Sonet secant

DSC_1446b

Se gudură, lipindu-se de prag,
Păcatul refulat, ca o revanșă,
Și inima zglobie, neetanșă,
Se-mbată de șuvoiul lui dulceag.

Dar când virtutea vine iar la manșă
Ispita e respinsă, însă vag
Rămâne-n urmă izul de sfoiag,
Lăsat de vinovata avalanșă.

De ce să dregem și să oblojim
O rană care supurează, doare,
Când am putea, zeloși, s-o prevenim?

Ajută-ne, Părinte, cu-ndurare,
Ispitelor să ne împotrivim
Punând la ușa inimii zăvoare.

Simion Felix Marțian

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s