Simfonie de primăvară

 

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este 87303826_10206938403495284_6289327710560845824_o.jpg

S-a răsculat lumina, revendicându-şi timpul
Şi calendarul însuşi a nechezat din file,
Când s-a schimbat cu zumzet de viaţă anotimpul
Şi-o diademă pus-a, de zâmbete, pe zile.

Îmbălsămata sevă îmi primeneşte versul
Şi-l pârguieşte dorul din soarele ce arde,
Când dedulcit cu muguri îngână Universul
O simfonie nouă în inimă, pe coarde.

S-a-naripat culoarea, curgând pe săturate,
Înfiorând petale din flori cu gustul mierii,
E o-ncântare totul, dar, mai presus de toate,
E anotimpul vieţii, e vremea învierii!

Şi-n simfonia care încet, încet se naşte,
Pe partitură punem, din „dolorose” uliţi,
În cadenţare tristă, şi paşii-n prag de Paşte
Ai Celui ce spre moarte mergea împuns de suliţi.

Redeşteptaţi de focul aducerii aminte
În primăvara caldă şi castă care vine,
Să ne trăim viaţa în dragoste fierbinte,
Şi spre-nvierea noastră să ne sfinţim, creştine!

Simion Felix Marţian

 

Spre tribună, prin poarta uimirii

DSC_7849

N-a convocat nimeni mulţimea în pridvorul lui Solomon. Nu, n-a fost evanghelizare organizată, dar rezultatele au fost mai mult decât remarcabile. Extraordinare! Pentru că „numărul bărbaţilor credincioşi s-a ridicat aproape la cinci mii.” (Faptele apostolilor, 4:4)

Petru şi-a dovedit din nou eficienţa în predicarea Evangheliei, adică însoţirea Duhului în lucrare. Şi, totuşi, ce căutau aceşti oameni în pridvorul lui Solomon, gata să asculte o predică? Răspunsul îl găsim la poarta „Frumoasă”.

Era o zi obişnuită, potrivit relatării lui Luca, în care Petru şi Ioan se îndreptau spre Templu, la ceasul rugăciunii de după amiază.(Fapte, 3:1) La poarta Nicanor, numită şi „Frumoasă”, era un cerşetor, olog din naştere. Aici era adus „să ceară de milă de la cei ce intrau în Templu.” (v 2)

Omul a căpătat îndrăzneală, apelând la mila celor doi, atunci când a văzut „că voiau să intre în Templu”. Explicaţia e simplă: oamenii evlavioşi au şi o inimă largă. Sau ar trebui să aibă. Acesta o fi fost şi raţionamentul ologului.

Un bănuţ aruncat la picioarele lipsite de vlagă ar fi însemnat îndeplinirea unei datorii umanitare. Şi era un gest aşteptat. Dar această atitudine n-ar fi UIMIT pe nimeni, iar pridvorul lui Solomon ar fi rămas gol. Cui ai fi vorbit despre mântuirea în Isus, Petre?

Oricum, nici măcar acest bănuţ nu-l aveau. În schimb Îl aveau pe Cristos. Iar cuvintele lui Petru reverberează până azi în inimile credincioşilor: „În Numele lui Isus Cristos din Nazaret, scoală-te şi umblă!” Şi FOSTUL olog „dintr-o săritură a fost în picioare şi a început să umble.”

Un gest frumos, dar la care oamenii se aşteaptă, pentru că- nu-i aşa?- suntem „altfel”, nu uimeşte pe nimeni şi oamenii nu pun întrebări. Deci nu aşteaptă răspunsuri. Petru şi Ioan au făcut mai mult de cât se aşteptau oamenii, şi ei plini de uimire au mers în pridvorul lui Solomon. Pentru că, răscoliţi fiind, aveau nevoie de răspunsuri.

Poate că nu vom avea niciodată eficienţa lui Petru. Sau audienţa lui. Dar putem să oferim oamenilor mai mult de cât se aşteaptă, prin trăirea noastră, şi oamenii vor pune întrebări. Iar răspunsurile sunt pregătite.

Atunci când ai în vedere tribuna, dorind să te adresezi publicului, e bine să treci pe la poartă. Să uimeşti oferind peste aşteptări. Ca să te asiguri că nu vei vorbi singur.

Simion Felix Marţian
Vulcan, 20 februarie 2019

Primăvară eternă

DSC_1906b

Mai muşcă gerul deghizat în lup
Când reci vântoase năvălesc în haită,
Şi-n pomii tineri când mai dau o raită
Prea cruzii muguri de pe ram se rup.

Să dăm lăstari e, oare, prea curând?
Şi prea devreme-i să ieşim la soare?
E iarna încă ameninţătoare,
Dar, iată, vestitorii vin zburând!

De n-ar fi, Doamne, veştile acestea,
Speranţe vii din cer şi pentru cer,
Ne-am stinge-ncet îngenuncheaţi de ger
Şi-aici ne-am scrie-ndoliaţi povestea.

Dar iarna are , totuşi, un sfârşit
Spre care mergem biruind prin Tine,
Şi-n primăvara veşnică ce vine
Intra-vom cu acei ce-au biruit.

O primăvară fără calendar
Şi-o veşnică-nflorire în lumină
Va fi-n Împărăţia ce-o să vină,
Avându-şi temelia la Calvar.

Din inima-nflorită, mulţumim,
Căci, Doamne, arătându-Ţi bunătatea,
În primăvara cât eternitatea
Vom fi cu Tine, s-o împodobim!

