Destin românesc

3a

Îmi iau permisiunea de-a fi trist,
Când zâmbetu-i desert de complezenţă,
Căci nu mă mulţumesc doar să exist,
Ci vreau să-i dau trăirii consistenţă.

Şi hohotul apăsului din piept
Se-adapă din izvoare de durere,
Căci neamul meu, strivit azi pe nedrept,
Trăieşte-o ruşinoasă-ngenunchere.

Legat la ochi, momit cu acadea,
Trădat acum de cei ce-i sunt „mai marii”,
S-a despuiat de tot ce mai avea
Şi-şi duce existenţa…”pe avarii”.

Ne sfâşiem aici în ţară toţi,
Şi-i împroşcăm pe cei plecaţi de-acasă,
Dar îi primim cu plecăciuni pe hoţi,
Şi-aceştia ne iau pâinea de pe masă!

Ridică-te, române, din genunchi
Şi pleacă-ţi-i, mai bine, la altare,
Şi-n calde rugăciuni, strânse-n mănunchi,
Să-L chemi pe Dumnezeul tău cel tare!

Reia-ţi statutul de popor creştin,
Şi-apoi, ducând lumină din Lumină,
Să scrii cu Dumnezeu un nou destin,
Căci naţia doar Lui I se închină!

Simion Felix Marţian
Neunkirchen, 30 mai 2019

Când Dumnezeu schimbă macazul

G2b

Îşi alesese o cale şi o urma cu abnegaţie. Nu era dus de curent, ci alimentat cu convingeri proprii, pe care le împletea cu un zel uimitor. Şi totul, credea el, pentru a apăra Legea lui Dumnezeu. Acesta era Saul din Tars, “fariseu după cea mai îngustă partidă a religiei” sale. (Fapte, 26:5)

Apărător al Legii, deci, considera că noua “sectă”, cea a urmaşilor lui Cristos, trebuie nimicită. Şi s-a străduit să facă asta, cu o râvnă sinceră. Dar nu pentru această parte a vieţii sale, a drumului său, vorbim şi astăzi despre el.

În partea luminoasă a vieţii sale a predicat Evanghelia lui Cristos, contribuind astfel la mântuirea multor oameni. Iar prin ceea ce a lăsat scris, lucrarea sa a continuat, transformând vieţi spre mântuire din generaţie în generaţie. Lucrarea sa misionară, ca “apostol al neamurilor” este impresionantă.

În mod firesc, între cele două părţi ale vieţii sale trebuia să existe un punct crucial, o schimbare de direcţie. De macaz. Şi această schimbare s-a produs, aşa cum ne este relatat în capitolul 9 din Fapte, pe drumul Damascului. Mergea spre Siria, cu împuterniciri de la preoţii din Ierusalim, să „vâneze” creştini.

Dar Dumnezeu hotărîse altceva pentru el. Stăpânul avea nevoie în lucrarea Sa de tot ceea ce pusese în Saul. Şi i-a ieşit înainte. Lumina acestei întâlniri l-a pătruns pe cel ce avea să devină apostolul Pavel, şi viaţa i-a fost schimbată. Spre mântuirea lui şi…A ALTORA!

Această transformare prin schimbarea direcţiei nu a rămas singulară în istorie. Asupra multor oameni a acţionat Dumnezeu în acelaşi mod, schimbând macazul şi direcţia de mers. Iar aceştia au înţeles că urma să stea la dispozişia lui Dumnezeu, cu recunoştinţă. Cu dăruire.

Este un har să fim în lumina cunoaşterii de Dumnezeu, când în jurul nostru e întuneric. Este bezna din care unii dintre noi am venit. Este drumul Damascului pe care unii l-am parcurs batjocorind Calea.

Este un singur mod de a-I mulţumi lui Dumnezeu pentru asta: slujindu-I! Răspândind lumină în numele Său. Făcând ceea ce a făcut Pavel, apostolul care a îndrăznit să spună: „Călcaţi pe urmele mele, întrucât şi eu calc pe urmele lui Cristos.” (1 Corinteni, 11:1)

Simion Felix Marţian
Neunkirchen, 28 mai 2019

Betesda mântuirii

DSCF2259a

Planeta-ntreagă pare un spital,
O bolniţă cu uşile deschise,
În care tratamentele prescrise
Se tot refuză, cu efect fatal.

Şi cresc pe-al vieţii firicel firav
Necinstea, răutatea, aroganţa,
Dar cea mai gravă boală-i…ignoranţa,
Când nici nu ştie omul că-i bolnav.

Sunt rafturile pline-n farmacii,
Dar tot mai rar le calcă omul pragul
Şi spectrul morţii îşi înalţă steagul,
Când oameni morţi se amăgesc că-s vii.

Există-o cale spre-a fi sănătos,
Un leac venind de dincolo de astre,
Este Betesda mântuirii noastre
Cu apa tulburată de Cristos.

Un pas, numai un pas şi e de-ajuns
Să ai viaţă pentru veşnicie,
Eliberat de-a bolilor robie,
Şi de dumnezeire-n duh pătruns.

