Atunci când răspunsul Cerului doare

DSC_7099a

Exodul poporului ales al lui Dumnezeu ar constitui o epopee fascinantă, tulburătoare, chiar dacă am reuşi s-o disociem de supranatural. Dar nu se poate. Şi asta pentru că au avut un traseu presărat cu miracole. Călcau din minune în minune.

Să începem cu trecerea Mării Roşii? Tensiunea dramatică era sufocantă, când simţeau în ceafă răsuflarea fierbinte, năduşită, a cailor de la carele de luptă ale egiptenilor, ale unui Faraon înnebunit de furie, iar în faţă…râpele abrupte dinspre mare. Adică dinspre abis. Dinspre moarte.

Şi a fost toiagul izbăvitor. A fost Dumnezeu! Au urmat minunile de la Mara, Masa şi Meriba, Refidim şi multe, multe altele. Dar au fost şi minuni care îi însoţeau neîncetat. Cum era călăuzirea de zi şi de noapte. Cu “gipiesul” lui Dumnezeu. Sau faptul că au purtat aceeaşi încălţăminte timp de patruzeci de ani!

Dar să vorbim despre mâncarea lor. Altă minune! Dumnezeu a hotărât să le dea copiilor Lui…MANĂ. Pe care o culegeau în fiecare dimineaţă pentru ziua în curs şi făceau nişte turte cu gust de …untdelemn şi miere. Delicatese! Aportul caloric? Carbohidraţi? Glucide şi lipide? Cui îi păsa? Toate erau după tabelele lui Dumnezeu.

Curat huzur! Şi…totuşi. Mânaţi de un duh de nemulţumire, au cârtit, regretând, chipurile, vremurile “bune” din Egipt. Uitând că acolo, unde au fost robi timp de patru secole, munceau sub lovituri de bici şi-şi mâncau pâinea printre lacrimi amare.

Vrem carne! Da, Israele? Pâinea te aşteaptă în faţa cortului în fiecare dimineaţă, fără şă scrijeleşti glia asudând, fară să dai cu sapa. Şi tu o dai pe râzgâială. Atitudine de copil răsfăţat. Oare ne este străină această lipsă de recunoştinţă?

Dar pentru că Dumnezeu le-a arătat că poate, ei voiau altceva. Poate că El nu ştia ce le prieşte, nu le cunoştea gusturile.

A trimis Dumnezeu, cu un vânt dinspre mare, prepeliţe încât acopereau faţa pământului într-un strat de doi coţi, cale de o zi într-o parte şi o zi în cealaltă de la tabără. Carne pentru o lună, suficientă pentru tot poporul.

“Dar pe când carnea era încă în dinţii lor, fără să fie mestecată, Domnul S-a apins de mânie împotriva poporului; şi Domnul a lovit poporul cu o urgie foarte mare.”(Numeri 11:33)

Dumnezeu ne vrea copii ascultători, nu răsfăţaţi. Isus ne învaţă să cerem ORICE în numele Lui, dar cât e de…cuprinzător este acest “orice”? Putem să cerem orice din sfera voii Lui. Şi un copil ascultător ştie care este această voie.

Tot Isus ne mai spune că dacă vom căuta cu precădere neprihănirea, atunci hrana, îmbrăcămintea, adică nevoile imediate, ne vor fi date ca bonus. Pentru că Tatăl nostru ne cunoaşte nevoile. Şi, în dragostea Lui, se va îngriji să avem şi…desert.

“Doamne, învaţă-ne să ne rugăm” acceptând voia Ta! Şi având motivaţii sănătoase. Ca să ne putem bucura de răspunsul Cerului.

Simion Felix Marţian
Vulcan, 27 noiembrie 2018

Reclame

De pe Moria, cu credinţă

misionarul

Eu n-am urcat pe Moria, Divine,
Şi n-am icnit urmând cărări de foc
Să pun pe-un taler dragostea de Tine,
Pe celălalt de toate la un loc.

Nu, n-am urcat cu plumbul în picioare,
Cu lacrimi înghiţite, ghimpi în gât,
Să pun pe-altar o dragoste-arzătoare
Şi-al meu răspuns solemn: Numaidecât!

Privesc din nou la drama consumată,
Cu-al ei scenariu viu, tulburător,
Iar ţipătul:” Unde e mielul, tată?”
Îmi intră-n inimă, sfâşietor.

