Sonetul învierii

DSC_0170a

Cu degete ce tind să se răsfire,
Ia brazda bobul ca pe o ofrandă
Şi-n pumnul strâns apoi, ca la comandă,
Îi dă sărutul înspre putrezire.

Dar mângâiat de-a razelor ghirlandă
Îndeamnă putregaiul la trezire,
Care renaşte-n tainică urzire
Ţâşnind în strai de aur şi lavandă.

Uimindu-ne cu noua-mbrăcăminte,
Mirabila-apariţie suavă
Îşi are-n bobul putrezit sorginte.

Când, părăsind telurica enclavă,
Ieşi-vor înviaţii din morminte
Vor fi-mbrăcaţi în trupuri noi, de slavă.

Simion Felix Marțian

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s