Universuri paralele

Bolta înstelată

La întrebarea:”Există Universuri paralele?”, raspunsul este categoric DA. Există universuri paralele care, însă, nu au nicio legătură cu scenariile SF pe această temă şi nici cu teoriile „ştiinţifice”pe cât de îndrăzneţe pe atât de aberante. Aceste universuri nu sunt rodul unor imaginaţii înfierbântate ci ele există, reale, concrete, având coordonate spaţiale şi temporale. Paralelismul lor este dat de faptul că nu se interferează, ba chiar se ignoră reciproc.

Un astfel de univers este format din oameni cu interese, preocupări, pasiuni comune, pasiuni care determină şi întreţin universul format. Aceste universuri nu se intersectează, dar nu este exclusă trecerea dintr-un univers intr-altul.

Să privim, bunăoară, universul iubitorilor sportului. Aceşti oameni, practicanţi sau nu ai sportului, dar având în comun aceeaşi pasiune, au un univers al lor. Principala lor preocupare este urmărirea întrecerilor sportive, punerea la zi cu ştirile din presa sportivă, întâlniri şi discuţii pe această temă. Ei sunt la curent cu clasamentele, cu transferările de jucători, cu evoluţiile şi preţurile lor. Consumă timp, energie, bani. Sunt bine informaţi şi totuşi ignoră faptul că mai există, de exemplu, literatură, cu cenacluri, simpozioane, premii literare. Acela este un alt univers. Paralel.

Există un univers al iubitorilor muzicii. Alte topuri, alţi protagonişti, alte evoluţii. Ascultă muzică, culeg şi stochează informaţii, dar nu deosebesc un caras de un crap şi sunt de-a dreptul ignoranţi în privinţa momelilor şi a cârligelor de pescuit. Acelaşi paralelism, aceeaşi ignorare reciprocă.

Aceste universuri nu au la bază doar pasiuni comune, ci pot fi determinate şi profesional, geografic, etc. Numărul lor este foarte mare şi, oricum, nu mi-am propus să le trec în revistă ci să mă opresc asupra unuia: UNIVERSUL CREDINŢEI. Acest univers, deşi se formează ca şi celelalte, este unic în felul său, unicitatea lui fiind dată tocmai de ceea ce-l defineşte: CREDINŢA.
Credinţa leagă acest univers de macrounivers şi de Creatorul său. În acest univers trăiesc toţi cei care au descoperit această legătură, toţi cei care au înţeles binecuvântata posibilitate de a comunica cu Creatorul, toţi cei ce-şi găsesc plăcerea în a-L lăuda pe Dumnezeu.

Dar pentru că rolul celor ce trăiesc în acest univers este de a-L face cunoscut şi altora, se exclude din start alinierea la celelaltae universuri, paralelismul cu ele.Acest univers al credinţei , având drept coordonate adevărul şi viaţa, nu poate fi paralel decât cu el însuşi. Universurile paralele fac abstracţie unele de altele, dar pentru că universul credinţei poartă în el adevărul, nu are dreptul să treacă neobservat.

Universul credinţei trebuie să intersecteze toate celelalte universuri şi chiar dacă impactul va şoca, oamenii trebuie să cunoască adevărul. Abia pe urmă vor putea să decidă un eventual transfer în acest univers.Dar oamenii din toate universurile trebuie să ştie.

Este o provocare pentru noi, cei din universul credinţei. Ce mai aşteptăm?

Simion Felix Marţian

Reclame

Anotimpul slavei (Meditație de noiembrie)

Fără anestezie 1

Mi-a drapat fereastra cu melancolie
Toamna pe sfârșite, vânătă-n obraz,
Și prin desfrunzirea apăsând pustie,
Lăcrimând cu ploaie bate în pervaz.

Din calești de ceață dă risipei brume
Prin păduri tăcute stinse-n muguri orbi,
Și-aruncând hlamida rece peste lume
Se înstăpânește trâmbițând prin corbi.

Vara-i amintire, strop de nostalgie,
Iarna-și pregătește sania de drum,
Toamna-și fierbe-n ploaie trista agonie,
Eu, în cursa vremii, meditez și spun:

Ne apasă vremea, ploaia ne-ntristează,
Gerul ne-ncolțește șfichiuind cumplit,
Ne sufocă vara când, în strai de-amiază,
Își revarsă lava fiartă la zenit.

