Sonet rourat

Rouă
Aleargă bezna spartă de cocoși
Și-n tinda zilei, pe covor de rouă,
Lumina țese o hlamidă nouă
Din fir solar și-argint de zori lăptoși.

Revarsă cerul aur, parcă plouă
Cu stropi de tihnă, vii și luminoși,
Și-n zorii rourați și răcoroși
Ridic spre Tatăl mâinile-amândouă:

Mi-ai dat prin dimineață-un început,
Și-n roua ei un strop de neprihană
Să cred mereu că Tu, din absolut,

Ne strângi la piept cu ziua diafană
Să dai și azi, cum dat-ai în trecut,
Cu roua dimineților…și mană!

Simion Felix Marțian
Vulcan, 30 septembrie 2017

Reclame

Echinox

pizap 1

În piept, pe gruiuri, pasc de-a valma bezne
Deși eu duc lumini la adăpat,
Și neguri mă-nfășoară de la glezne
Spre nimbul tot mai palid, scăpătat.

Mă dor în oase râșnițe atroce
Când strâng lumina, cultivată greu,
Cu lanțuri negre, gata s-o sufoce,
Pui de-ntunerici, atacând mereu.

În firav echilibru mi-e balanța,
Având pe-un taler noapte, pe-altul zi,
Și port ca pe o boală discordanța,
Dorind s-o-nclin, dorind a străluci.

Luptând cu bezna, care, da, există
Doar când lumina are ochii-nchiși,
Rup storuri și-alung umbre ce persistă
Din amintiri cu licurici uciși.

Primind lumină, însă, din Lumină,
Pot fi, chiar dacă pare paradox,
Eu însumi zi, o zi de soare plină,
Fără-nserări. Adio, echinox!

Simion Felix Marțian
Vulcan, 21 septembrie 2017

 

Sonet atemporal

Ceas

Îmi plouă-n gânduri ticăituri seci
Și cad secunde-n ploaia agasantă,
Ca, țintuit de-a timpului secantă,
Să simt că am pe zile ipoteci.

Pendula mă marchează obsedantă
Făcându-mă prizonier pe veci,
Dar simt că sunt către netimp poteci
Și către evadare variantă.

Da, am găsit sub ploaia de secunde
Umbrela veșniciei, un trofeu
Care de timp și cursul lui m-ascunde,

Eternitatea fiind…rostul meu,
Eliberat de „cum?”, de „când?”, de „unde?”,
Când cu Cristos m-ascund în Dumnzeu!

Simion Felix Marțian
Ciceu Giurgești, 8 septembrie 2017