Simion Felix Marţian
Vulcan, 19 februarie 2019

Sonetul Genezei

a (10)

Când Tu ai zis, Doamne: “ Să fie lumină!”
Nimicul a dat, într-o curgere vie,
Izvoare vederii venind din… pustie,
Căci însuşi “niciunde” prindea rădăcină.

Apoi, prin aceeaşi sentinţă: “Să fie!”
Ivitu-s-au stele, prin voia-Ţi divină,
Şi soare şi lună pe bolta senină,
Neantul dând forme ce merg spre vecie.

Iar după ce viaţa umplut-a pământul
Cu iarbă şi arbori, cu păsări şi fiare,
Făcut-ai şi omul, punând în el cântul.

Şi eu m-am născut să-Ţi aduc închinare,
Spălâdu-mi în jertfa divină veşmântul,
Când Tu ai zis, Doamne: Să fie iertare!

Simion Felix Marţian
Vulcan, 16 februarie 2019

 

Iubiţi!

b

În amonte de azi, în amonte de ieri,
Undeva în trecut digul urii s-a rupt,
Năvălind peste noi din al vieţii abrupt
Un puhoi de venin şi scrâşnite dureri.

Mă complac inundat, te complaci inundat,
Şi cu foc în priviri împroşcăm vitriol,
Iar sub paşii pierduţi ne aşternem nămol,
Am uitat cât de bun e terenul uscat.

Ne-nţărcaţi, ne hrănesc buletine de ştiri,
Şi, sorbind cu nesaţ, ne trezim amorsaţi,
Explodăm prea uşor, căutând vinovaţi,
Sau vedem circumspecţi peste tot uneltiri.

Într-un astfel de trai nu-i nimic de folos,
Ruginim dureros scârţâind agasant,
Dar avem pentru altfel de viaţă garant,
Pentru pace, senin şi iubire: Cristos!

Să-nvăţăm să iubim dând lăstari către cer,
Să-nflorim oferind printre zâmbete flori
Şi planeta întregă, din zori până-n…zori
Va zâmbi cu-al iubirii divin Mesager.

Simion Felix Marţian
Vulcan, 15 februarie 2019

.

Metamorfoza unei cărţi

DSC_4231a

Citeşti în mine, Doamne, ca-ntr-o carte
Căci înainte-Ţi nu-i nimic ascuns,
De ochiul Tău nimic nu-i prea departe
Şi nici măcar vreun ciob de gânduri sparte
Nu poate-avea taine de nepătruns.

Mă răsfoieşti cu interes, Părinte,
Pe care nu vrei să-l disimulezi,
Dar când găseşti greşeli printre cuvinte
Sau intriga din carte-i prea fierbinte,
Te văd cum, lecturând, Te întristezi.

Nu-s, Doamne, tocmai cartea potrivită
Pentru lectura care Ţi-o doreşti,
Dar corectată şi retipărită
Această carte poate fi primită
Pe rafturi în biblioteci cereşti.

Rescrie, Doamne, frazele greşite,
Refă capitole întregi, sau părţi,
Dându-le alte titluri, inedite,
Dar vreau să figurez la „favorite”
Pe lista Ta cu numeroase cărţi.

Citeşti în mine ca-ntr-o carte, Tată,
Şi urmăreşti cu degetul pe rând;
Când vezi greşeli le strângi într-o erată
Să fiu o carte bună, corectată,
Sfinţit de Tine-n faptă şi în gând.

Citeşti ca într-o carte, Doamne-n mine,
O carte ce-n iubire renăscu,
Scrisă cu pana dragostei divine;
Citeşti în mine, Doamne, despre Tine
Căci personajul principal eşti Tu.

Simion Felix Marţian
Vulcan, februarie 2008

Trei decenii de iubire

pizap.com15492742393081

N-a fost, iubito, iarna ca oricare,
Căci februarie optzeci şi nouă
S-a-mbujorat de-a dragostei dogoare,
Iar noi uimiţi aveam în gene rouă.

A fost un start pe drumul de mistere,
Intram pieptiş în labirintul vieţii,
Dar nu ne-am poticnit la bariere
Şi nici nu ne-au ţinut pe loc scaieţii.

Am mers uniţi, de mână cu iubirea,
Dar însoţiţi de pronia divină,
Şi cerul ne-a zâmbit când odrăslirea
S-a-nfiripat pe-a dragostei tulpină.

În viaţa noastră a venit Diana
Ca semn că Cerul îşi deschide poarta
Prin care îşi revarsă neprihana,
Zâmbindu-ne apoi, din nou, prin Marta.

Iubindu-ne am răspândit iubire,
Şi florile crescând la noi în glastră
Ne spun aşa, ca dulce răsplătire:
„Am vrea o căsnicie ca a voastră!”

Lui Dumnezeu Îi mulţumim fierbinte
Pentru iubirea vie ce ne leagă,
Dorind ca şi de-acuma înainte
Să o trăim la fel, viaţa întreagă.

Vulcan, 4 februarie 2019

 

Sonetul harului

DSCF6953

Mă-ncalță ambiții la noi escalade
Spre culmi de sfințire tivite cu cer,
Și funia Legii mă-ncinge sever
Când urc printre steiuri căzând în cascade.

Mă surpă abruptul de zloată și ger
Și treptele scării sunt vechi eșafoade,
Dar urc înfruntând și vultani și tornade
Spre vârful din neguri țesute-n mister.

Mi-e greu să accept că sunt zbateri deșarte
Și nu pot ajunge nicicând până sus
Decât dacă-s aripi în zbor să mă poarte,

Dar când înțeleg, mă alătur supus
Acelor ce pleacă în zbor spre nemoarte
Din har făcând aripi. Slăvit fii, Isus!

Simion Felix Marțian