Copii răpiți

Copii răpiți

Se-ntoarce Europa-n Evul Mediu,
Când se răpeau de lângă mame prunci,
Și căutăm la boala ei remediu
Dar boala-i mai perfidă ca atunci.

Azi hoții se îmbracă-n legi smintite
Punându-și nimb de înger păzitor,
Dar ne strivesc copiii sub copite
Când călăresc peste destinul lor.

Sub masca unei griji exagerate
Dau lecții de iubire la părinți,
Dar sunt perverși cu minți întunecate
Și scopul lor este vădit: arginți!

Imuni la plânsul dureros de mame,
La strigătul copiilor imuni,
Ei sunt acei ce declanșează drame,
Dar noi ce facem astăzi, oameni buni?

Strigăm, strigăm, dar nu ne-aud „mai marii”
Crezând că suntem buni numai la vot,
Că-ți vine să-i crezi una cu tâlharii,
În cârdășie la acest complot.

Părinți ce-și plâng în greva foamei drama,
Ca formă disperată de protest,
Văd plugul urii înfigându-și lama
În omenia pusă la arest.

Dar pentru că pe noi încă ne doare,
Să cerem Celui ce a dat copii,
Prin rugăciuni fierbinți, stăruitoare,
Să curme El aceste tragedii.

Stimați creștini, să ne-arătăm iubirea,
Să arătăm că suntem solidari,
Cerând din Cerul slavei izbăvirea,
Căci Dumnezeu e peste demnitari!

Și de la El familia e sfântă,
Și de la Dumnezeu avem copii,
Și tot cu El se iau acum la trântă
Acei ce fac averi din a-i răpi.

Revarsă, Doamne, sfânta-Ți îndurare
Și-ascultă rugăciunile fierbinți
Ce se-mpletesc cu lacrimile-amare;
Redă copiii, Doamne, la părinți!

Se-ntoarce Europa-n Evul Mediu,
Răpind copiii ca un mitic zmeu,
Dar, dragi părinți, în tot acest asediu
Să nu uitați: cu noi e Dumnezeu!

Simion Felix Marțian
Vulcan, iunie 2017

Sonet senin

DSCF3140

Când mă inundă cerul de cobalt
Şi simt albastrul ca o chintesenţă,
Primesc seninul cu obedienţă
Şi,-nseninat la rândul meu, tresalt

Văzând senin de cer şi inocenţă,
Senin de mine şi de celălalt,
Seninul ca plutire spre înalt,
Ca stare ce crează dependenţă.

Dar, sfâşiat cu mână agresivă,
Seninul moare după primul nor,
Şi pacea mea senină deopotrivă.

Mai caut, şi-un senin nemuritor
Găsesc în starea lui definitivă:
Seninul frunţii Blândului Păstor.

Simion Felix Marțian

Sonet de iunie

Vioara 1

Purtând solstițiul ca pe o hlamidă
Bătută cu cireșe de rubin,
La țărmul verii, de lumină plin,
Adastă luna iunie, candidă.

Se-ascunde curcubeul, clandestin,
Prin iarba sărutată de acridă,
Și muzica prin păsări e fluidă
Și-n greieri acordați în sol senin.

Mă invadează vara, por cu por,
Și-n flori de câmp cu puf de reverie
Îmi pregătesc o pistă pentru zbor,

Să mă înalț, pe-aripi de poezie,
Cu închinarea mea spre Creator:
Mărire Ție-n veci, mărire Ție!

Simion Felix Marțian
Vulcan, 3 iunie 2017