezi tu să strâmbi căile drepte ale Domnului?”(v 10)

Pedeapsa pentru acești împotrivitori va fi aspră, dar poate fi, ca în cazul lui Elima, imediată. Pentru că mai era nevoie de încă un semn pentru ca Paulus să creadă, acesta a fost pedepsirea vrăjitorului, care a fost lovit „pentru o vreme” cu orbire. „Atunci dregătorul, când a văzut ce se întâmplase, a crezut și a rămas uimit de învățătura Domnului.”(v 12)

Elima s-a multiplicat de-a lungul vremii, manifestându-se și astăzi într-o multitudine de contemporani. Cu măști „ideologice” diverse, dar având același scop: împiedicarea vestirii Evangheliei. Și nu este vorba doar de cei care-și apără propriile credințe, departe de Adevăr, ci de toți cei care astăzi se arată deranjați de biserici, de discursuri sau însemne creștine.

Concluzia este simplă: ca să fii deranjat de lumină, trebuie să fii în slujba…întunericului. Indiferent cum ți-ai numi acțiunile. Sau atitudinea. Doar că atunci când Dumnezeu vrea să-l lumineze pe un Paulus, o face. Chiar dacă pentru asta trebuie să-l lovească pe cel care se împotrivește.

Căci „Lumina luminează în întuneric, și întunericul n-a biruit-o.” (Ioan, 1:5)

Simion Felix Marțian
Neunkirchen, 26 iunie 2019

Când Alah ne salută cu bombe

Cruce 3

Presa nu poate ocoli subiectele fierbinți, cum sunt cele oferite de atacurile cu bombe asupra bisericilor creștine. Omite însă, cu bună știință, să ofere o imagine de ansamblu a situației mondiale, care ne-ar ajuta să înțelegem gravitatea situației.

De știri însângerate nu am dus lipsă nici în acest an. A fost o primăvară fierbinte, cu astfel de atacuri în Sri Lanka, în Nigeria, în Burkina Faso… Au căzut martiri, „vinovați” de a crede că sunt mântuiți prin jertfa lui Cristos. Dar au căzut printre ei și cei care nici măcar această „vină” nu o aveau.

Ne-am obișnuit să localizăm aceste atacuri departe de noi, într-o lume ostilă creștinismului, preponderent islamică. De aceea a fost zguduitoare știrea că un astfel de atac a avut loc în Europa, chiar dacă n-au fost victime. Dar, în Europa?
Da, în Suedia, la 30 km de Stokholm.

Și dacă suntem surprinși, nu e pentru că Europa ar mai apăra valorile creștine. Nicidecum, dar metodele europene de a lupta împotriva Bisericii sunt mai subtile. Mai puțin violente și, totuși, mai eficiente.

O explicație pentru cele întâmplate vine din faptul că la Sodertalje, unde se află Biserica Ortodoxă siriană care a fost atacată, peste jumătate din populație o constituie migranții. Așadar, din nou „Alah akbar!” Și un salut exploziv.

Îi plângem pe martirii de pretutindeni și ne rugăm pentru familiile lor. Dar știm că lucrurile nu se vor opri aici. Diavolul se folosește de acești nefericiți atentatori pentru a lupta împotriva Bisericii lui Cristos. Dar ei sunt doar o parte a planului de război al acestuia.

Cum se dă lupta pe frontul occidental? Păi, se va concluziona că religia generează în permanență conflicte. Unele extrem de sângeroase. Și se va propune ca soluție scoaterea religiei dintr-o societate, oricum, laică. Așa, de dragul păcii. Și mulți „creștini” se vor declara mulțumiți, exilând religia în mediul privat. Adică la culcare.

Alah ne mai salută islamic în mod exploziv, și e dureros. Foarte dureros. Dar nu cred că e mai puțin dureros că în lumea occidentală „creștină” bisericile se închid fără a fi bombardate. Definitiv.

Doamne, îndură-te de noi! Vrem să rămânem în picioare până la venirea Ta. Biruitori. Amin!

