Dacă trebuie, demolăm!

 

Acoperiș 2

Isus S-a întors la Capernaum, locul de baștină al lui Petru și Andrei, la casa cărora a și tras, de altfel. Să se odihnească? Nici pomeneală. Localnicii, pescari în cea mai mare parte, Îl cunoscuseră în vizitele anterioare ca vindecător, iar acum se adunaseră în număr mare.

Și nu numai ei. Întrucât vestea despre minunile Învățătorului se răspândise, printre cei care se îmbulzeau în fața casei erau oameni „din toate satele Galileii și Iudeii.” Ba chiar „și din Ierusalim”. Și nu era doar dorința de senzațional, de a vedea miracole, căci, ne spune evanghelistul Marcu, Isus „le vestea Cuvântul”.

Din această mulțime pestriță se detașează un grup mai deosebit. Remarcabil prin determinare. Erau patru bărbați care duceau un paralitic, cu patul său. Auziseră că Isus face minuni și s-au gândit că este șansa bolnavului de a-și recăpăta sănătatea pierdută. Nu voiau nimic pentru ei. Doar pentru cel bolnav. Cum am putea să-i caracterizăm, știind că altruismul se naște din dragoste?

Numai că demersul lor se lovește de un obstacol. Casa plină, curtea plină. Cum să se apropie de Isus? Dar ei aveau un țel și acesta trebuia atins. Doreau vindecarea bolnavului, și trebuia să existe o cale. Și perseverența o va găsi.

Șoluția găsită a fost să se cațăre pe casă și să spargă acoperișul. Nebunie? Nu, hotărâre. Și ținte precise. Prin acoperișul astfel spart l-au coborât pe bolnav la Izvorul vindecător. La Isus. Iar El a acționat potivit așteptărilor lor, pentru că „le-a văzut credința”.

Rezultatul? Un om adus, ridicat pe casă și coborât prin acoperiș, IESE triumfător pe ușă. Și focalizarea nu se fixează asupra minunii în sine și nici a Vindecătorului. Ci pe însoțitorii bolnavului. Și pe tenacitatea lor altruistă.

O istorie tulburătoare și un îndemn la meditație. Cât de departe mergem noi cu perseverența, când mijlocim pentru cauza aproapelui?

Simion Felix Marțian
Vulcan, 30 ianuarie 2017

Reclame

Dor de dreptate

 

Balanță 1„Bunătatea și credincioșia se întâlnesc, dreptatea și pacea se sărută.”(Ps. 85: 10)

O lume de pâcle înghite avid
Făclii ce-și ițesc îndrăzneala din bezne,
Prin jocul murdar al lovirii la glezne
Și-al dramei amare cu pusul la zid.

Se caută neguri și storuri se țes
Când globul de raze în fașă scâncește,
Și moartea luminii-n unghere pândește,
Marcând la bilanț al dreptății deces.

Justiția are, cum știm, ochii-nchiși,
Dar ține balanța dreptății-n lumină
Și totuși, mințiți, o vedem cum se-nclină
Strivind adevărul cu-arginții proscriși.

Sub talerul greu ce, purtând pungășii,
Seduce justețea cu mreje obscure,
Minciuna-și întinde capcanele sure
Și-n vatra-i de-otravă se nasc tragedii.

Ne dor nedreptăți când în tristul declin
Simțim că și cerul deasupra se-nchide,
Și-n urletul greu din strivite obide
Lansăm rugăciunea spre Tatăl divin:

Părinte ceresc din vecii, sfânt și drept,
Dă celor ce-mpart cu măsură dreptate
Lumină din cer, din izvoare bogate,
Iar dorul dreptății să-i ardă în piept.

Și astfel dreptatea să fie mereu
Prezență reală și vie-n instanță,
Iar cei ce fac uz de această balanță
Să știe că-i vede Cel drept: Dumnezeu!

Simion Flix Marțian
Vulcan, 20 ianuarie 2017

 

Dor de dragoste

DSC_5013a

„Şi, din pricina înmulţirii fărădelegii, dragostea celor
mai mulţi se va răci.” (Matei 24:12)

Se face frig în tabla de materii
Din noul lexicon de sentimente,
Când gheaţa căutărilor frecvente
Îşi stinge transparenţa în mizerii.

Se defineşte viaţa prin palavre,
Fiind în tomul gros şi fond şi formă,
Şi faţa-i se dezvăluie diformă
Când nobile simţiri devin cadavre.

