Iarna iubirii

dsc_0301c

”Și, din pricina înmulțirii fărădelegii, dragostea celor mai mulți se va răci.” (Matei, 24:12)

Se-aude prin ramuri al iernii prolog
Cu vaiere lungi și stridente,
Și ursu-și împinge tăcerea-n bârlog
Trăind izolări… recurente.

E frigul aievea? Miroase a frig?
Călcând prin tăceri pân-la gleznă
Îi dăm obstinați neiubirii câștig.
Lăsând dialogul în beznă.

Grilaje de fier ridicăm între noi,
Scrâșnind în țâțâna neunsă,
Și-având iarnă-n suflet privim înapoi
Spre dragostea tot mai ascunsă.

Ne strângem comori, ne iubim în oglinzi,
Dar n-avem spre alții iubire,
Și mâinile-ntinse de cei suferinzi
Rămân atârnate-n râvnire.

Răcelii de gheață îi suntem captivi
Și lanțul acesta ne ține,
Dar încă se poate să fim afectivi,
Iubirea nu-i toată ruine.

Nu-i dragostea toată atinsă de ger,
Căci ea-i de divină sorginte,
Iar Cel ce-i iubire revarsă din cer
Spre inimi torentu-I fierbinte.

E iarna iubirii, când focuri se sting,
Dar dragostea încă e vie
În fiii luminii, când ceru-l ating
Cu ruga din inimi, solie.

Simion Felix Marţian

Reclame

Sonet în alb

 

dsc_3014aTresar în alb tăcutele zăpezi
Primind lumina cu uimire castă,
Când curge alb imaginea fantastă
Din tolba grea a scurtelor amiezi.

Cu alb pictează primăveri pe coastă
Când pun dantele-n pomii din livezi,
Şi-apoi în ţipăt alb zvâcnesc în iezi
Şi-n laptele pe care îl adastă.

Cu alb nuntit, izvor de puritate,
E şi potirul florilor de crin,
Dar eu doresc un…alb mai sus de toate,

De-aceea, Doamne, eu la Tine vin
Să-Ţi cer un alb ce-acoperă păcate
Şi-apoi, iertat, doar Ţie să mă-nchin!

Simion Felix Marţian
Vulcan, 12 ianuarie 2019

 

După Sărbători

DSCF2750a

Doar un covor de cetină uscată
Lipsit de strălucire, de culori,
Din ramura de brad sacrificată,
Mai aminteşte că „a fost odată”
O atmosferă…ca de sărbători.

Gonit de timp se stinge prin unghere
Ecoul clopoţeilor de-argint,
Şi un colind de ieri, acum tăcere,
Cu-o ultimă zvâcnire de putere
Se-ndreaptă spre-al uitării labirint.

Năştea ieri constelaţii ireale
Pe cer al artificiilor foc,
Azi, curcubeie artificiale
De becuri prinse-n jerbe de petale
Se sting treptat şi bezna vine-n loc.

Cu gust de „de ajuns”şi de sleială
Se stinge-al sărbătorilor ecou;
S-a terminat spectacolul de gală
Şi oamenii-şi reiau viaţa normală:
„Oricum, la anul ne vedem din nou”.

Ce trist! Ce atitudine ingrată!
O omenire greu de înţeles
Este privită azi din cer de-un Tată
Ce, răbdător, întreabă înc-o dată:
Aceasta este tot ce-aţi înţeles?

V-am dat prin Naştere o Sărbătoare
Ce nu are statut de „efemer” ,
Căci bucuria ei clocotitoare
N-are sfârşit, nu are-n timp hotare,
Venind din cer, continuând spre cer.

La Betleem vi s-a născut Mesia,
Pământ şi cer în El a contopi,
Eternul a învins vremelnicia,
Sărbătoriţi-vă, deci, bucuria,
Prin închinarea voastră zi de zi!