Simion Felix Marțian
Neunkirchen, 20 iunie 2019

Dor de adânc

DSC_2203a

Mă-ngrozesc să constat că mi-e veacul bolnav,
Măcinat de o tragică boală,
Și, sfidând nonșalant diagnosticul grav,
El se stinge încet de…spoială.

A pătruns peste tot, se cultivă intens
Și trăim doar prin ce-i „la vedere”,
Căutăm la decor străluciri fără sens
Și izvor nesecat de plăcere.

Ne zidim din cochilii lipsite de fond
Și castele și visuri semețe,
Colindând pe aripă de gând vagabond
Suprafețe lucind. Suprafețe.

Dar există un puț nesecat și profund
Care poate s-adape pământul,
Și în care izvoare de viață se-ascund,
Iar această fântână-i Cuvântul.

Simt un dor arzător de-a pătrunde-n adânc,
Scufundat în esență de viață,
Și de-acolo să beau, să respir, să mănânc,
Vindecat de ce-i doar…suprafață.

Îndrăzniți, oameni buni, Dumnezeu ne-a chemat
Să-i sondăm prin cunoaștere taina,
Adâncindu-ne-n El vom fi apți de zburat,
Veșnicia fiindu-ne haina!

Simion Felix Marțian
Neunkirchen, 11 iunie 2019

 

Despre „mândria” Timișoarei, cu tristețe

„Banatu-i fruncea” spun și acum, cu făloșenie, bănățenii, folosind un dicton din străbuni. Or fi știind ei de ce. Iar Timișoara este, evident, steaua din frunte. Sau moțul. Pentru că este capitala acestei provincii.

Timișoara este orașul proeminent prin tot ce are. Prin frumusețea sa de ”oraș al rozelor”, prin spiritualitatea sa și prin istorie. Aici trăiesc în armonie etnii cu participare numerică consistentă.

Dar istoria recentă leagă în mod deosebit numele orașului de Revoluția din 1989. Pentru că de aici a început, iar Timișoara a devenit primul oraș liber de comunism. Momentul este înălțător și emoționant, iar în memorie vor rămâne vii imaginile cu mii de timișoreni care se rugau îngenuncheați în stradă. Dar și sloganul de atunci: „Există Dumnezeu!”

Orașul de pe Bega a găzduit în anul 1991, în premieră în România, Marșul Învierii. Pentru că tot ne-a obișnuit Timișoara cu premierele sale istorice remarcabile. Așadar, despre acest oraș cultural, doar de bine. Cu bulina aferentă.

Asta până de curând. I-am înțeles deschiderea spre nou, spre progres, dar ceea ce se întâmplă acum la Timișoara cu această săptămână „Pride” (mândrie), nu mai este lăudabil. Nu mai este deschidere, ci o cedare în fața manipulării. Pentru că ceea ce se întâmplă nu este strict despre homosexuali, ci agresivitatea militanților „leghebete”.

Acești militanți, aparținând unui program de smintire a normalității, se folosesc de homosexuali pentru a crea confuzie, pentru a destabiliza. Cine este în spatele acestui program? Cum reușește o minoritate nesemnificativă numeric să se impună în acest fel, încât să primească girul forurilor timișorene (Primărie, Universitate, etc)? Și ce fac timișorenii, în marea lor majoritate creștini?

Știm că lucrurile nu se vor opri aici, dar nici nu putem tăcea. Și nu este vorba de „homofobie”, ci de apărare în fața acestui asalt împotriva normalității. A voii lui Dumnezeu. Homosexuali au existat dintotdeauna și vor exista. Să ne rugăm pentru ei și vindecara lor. Dar aici este vorba de un plan mai amplu, orchestrat de forțele întunericului.

Ne-am obișnuit să știm că aceste lucruri se petrec undeva departe de noi, dar iată-le și-n ograda noastră. Acum, la Timișoara. Dragi timișoreni, de data asta „nu vă laud”, vorba apostolului Pavel. Această „Pride” nu-i motiv de mândrie. Ba, dimpotrivă!

Și, cu părere de rău, îmi retrag și bulina oferită. Trebuia să lupți. Așteptăm vești bune. Ca să rămâi „fruncea”.