La fila dragostei nu-i semn de carte?
A devenit pentru prezent vetustă?
Hei, inimă, sub solzii noi, sub crustă
Nu vrei să ai, iar, de căldură parte?

Voi, fraţii mei întru umanitate,
Clepsidre vii eternizând nisipul,
Nu ştiţi că-n viaţa noastră Şi-a pus chipul
Acel ce-i dragoste şi bunătate?

Păstraţi, dar, focul dragostei divine,
Înflăcărând scânteia care arde
Cu alte mii, sau poate miliarde,
Din el, din ea, din mine şi din tine.

Se-ntinde umbra grea de neiubire
Dar noaptea ei nu poate-avea izbândă,
Căci din scântei, o flacără plăpândă
Poate ţâşni din nou cu strălucire.

Tânjesc de dor de dragoste, astenic,
De o iubire-nfăşurând Pământul,
În ea găsindu-şi oamenii veşmântul;
Mi-e dor de om ca de-un Adam edenic!

Simion Felix Marțian

 

Drama spadasinului fără armură

Armura 2

Apostolul Pavel era un bun cunoscător al echipamentului de luptă folosit de legionarii romani. Și nu e de mirare din moment ce în țara sa, aflată sub ocupație romană, erau cantonate trupe. A înțeles astfel utilitatea fiecărei piese din armură. Dar și a sabiei.

Nu e surprizător , deci, că în scrisoarea adresată credincioșilor din Efes, făcând referire la războiul spiritual în care suntem angrenați, recomandă armura. Prin analogie. Și nu o recomandă ca fiind opțională, ci ca echipament impus. Și încă ceva: TOATĂ armura! Asta, dacă luptătorul dorește să învingă. Să „rămână în picioare”. Și, evident, dorește.

Nici ordinea în care ne prezintă piesele armurii nu este întâmplătoare. De aceea începe cu „adevărul” și „neprihănirea”. Continuă cu „râvna” și „credința”, apoi „coiful mântuirii” care să apere capul, gândirea. Sabia e amintită abia la sfârșit, chiar dacă este vorba de Cuvântul lui Dumnezeu. Este, de altfel, singura armă de atac.

Poate o declarație de dragoste să fie în același timp și o declarație de război? Da, când Îi spui lui Dumnezeu că-L iubești. Și I-o arăți. Aceasta înseamnă război deschis cu diavolul. Și pentru acest război trebuie să fim echipați corespunzător. Iar apostolul Pavel ne spune de ce avem nevoie.

Drama începe atunci când alegem piese din armură. De ce să mai iau cingătoare, când, oricum, talia îmi e destul de evidentă? Platoșă? Mi-ar masca pectoralii. Renunțăm incoștienți la componente ale armurii, chiar dacă protejează elemente vitale ale corpului. Sau la toată armura.

Dar, cel mai adesea, nu se renunță la sabie. Pentru că putem ataca. Fără să ne dăm seama că fără armură suntem victime sigure. Ne angajăm în dueluri „spirituale”, în timp ce adevăratul inamic jubilează. Pentru că „săgețile sale arzătoare” nu vor întâmpina nicio opoziție. Ne era greu și scutul alături de sabie. Și cădem pe câmpul de bătălie.

Dragi spadasimi, Dumnezeu nu ne vrea victime, căci a pregătit cununile pentru învingători. Dacă ne dovedim a fi soldați neinstruiți, haideți la un timp de taifas cu apostolul Pavel. Pentru că el și-a sfârșit alergarea, și știe ce spune în privința echipamentului.
Apoi, la luptă! Dumnezeu este cu noi!

Simion Felix Marțian
Vulcan, 8 ianuarie 2017

Sonet iernatic

DSCF2783

Mă năruie sărutul rece-al gheții
Când șuieră prin mine vânt iernatic,
Din mugurii de gând mușcând sălbatic,
Și prin priviri mă năpădesc ereții.

Sub cer de plumb, ca pomul singuratic
Trosnesc în ger când mă-ncolțesc nămeții,
Și, răscolit lângă hotarul vieții,
Tânjesc de dor de clocot, de jăratic.

Dar la un pas, o-ntindere de…rugă,
Fierbinte-i vatra dragostei divine
Ce pune gerul inimii pe fugă.

Și-atunci exclam, simțind profund că-n mine
Iubirea Lui și pacea se conjugă:
Ce caldă-i…iarna, Doamne, lângă Tine!

Simion Felix Marțian
Vulcan, 6 ianuarie 2017