Simion Felix Marţian
Vulcan, 10 ianuarie 2009

 

Dumnezeu nu face scamatorii

p080711_17 a

Faptul că lucrarea Mântuitorului era însoţită de minuni, I-a sporit notorietatea. Mulţi Îi ascultau însetaţi cuvintele, dar semnele miraculoase aveau ecou, mărindu-i faima. Cum ar fi putut, astfel, ca prezenţa Sa să treacă neobservată? Şi nu i-a scăpat nici lui Irod Antipa, guvernator în Galileea şi Pereia.

Identitatea Acestui făcător de minuni era, însă, o enigmă pentru Irod. Unii spuneau că era Ilie, alţii Ioan Botezătorul. „Dar Irod zicea: <Lui Ioan i-am tăiat capul; cine este oare Acesta despre care aud astfel de lucruri?> Şi căuta să-L vadă.” (Luca, 9:9)

Nimic despre învăţătura lui Isus. Despre harul lui Dumnezeu. Doar curiozitate în faţa miraculosului. Dorea să-L vadă, aşa cum oamenii se duc la circ pentru ceva neobişnuit. Sună cunoscut?

Ocazia de a-L avea în faţă pe Isus s-a ivit în timpul procesului Acestuia. Pilat, guvernatorul Iudeii, auzind că acuzatul este din Galileea, L-a trimis la Irod. Acesta, „când a văzut pe Isus, s-a bucurat foarte mult; căci de mult dorea să-L vadă, din pricina celor auzite despre El; şi nădăjduia să-L vadă făcând vreo minune.”(Luca, 23:8)

Însă Isus nu s-a dovedit a fi „cooperant”. El nu avea nimic de demonstrat. Scopul Său nu era să satisfacă curiozitatea cuiva. Sau să-i potolească setea de senzaţional. Cum, de altfel, nu e nici astăzi.

Irod a fost dezamăgit de această întâlnire. El voia circ, nu mântuire. Dar Dumnezeu nu face scamatorii. Nu oferă numere de divertisment. Dumnezeu mântuieşte. Şi dacă pentru asta recurge adesea la miracole, o face după planul Său.

Dezamăgirea guvernatorului s-a transformat în dispreţ „şi după ce şi-a bătut joc de El şi L-a îmbrăcat cu o haină strălucitoare, L-a trimis înapoi la Pilat.”(Luca, 23:11)

Este o întâmplare tristă, dar gustul ei amar l-am suporta mai uşor dacă ar aparţine doar istoriei antice. Dar se repetă mereu şi astăzi. Oamenii în goană după senzaţional aşteaptă ca Dumnezeu să acţioneze după voia lor, pentru că „au plătit biletul”. Ca la spectacol.

Acceptând oferta lui Dumnezeu, adică mântuirea noatră, vom avea parte şi de minuni. Şi cea dintâi este transformarea noastră.

Simion Felix Marţian
Vulcan, 9 ianuarie 2019

Tăceri uitate

csc_0043

Igluul meu din blocuri de tăcere,
Cuprins de-al necuvintelor îngheţ,
Mă ţine-ncarcerat cu bariere
Plătind al nerostirii mele preţ.

Muţenia mă leagă de banchiză
Şi-nchide orizontul ca un laţ,
Frenetic vreau să caut o baliză
Să ies de-aici cu verbele la braţ!

Să spun ceva, când tac şi cerul tace
Şi-această stare mă apasă greu,
Vreau la taifas în braţele de pace
Întinse spre pământ de Dumnezeu!

Un gând rostit, un cânt, o rugăciune,
Sau verbul viu înnobilat prin vers,
Deschid spre Dumnezeu, ca-ntr-o minune,
Ferestre ce-nfloresc în Univers.

Cu Tine la fereastră vreau, Părinte,
Să-mi duc rostirea când spre cer mă rog
Şi să-Ţi ascult divinele cuvinte,
Turnându-mă pe mine-n…dialog!

Banchiza de tăceri să se topească
Şi tot ce-mi spui să spun la rândul meu,
Să las lumina-n inimă să-mi crească
Vorbind şi „cu” şi „despre” Dumnezeu!