Eu nu întreb: „Ce ai simţit, Avrame?”
Căci ştiu, ca tată, bine ce-a simţit,
Dar el ştia că-n focul unei drame
Tu vei purta de grijă negreşit!

Pornesc şi eu spre testul de jertfire,
Ducând spre-altar cu mine vreun Isac,
Dar vreau să cred mai mult, Iehova Ire,
Că Tu vei fi cu mine, azi…şi-n veac!

Simion Felix Maţian
Vulcan, 22 noiembrie 2018

Oaia atacată de…turmă

dscf3290

Un tablou bucolic, în care turma paşte iarba grasă, în timp ce păstorul cântă la caval acompaniat de susurul izvorului, nu poate fi decât o încântare, atât pentru ochi cât şi pentru sufletul în căutare de tihnă. Dar cel descris de Isus în pilda relatată de evanghelistul Luca (cap 15) nu are acest scop.

Pilda s-a impus în acest context ca o necesitate, când fariseii şi cărturarii au cârtit, intrigaţi de atitudinea Învăţătorului faţă de vameşii şi păcătoşii care au venit să-L asculte. O cârtire condamnabilă.

Isus începe parabola cu o întrebare retorică: „Care om dintre voi, dacă are o sută de oi, şi pierde pe una din ele, nu lasă pe celelalte nouăzeci şi nouă pe islaz, şi se duce după cea pierdută, până când o găseşte?”(vers 4) Continuă apoi vorbind despre bucuria regăsirii şi a întoarcerii la turmă, bucurie pe care o sărbătoreşte împreună cu prietenii.

Analogia cu turma, folosită frecvent, ar trebui s-o considerăm măgulitoare pentru că oile sunt animale sociale, docile şi-mai ales!- îşi urmează cu credincioşie păstorul, faţă de care dezvoltă dependenţă. De aceea Isus continuă această analogie când vorbeşte despre faptul că este „multă bucurie în cer pentru un singur păcătos care se pocăieşte”.

Nu ni se spune care a fost reacţia turmei, dar nu e greu de presupus, chiar dacă n-avem experienţă în zootehnie. Acceptarea. Pentru că în turmă voia păstorului este suverană. Dar la oameni? Fariseii şi cărturarii au dovedit respingere. Se erijau în cei care pot face selecţie pentru turma lui Dumnezeu. Greşit.

Ne rugăm adesea, noi, turma, pentru „prinşii de război”, adică pentru oile rătăcite. Câtă sinceritate punem în rugăciune? Întrebarea se cere rostită pentru că întoarcerea unei oi rătăcite nu generează întotdeauna bucuria aşteptată. Se bucură Păstorul. Cerul se bucură. Dar noi?

Haideţi să participăm cu inima la bucuria cerului. Fără rezerve. Şi fără judecată! Amin.

Simion Felix Marţian
Vulcan, 20 noiembrie 2018

Sonet brumat

Bruma

De sărutul brumei iarba se-nfioară
Şi scânceşte frunza tremurând în ger,
Îşi ridică pomii braţele spre cer
Căutându-şi straiul verde de-astă vară.

Sub argintul rece vise-n verde pier,
Ofilirea-n ele începând să doară;
Strălucirea trece la…odinioară,
Iar speranţa pare doar un gând stingher.

Dar tabloul sumbru poate prinde viaţă
Când pe pânza vremii, bruma ignorând,
Folosim aceeaşi tuşă îndrăzneţă

Care-n rugăciune-o punem doar crezând:
Mulţumim că bruma vieţii-i doar prefaţă
La eterna vară ce va fi-n curâd!

Simion Felix Marţian
Vulcan, 10 brumar 2018

Sonet de noiembrie

Noiembrie

Sărutul brumei tot mai pătimaș
Pătrunde-n toamnă dincolo de coajă,
Drapând solemn, cu-a cețurilor vrajă,
Tabloul umed, rece și golaș.

Bătrânul plop tușește stând de strajă,
Lipsit de al frunzișului panaș,
Și-n vântul care zburdă nărăvaș
Tristețe-n gri de croncănit degajă.

E luna rece-a straiului de tină,
Dar și a siguranței că-n pământ
Așteaptă bobul startul spre lumină.

De-aceea, Doamne, prin al Tău Cuvânt,
Dă toamnei mele de tristeți și vină
Speranța că voi încolți-n Cer, sfânt!

Simion Felix Marțian
Vulcan, 29 noiembrie 2016