Suntem chemaţi să fim infirmieri
Şi să-ndrumăm bolnavii către ape,
Spunând că vindecarea e aproape,
Şi-atunci ne vom vedea cu ei în Cer!

Simion Felix Marţian
Neunkirchen, 27 mai 2019

În zi de vot

CC

De fiecare dată-n zi de vot
Mă copleşesc aducerile-aminte,
Când ne luptam cu patimă fierbinte
Să rupem lanţul crudului despot.

Mă văd ca arcul gata încordat,
Lovind cu pumnii-n porţile închise,
Şi năzuind ca, dincolo de vise,
Să spun cândva: Am vrut şi am votat!

Când ziua aşteptată a venit,
Tot încordat eram, pe metereze,
Cu cei care visau ca să voteze,
Sperând că libertatea nu-i doar mit.

De trei decenii- iată!- tot votez
Şi simt că nu hrănesc decât iluzii,
Când vin aleşii semănând confuzii,
Făcând din dezbinare scop şi crez.

Votăm ca să alegem…răul mic,
De parcă n-ar mai fi şi “buni” în ţară,
Dar perspectiva asta e amară
Iar eu, votantul, nu-nţeleg nimic.

Veniţi cu sufletul curat, români,
Să candidaţi cu conştiinţa trează,
Şi-am să votez cum Dumnezeu votează,
Căci El ne vrea pe-acest pământ stăpâni!

Simion Felix Marţian

 

 

 

Sonet gotic

DSC_7853

Când runele în scris s-au ascuţit,
Fereastra, a mirare excesivă,
Sprânceana şi-a săltat-o în ogivă
Şi focul în vitralii s-a-nteţit.

În ziduri piatra s-a gătit, festivă,
Şi arcul frânt, părând încremenit,
El însuşi zbor spre cer a devenit,
Fiind cu închinarea deopotrivă.

Acum adorm prin lume catedrale,
Avându-şi coarda ruptă-n arcul frânt,
Şi bezne în vitralii, abisale.

Dar, Doamne, cât mai suntem pe pământ
Ne fă săgeţi în arcurile Tale,
 Ducând cu noi cuvântul din Cuvânt!

Simion Felix Marţian
Neunkirchen, 24 mai 2019

 

Sonetul clipei

DSC_0406a(mică)2 (1)

Timpul, ca un fluviu, curge printre maluri
Neoprit de nimeni, neavând răgaz,
Şi pe haina-i rece cu sclipiri turcoaz
Poartă broderie de-nspumate valuri.

Tot ce prinde-nghite: ofuri sau extaz,
Planuri încă-n faşă, roze idealuri,
Albele-nceputuri, negrele finaluri,
Şi-i simţim strivirea grea de pe grumaz.

Nu îi ştim sorgintea, însă ştim prea bine
Că e doar din clipe şi timpul ţesut,
Având fiecare o valoare-n sine,

Şi, evaluându-mi timpul meu trecut,
Pun la loc de cinste, cum i se cuvine,
Clipa-n care, Doamne, eu Te-am cunoscut!

Simion Felix Marţian
Sinaia, 17 mai 2019

 

Resetăm GPS-uri pentru Cer!

DSC_7896

Poate că e şi o undă de nostalgie, dar eu mai am încă în torpedoul maşinii o hartă turistică a României. Clasică. Chiar dacă am şi „gipies” dedicat, iar telefonul din dotare are toate funcţiile necesare într-ale navigaţiei. Harta nu este actualizată, evident, dar şi Mircea, cum îi zic eu „gipiesului”, o mai dă în bară.

Una peste alta, însă, având în vedere că avem la îndemână hărţi, busole, sateliţi şi indicatoare, este aproape imposibil să te rătăceşti. Şi dacă totuşi se întâmplă, trebuie să fie una dintre cele două cauze: ori nu ai apelat la informaţii, ori ai primit informaţii greşite.

Oare cum stau lucrurile în viaţa spirituală? Isus a zis: „Eu sunt Calea…” (Ioan, 14:6) N-a mai spus-o nimeni, şi dacă ar fi făcut-o, ar fi fost în zadar. Pentru că atunci când îmi aleg Cerul ca destinaţie, vreau să-mi vorbească despre Calea într-acolo Cineva care a venit din Cer. Şi El e singurul!

Raţionând astfel, lucrurile par să fie simple. Există o singură Cale, iar volumul de informaţie este impresionant: Biblia! Şi totuşi de ce este atăt de mare numărul rătăciţilor de la adevăr? Căci Isaia scria despre Calea cea sfântă: „…cei ce vor merge pe ea, chiar şi cei fără minte, nu vor putea să se rătăcească.”(Isaia, 35:8)

Explicaţia este aceeaşi ca şi în cazul drumurilor lumii: fie este ignorată informaţia existentă, fie s-a apelat la o sursă greşită. Şi mai este ceva: există cineva interesat să creeze confuzie, să întoarcă indicatoarele, să bruieze sateliţii. Şi ştim noi cine-i.