Simion Felix Marţian
Vulcan, 8 ianuarie 2019

 

Ioan Botezătorul

 

ib“Iată, trimit înaintea Ta pe solul Meu, care Îţi va pregăti calea…”(Marcu 1:2b)

Când se-ntorcea istoria spre soare
Şi era mântuirii-abia mijea,
Un glas de tunet, cu înflăcărare,
Vestea o cale ce se deschidea.

Intra în eră Antemergătorul
Ce cobora prin timp, din prorocii,
Să pregătească el, Botezătorul,
O cale pentru Cel din veşnicii.

Vorbea de pocăinţă şi iertare,
Despre mărturisire şi botez,
Iar vorbele, adesea tăietoare,
Intrau adânc în inimi, până-n miez.

N-a cunoscut până atunci Iordanul
Aşa un val vuind spre valul său,
Căci gloatele veneau cu tot elanul
Voind să-ntoarcă spatele la rău.

Le-a mai vorbit Ioan de Cel ce vine,
El pregătindu-I calea spre norod,
Dar zborul său înaripat spre bine
S-a frânt de răutatea lui Irod.

S-a stins Ioan, profet cu glas de clopot,
Dar nu-nainte de-a fi auzit
Din faptele reverberând în ropot
Că Cel ce vine…deja a venit.

A fost un glas ce-a răscolit pustia
Şi ca ecou s-a consumat, vibrând;
În bezna vremii a purtat făclia
Şi tot ca ea s-a mistuit, arzând.

Simion Felix Marţian
Vulcan, decembrie 2010

Botezul Domnului

Prut( )

Prin mâluri, prin nisip, prin bolovani
Iordanu’-şi poartă vălurat povara
De amintiri cu lupte, cu duşmani,
Dar dincolo de toate, peste ani,
Ţâşneşte clipa de la Betabara.

Atunci, Ioan chemând înflăcăra,
Căci pentru cer el aprindea scânteia,
Iar cine-l auzea se boteza
Şi-n urma tuturor se-apropia
Isus din Nazaret, din Galileea.

Recunoscând Mielul lui Dumnezeu,
Profetul a rostit cu umilinţă:
“O, nu se poate să Te botez eu
Când ştiu, simţind adânc în duhul meu,
Că eu de-al Tău botez am trebuinţă.”

Punct crucial, arzând în infinit,
Când Cel divin încuraja umanul:
“Să împlinim ce trebuie-mplinit”,
Apoi Isus spre apă a păşit
Şi în botez l-a-mbrăţişat Iordanul.

S-a înteţit minunea când din cer,
De unde veşniciile se-adapă,
A coborât, în chip de porumbel,
Duhul lui Dumnezeu peste Acel
Ce, botezat, ieşea atunci din apă

Şi-un glas divin din cer s-a auzit
Împrăştiind în patru zări tăcerea,
Un glas ce cu tărie a rostit:
“Acesta-i Fiul Meu Cel preaiubit
În care Îmi găsesc toată plăcerea.”
***
Suntem şi noi cu toţii botezaţi,
Şi-n Cel născut la cumpănă de ere
Am fost de Tatăl nostru înfiaţi,
Dar, oare, putem fi încredinţaţi
Că şi-n noi Îşi găseşte El plăcere?

Simion Felix Marţian
Vulcan, 4 ianuarie 2011

Mi-e alb…

dscf2782

Nu mi-e cald, nu mi-e frig, nu mi-e sete, cumva
Mi-e, aşa, o simţire aparte;
Am găsit! Da, mi-e…alb, şi aceasta-i ceva
Mai presus de viaţă şi moarte.

Mi-este alb ca-n zăpezi sărutate de ger
Sau ca-n puf luminos de columbă,
Ca-n culori care vin despletite-n eter
Şi în spectrul solar se îmbumbă.

Da, mi-e alb ca în spuma adusă de val
Sau ca-n laptele-adus de la stână,
Îmi e alb ca-n corole de crin, alb floral,
Şi mi-e alb cum e albul de lână.