Simion Felix Marțian
Neunkirchen, 7 iunie 2019

Muntele Măslinilor, eliberați pista!

HPIM1999c

Faptul că sărbătorirea evenimentelor biblice mai stârnește interes în lumea ”creștină” doar în măsura în care se leagă de vreo minivacanță, nu e un secret pentru nimeni. Mai există, însă, și acei creștini care sărbătoresc cu Biblia în mână, cercetând relatările privitoare la eveniment și lăsându-se pătrunși de însemnătatea lui. Și unul dintre aceste evenimente, devenit sărbătoare, este Înălțara Domnului.

Relatările din Evanghelii (Marcu, Luca) sunt succinte, dar în Faptele apostolilor , Luca se arată mai generos în a oferi detalii. Este, de fapt, textul la care se face referire atunci când se vorbește despre eveniment.

Cum primim mesajul celor scrise? Cel mai adesea, datorită unei păguboase rutine, cu detașare. Și asta pentru că privim ca la un eveniment istoric foarte îndepărtat în timp. Și nu cugetăm îndeajuns la implicațiile lui.

Dar, totuși, pasajul din Fapte, cap. 1, nu este doar despre trecut, căci în versetul 11 este scris: ”Acest Isus care S-a înălțat la cer din mijlocul vostru va veni în același fel cum L-ați văzut mergând la cer.” Mesjul devine astfel mai emoționant, dar folosind aceeași raportare ca la trecut, plasăm împlinirea celor scrise într-un viitor foarte îndepărtat. Tot din rutină.

Haideți să ne scuturăm de inerție și să acordăm mai multă atenție mesajului, focalizându-ne pe perspectiva biblică. Și, privind scena din Muntele Măslinilor, atenți la cuvintele privitoare la revenirea lui Isus, să mergem la profeția lui Zaharia: ”Picioarele Lui vor sta în ziua aceea pe Muntele Măslinilor, care este în fața Ierusalimului, spre răsărit.” (14:4)

Și ca să trăim cu adevărat emoția transmisă, e de ajuns să privim în jur la semnele care ne spun că ”Fiul omului este aproape, este chiar la uși.”(Matei, 24:33) Astfel Muntele Măslinilor nu mai este o destinație de vacanță, chiar râvnită fiind, ci scena unor evenimente cosmice care vor avea loc…în curând.

Plasați fiind între cele două evenimente legate de Muntele Măslinilor, unul aparținând trecutului și celălalt viitorului, și înțelegînd că cel din viitor este mai aproape de cât cred unii, amăgindu-se, să spunem cu toți cei ce-L iubesc pe Domnul: ”Vino, Doamne Isuse!” (Apocalipsa, 22:20)

Simion Felix Marțian
Neunkirchen, 5 iunie 2019

Înălţarea

DSC_7071

Lipsesc detalii din acest tablou
Şi parcă-am vrea mai multe amănunte:
Ce s-a-ntâmplat exact atunci pe munte
Şi cum va fi când va veni din nou.

A fost ţâşnire vie către cer
Cu gravitaţia murind la poale?
Sau zbor întins prin spaţii siderale
Ascunse nouă de-un profund mister?

S-a rupt în axa cosmică ceva?
S-a tulburat în miezul lui pământul?
Nu ştim acum, nu ne-a vorbit Cuvântul,
Dar toate-n viitor le vom afla.

Ne este însă îndeajuns ce ştim:
„Bărbaţi galileeni” şi…lume toată,
Cel ce-a plecat va mai veni o dată,
Pe-acelaşi munte din Ierusalim!

Şi pentru că ce-i scris e „da” şi-„amin”,
Îl aşteptăm pe Cel ce-o să revină,
Privind spre cer, dar răspândind lumină
În lumea cu-adevărul clandestin.

„Bărbaţi galileeni”, creştini iubiţi
Din România noastră milenară,
Cel înălţat e gata să apară,
Să fim de-ntâmpinare pregătiţi!

Simion Felix Marţian
Neunkirchen, 4 iunie 2019