Iar în confuzia creată, cei mai mulţi nici nu-şi dau seama că s-au rătăcit. De altfel, dacă n-ai o ţintă precisă, orice drum e bun. Poţi merge pe oriunde, dacă mergi spre nicăieri. Mai întâi trebuie stabilită ţinta. Şi aceasta trebuie să fie Cerul.

Vom întâlni debusolaţi la tot pasul, şi dacă avem harul de a fi pe drumul cel bun, avînd Cuvântul drept candelă (sau becuri xenon), avem şi obligaţia de a-i ajuta să-şi regăsească direcţia. Abia apoi vom purcede la resetarea „gipiesului”. Actualizându-l după cuvântul Scripturii. Programul s-ar numi: „Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine.”(Ioan, 14:6).

Drum bun, tuturor, să ne vedem în Cer!

Simion Felix Marţian
Vulcan, 14 mai 2019

Dialogul rachetelor

DSC_0287

„Ba în luptă, că-i mai dreaptă”, spuneau eroii basmelor noastre atunci când, conflictul fiind inevitabil, erau provocaţi să-şi aleagă armele. Era o oarecare nobleţe în felul de a aborda lupta, deşi cu adevărat nobilă e…pacea! Dar nu în orice condiţii.

Mă îndoiesc că în Israel a avut loc, zilele astea, un astfel de dialog, înainte ca asupra teritoriului său să se lanseze din Gaza peste 400 de rachete. Situaţia este de multă vreme tensionată în zonă şi izbucnirea recentă nu e ceva nou.

„Filmul” evenimentelor a fost acesta: Israelul a impus o blocadă în Gaza pentru a stopa, spun ei, traficul de arme. Nemulţumiţi, cei din Gaza au început un protest, în timpul căruia un palestinian înarmat a deschis focul, rănind doi soldaţi israelieni aflaţi la graniţă. Israelul a ripostat energic, prin atacuri aeriene, fiind ucişi doi militanţi Hamas. Alţi doi palestinieni au fost ucişi în schimbul de focuri de la graniţă.

Aşa a început. Urmarea? În timpul înmormântării militanţilor Hamas, s-a declanşat atacul cu rachete asupra Israelului. Peste 400! O parte au fost interceptate de scutul antirachetă din Israel. Armata israeliană a răspuns cu raiduri aeriene. Bilanţul, 7 morţi şi 47 de răniţi. Dureros.

Poziţia oficială a Administraţiei Trump este: „SUA sprijină ferm dreptul Israelului de a se apăra şi facem apel la comunitatea internaţională să facă acelaşi lucru.” (Jason Greenblatt)

Nu este singurul loc „fierbinte” de pe Terra, dar evenimentelor de aici trebuie să le acordăm o atenţie deosebită, pentru că e vorba de împlinirea profeţiilor şi de vremea sfârşitului. Adică de venirea Domnului.

Ce ne mai rămâne de făcut este să ne pregătim, urmând şi acest îndemn al Scripturii: „Rugaţi-vă pentru pacea Ierusalimului!” (Psalmii, 122:6) De altfel, este vorba despre cetatea pentru care Isus a plâns, şi care poartă în numele său, ca pe un blazon, pacea (shalom).

Simion Felix Marţian
Vulcan, 9 mai 2019

Ninge pe cireşe

yapad

Bat caii viforului din copite
Şi-n zidul vremii calde găsind breşe,
Se-avântă-n şir, cu coame despletite,
Să pună-argintul iernii pe…cireşe.

Nutrim uimiri şi născocim proteste
De parcă-am fi deposedaţi de bunuri,
Şi-n pumni ducând sinistre manifeste,
Scrâşnind din dinţi ne-aliniem la tunuri.

Hei, oameni buni, planeta am primit-o,
Pentru-a trăi cu ea în simbioză,
Din partea Celui ce a plăsmuit-o,
Dar noi am dus-o-n stare de nevroză!

Azi n-avem vreun reper în calendare,
Ci sunt decoruri doar pe vreun perete;
Am eşaut, să cerem deci iertare
Pământului şi Celui ce ni-l dete.

Greşit-am răscolind şi ierni şi toamne,
Dar tot cârtim, spre cer ducând… depeşe;
Ne iartă azi nechibzuinţa, Doamne,
Şi…dacă vrei Tu, ningă pe cireşe!

Simion Felix Marţian
Vulcan, 8 mai 2019

 

Sonetul lacrimii

DSC_7647b

Din ce adânc de ocne-ntunecate
Răsari în gene când te furişezi,
Şi-mi arzi, când faţa tristă mi-o brăzdezi,
Şi inima cu falduri sfâşiate?

Dar ea mi-a spus: Aceasta-i tot ce vezi?
Nu simţi, plângând, trăiri descătuşate,
Şi-un cer senin zâmbind cu bunătate
Când tu, privind spre el, te-nseninezi?

Aşa mi-a zis, cât mai ardea în pleoape,
Dar s-a uscat, căci bolta surâdea,
Şi Dumnezeu era atât de-aproape!

El simte şi-nţelege cazna mea,
Şi poate, mângâindu-mă, s-o-ngroape;
Uimit, am recitit: „Isus plângea!”

Simion Felix Marţian
Vulcan, 3 mai 2019