Isus și ziua copiilor

pizap.com14962193742941

Nu, nu este vorba de o sărbătoare în care reflectoarele atenției generale să fie îndreptate spre copii. Așa cum este astăzi. Sau ar trebui să fie. Dar nu o atenție determinată de calendar, ci o preocupare sinceră, temeinică și permanentă pentru cei cărora le vom încredința, ca pe o ștafetă, greutatea planetei.

În Israelul secolului întâi nu exista o astfel de sărbătoare. Vorbim însă despre Isus și ziua copiilor, pentru că a fost o zi în care Învățătorul le-a acordat o atenție specială. Nu pentru că nu i-ar fi iubit și până atunci, dar a fost o zi în care a văzut că sunt împiedicați să se apropie de El. De Cel care poate da binecuvântare.

I-a binecuvântat pentru veșnicie, dar ne-a lăsat și îndemnul cu valabilitate perenă: „Lăsați copilașii să vină la Mine și nu-i opriți!” (Matei, Marcu, Luca). A fost ziua lor, prin această întâlnire, o zi care s-a eternizat prin edictul pronunțat.
Ziua Copilului, așa cum e sărbătorită astăzi, mi-a readus în vizor ziua de atunci. Și îndemnul lui Isus, despre respectarea căruia…

Interesul omului contemporan pentru lucrurile spirituale este în scădere vertiginoasă, spre dispariție. Dar există încă, deși uneori doar în formă latentă. Există însă, atunci când vrei să le vorbești copiilor despre Isus, o izbucnire de revoltă: „Asta-i îndoctrinare! Lăsați copiii să crească, și atunci vor decide dacă sunt interesați de Isus!”

N-am fi surprinși dacă aceste reacții ar veni din lumea musulmană. Sau hindusă. Sau… Dar este realitatea lumii creștine. Sau mai degrabă… „creștine”. Oameni buni, treziți-vă! Nu există binecuvântare decât în numele Lui. Dacă vă iubiți copiii, nu-i îndepărtați de sursa binecuvântării. Și de mântuire.

Este Ziua Copilului, și va ploua cu urări și cadouri. Urarea mea este: La mulți ani copii și … binecuvântarea divină să fie peste voi! Doar așa veți avea o copilărie senină.

Simion Felix Marțian
Vulcan, 31 mai 2017

Camarazi de front

camarad

Luptăm pe-acelaşi front, de-aceeaşi parte,
Sub faldurile-aceluiaşi drapel;
Avem în faţă un duşman de moarte
Dar noi răzbim, luptând, tot mai departe,
Făcând din biruinţa noastră ţel.

Umăr la umăr trecem prin furtună
Privind încrezători spre orizont,
Mereu atenţi la goarna care sună;
Lupta e grea, dar suntem împreună
Uniţi ca fraţi şi…camarazi de front.

Dar, vai! neaşteptata lovitură,
Găsindu-te cu garda jos, te-a-nvins
Şi-n mreje cu perfidă ţesătură
De viclenii, tentaţie şi ură
Duşmanul te-a înlănţuit, te-a prins.

Iureşul luptei nu mai conteneşte
Dar eu rămân pe loc, cu suflet gol,
Când văd că-n ochi, încet, ţi se topeşte
Dorinţa de-a lupta. Hai, te trezeşte,
Căci păsările morţii dau ocol!

N-am să te las aici, nu, niciodată,
De-ar fi să lupt numai cu pumnii goi;
La amândoi o cale ne-a fost dată
Căci suntem fraţi, avem acelaşi Tată
Şi Tata ne iubeşte pe-amândoi.

De-aceea-L chem, să vină El la tine
Căci Tatăl meu şi-al tău face minuni;
Stai liniştit şi speră, iată-L, vine!
Ţi-e încă frig, dar cât am foc în mine
Eu am să te-nfăşor în rugăciuni.

Ridică-te cu-aceeaşi îndrăzneală
Care-i pentru duşman un nou afront;
Se-apropie victoria finală
Iar Domnul, lângă poarta triumfală,
Va-ntâmpina…doi camarazi de front.

Simion Felix Marțian
Vulcan,6 feb.2009

Samson și darurile irosite

Gaza

Pe vremea când în Israel „fiecare făcea ce-i plăcea”, nu erau reviste de culturism. Altfel, l-ar fi desenat pe copertă. Și merita, după felul cum arăta. Era Samson, fiul lui Manoah.

Nu a trebuit să meargă la sală nici să se îndoape cu steroizi. Nu a „tras de fiare”, decât de cele sălbatice. Și cu succes. Avea un corp sculptural de invidiat și o forță uimitoare. Ce a făcut pentru astea ? Nimic.