Copleşit sunt de…alb şi de ceea ce simt,
Şi-nţeleg că această simţire
E îndemnul divin ca trăind să consimt
Să mă-mbrac în strai alb de sfinţire.

Tu îmbracă-mă, Doamne, în haină de in,
Ca să port neprihana în mine
Ca o horbotă albă, din albul divin,
Alb ca dorul curat după Tine!

Simion Felix Marţian
Vulcan, 4 ianuarie 2019

 

Startul şi ochii lui Dumnezeu

DSC_1653a

„…este o ţară de care îngrijeşte Domnul Dumnezeul tău şi asupra căreia Domnul Dumnezeul tău are neîncetat ochii, de la începutul până la sfârşitul anului.” (Deuteronom, 11:12)

Dumnezeu Şi-a scos poporul din Egipt, după patru secole de robie, promiţându-le o ţară a lor. O ţară binecuvântată. Iar când Moise le vorbeşte despre această ţară, făcând o comparaţie cu Egiptul pe care tocmai îl părăsiseră, balanţa părea să se incline în favoarea ei.

Acest lucru este surprinzător, pentru că Egiptul era “lider pe piaţa alimentelor”. Nu se bucurau de precipitaţii frecvente, dar fructificau revărsările periodice ale Nilului. În lunca acestuia, după retragerea apelor, rămânea un mâl foarte fertil, în care egiptenii săpau canale de irigaţie, construind şi diguri de protecţie.

Aşa s-a născut o agricultură nu doar controlată dar şi intensivă. Ce putea, deci, să le ofere în plus Ţara promisă? Ei bine, aici nu mai aveau nevoie de irigaţii, pentru că ţara “se adapă din ploaia cerului”.(Deut. 11:11) Şi le mai spune Moise că este o “ţară cu pâraie de apă, cu izvoare şi cu lacuri, care ţâşnesc din văi şi munţi.” (Deut. 8:7)

De unde toate astea? Din faptul că „…este o ţară de care îngrijeşte Domnul”. O ţară “ asupra căreia Domnul Dumnezeul tău are neîncetat ochii”. Aşadar, o perpetuă veghere divină. Iar acel ”neîncetat” folosit de Moise este subliniat prin “de la ÎNCEPUTUL până la sfârşitul anului”. Nu lipsesc, deci, reperele în timp.

Ei bine, asupra acestor repere vă propun să medităm la acest ÎNCEPUT de an. Ca să ne bucurăm de vegherea neîncetată a lui Dumnezeu, trebuie să luăm startul cu El. Trebuie să-I atragem privirea încă de la linia de plecare. Să-L determinăm “să-Şi găsească plăcerea în noi”. În viaţa noastră.

O putem face cu rugăciuni şi cântări de laudă. Făcând voia Lui şi arătându-I că-L iubim, prin dragostea pe care le-o oferim semenilor.

Suntem la început de an, pe linia de start pentru o cursă cu obstacole. Atrăgând, însă, privirea binevoitoare a lui Dumnezeu, ne vom bucura de o veghere perpetuă. Şi vom învinge.
Un An Nou binecuvântat!

Simion Felix Marţian
Vulcan, 2 ianuarie 2019

De ziua mea (1 ianuarie)

1

Se-agită calendare pe pereţi
Când anii schimbă-n miez de noapte garda,
Afară gerul îşi ascute barda
Şi iarna ţipă galben în sticleţi.

Mai stăruie miros de cozonac
Şi cetina mai dăinuie prin case,
Dar parcă şi-a-nceput de drum miroase,
A visuri noi luate în rucsac.

Sunt iar la start, c-un an mai…împlinit,
Dar mai întinerit prin idealuri,
Şi-s gata-iată!-să m-arunc în valuri
Mânat de un elan nebănuit.

Pornesc entuziast pe drumul meu,
Dozându-mi optimismul pentru cursă,
Dar tot curajul meu are o sursă:
Pe drumul vieţii merg cu Dumnezeu!

Simion Felix Marţian
Vulcan, 1 ianuarie 2019