Parcă nu-i pământul casa, vatra noastră,
Nu ne vine bine niciun anotimp,
Le privim cum zboară, însă pe fereastră,
Căci sezonul nostru-i…dincolo de timp.

Este anotimpul gloriei eterne,
Diferit în toate de orice clișeu,
Anotimp în care pacea se așterne
Să trăim în slavă, lângă Dumnezeu!

Simion Felix Marțian
Vulcan, 18 noiembrie 2017

 

Dor de ploaie

Raze 1
„Să picure cerurile de sus şi să plouă norii neprihănirea! Să se deschidă pământul, să dea din el mântuirea, şi să iasă totodată din el izbăvirea! Eu, Domnul, fac aceste lucruri.” (Isaia 45:8)

Plouă cu sete, plouă obsesiv,
O curgere de cenuşiu şi rece
Care din streşini muşcă agresiv,
Şi tot decorul gri şi sugestiv
Pare-n durerea ploii să se-nece.

Din umezeala fiecărui strop
Pământul până-n miezul lui se-nmoaie
Înfăşurat în ploaie ca-ntr-un snop,
Şi-nconjurat de-acest imens potop
Simt că mă prinde-aşa un dor de…ploaie.

Sătul de gri, de rece şi de ud,
De îmbibarea lumii-n răutate,
Din doruri care-n mine se exclud
Îl strâng la piept pe-acesta, încă crud,
Un dor de ploaie şiroind… dreptate.

Şi îmi anin, crezând, dorul de nori,
De norii picurând neprihănire
În stropi de pace, armonii, culori,
Un şiroit din zori şi până-n zori
Născând o tihnă dincolo de fire.

Mi-e dor să văd cum brazde se deschid
Sub stropii grei de binecuvântare,
Şi din pământul până ieri arid
Cum se înalţă către cer, candid,
A mântuirii mult dorită floare.

Acesta-i dorul meu, un dor intens
De ploaia sfântă-a curgerilor line,
Şi cum Cuvântul sfânt îi dă un sens
Pun dorul meu alături de-un nor dens
Şi le încredinţez în mâini divine.

Simion Felix Marțian

Manifest pentru lumină

Lumină

Nu-i veacul acesta un timp de lumină,
Chiar dacă țâșnesc irizări de neon
Din nimbul de care cu fală se-anină,
Iar laserul- rege se urcă pe tron.

Cunoașterea crește, prin rupte perdele
Vedem mai departe, privind îndrăzneț,
Pășim demolând ruginite zăbrele
Și credem că veacul acesta-i măreț.

Dar nu-i decât zbaterea noastră prin care
Confortului dăm din trăire tribut,
Și spiritul uită, da, uită să zboare
Căci aripa frântă lipită-i de lut.

Cum poate fi veacul acesta lumină
Când Cel ce-i Lumină e-acum părăsit,
Când punem la zid pe acei ce se-nchină,
Iar El e din nou printre noi răstignit.

Se trag pe lumina scripturilor storuri
Și vechi adevăruri sunt prinse-n peceți,
Iar candele oarbe primesc azi onoruri,
Cu umbrele negre jucând pe pereți.

Se moare în beznă, spre moartea eternă,
În veacul prezent ce se vrea luminos,
Și steagul luminii e astăzi în bernă
Când nu e lumină venind din Cristos.

„Voi sunteți în lumea aceasta lumină”
Ne spune Lumina pe care-o iubim,
Deci bezna de-acuma și care-o să vină,
Putem, prin trăire, să o risipim!

Simion Felix Marțian
Vulcan, 5 noiembrie 2017

Sonetul harului

DSCF3840a

Mă-ncalță ambiții la noi escalade
Spre culmi de sfințire tivite cu cer,
Și funia Legii mă-ncinge sever
Când urc printre steiuri căzând în cascade.

Mă surpă abruptul de zloată și ger
Și treptele scării sunt vechi eșafoade,
Dar urc înfruntând și vultani și tornade
Spre vârful din neguri țesute-n mister.

Mi-e greu să accept că sunt zbateri deșarte
Și nu pot ajunge nicicând până sus
Fără ca aripi de har să mă poarte,

Dar când înțeleg, mă alătur supus
Acelor ce pleacă în zbor spre nemoarte
Pe aripa harului. Slăvit fii, Isus!

Simion Felix Marțian
Vulcan, 4 noiembrie 2017