El era soluția lui Dumnezeu pentru rezolvarea crizei din Israel. Cea cu filistenii. Trebuia un om, un salvator în fruntea poporului, și Creatorul l-a desemnat pe Samson, echipându-l cu tot ce era nevoie. El era omul din planul lui Dumnezeu, născut prin promisiune divină.

Era nevoie de un conducător iscusit și puternic, și a fost înzestrat cu aceste trăsături. Pentru că avea de îndeplinit o misiune. Pentru aceasta a primit darurile.
Dar cât este de ușor, oare, să strălucești printre ceilalți cu darurile tale, fără să faci caz de ele? Fără să le etalezi? Chiar dacă le-ai primit cu un scop. Și mai ales să fii tânăr, dornic de atenție. De admirație.

Și-a folosit Samson iscusința pentru a stabili strategii de luptă? Nicidecum, ci pentru a izvodi ghicitori în șezătoare. Sau în cluburile de noapte din…Timna. Adică acolo unde nu era locul lui.

Și-a folosit puterea sa colosală pe câmpul de luptă? Oarecum, dar mai degrabă în scop demonstrativ. Sau inutil, ca în Gaza. Acolo unde a smuls porțile cetății după ce i-a bântuit bordelurile. Un alt loc unde nu avea ce căuta.

Rezultatul? Orbire și moarte. Pentru că și-a abandonat misiunea. Pentru că a trădat cauza, folosind echipamentul primit, în alte scopuri.

Copil fiind eram impresionat de Samson și puterea lui. A trebuit să mai cresc pentru a înțelege că este un erou tragic. Și nu doar prin moartea lui. Nu, ci prin viață. O viață irosită, începând cu primele escapade. Și daruri irosite. Deși făceau parte din echipamentul pentru misiune.

Un personaj de compătimit, cu toată înzestrarea sa supraomenească. Un subiect de meditație: cum gestionăm darurile primate pentru slujire? Pentru că o folosire nepotrivită aduce după sine orbire. Și moarte.

Simion Felix Marțian
Vulcan, 10 mai 2017

Sonetul luminii

Lum 1

Țâșnind cu vigoare din plete solare,
Lumina-mbrăcată în strai rogvaiv
Ne-nvăluie-n falduri de foc, posesiv,
Și vieții-i dă sevă în aripi, să zboare.

Ne cântă pe-al pleoapelor viu portativ,
Punându-ne-n irisuri foc și culoare,
Și-n clocot de vii energii creatoare
Lumina devine și scop și motiv.

Dar pentru că bezna apare frecvent,
Punându-și lințoliul cernitelor spume
Pe straiul cunoașterii, alb transparent,

Privim către Cel ce, voind să ne-ndrume,
Ne-a scris cu iubire-un etern testament:
Voi sunteți, crezând, o lumină în lume!

Simion Felix Marțian
Vulcan, 6 mai 2017

Mireasa lui Cristos

DSC_0164c

M-ai logodit cu Tine pe vecie
Când pentru mine ai plătit un preţ;
Nu-n aur, sau argint sau bogăţie,
Ci-n sânge picurând din veşnicie
Pe crucea de supliciu şi dispreţ.

M-ai logodit când mi-ai pavat cărarea,
Făcând un drum de fapte bune plin
În care eu umblând, urmând chemarea,
Să ţes cu faptele şi cu umblarea
Veşmântul pentru nuntă, alb, de in.

M-ai logodit dar ai plecat departe
Să pregăteşti un loc ceresc, loc sfânt
De pace, strălucire şi nemoarte,
Şi mi-ai lăsat pe Duhul Sfânt şi-o Carte
Să-mi fie călăuze pe pământ.

În ele îmi găsesc eu alinare
Ştiind că într-o zi vei reveni,
Dar mi-este dor şi ard de nerăbdare,
De-aceea-n Cartea sfântă, cu ardoare,
Citesc, să văd la Nuntă cum va fi.

Şi văd, citind, a cerului splendoare,
Aud cântări şi osanale-n cor,
Şi la măreaţa, sfânta sărbătoare
Vin eu, mireasa-nvăluită-n soare,
Păşind spre Tine, Mire iubitor.

Tu mă întâmpini, cerurile cântă,
Ospăţul nunţii este grandios
Şi tot ce-auzul şi privirea-ncântă
A fost gătit cu dăruire sfântă
Pentru-a primi mireasa lui Cristos.

Citesc cu bucurie şi uimire
Şi inima mi-o simt de dor vibrând,
Chemând cu nerăbdare, cu zorire:
Vino, Isuse, preaiubite Mire!
Iar Tu răspunzi cu drag: ”Eu vin curând”.

Simion Felix Marțian