Probleme cardiace

csc_0043

În inimă, pe locul de la geam,
Se-așează rugăciunea-nlăcrimată,
Stingheră în funestul amalgam
De clipuri policrome și tam-tam,
Și ochii ei prin geam spre ceruri cată.

Deși nu-i tocmai cadrul potrivit,
Cu viermuiala care-o înconjoară
Și zgomotul strident, de neoprit,
Se reculege-n duhul ei smerit
Și-n fâlfâit de foc spre ceruri zboară.

”În inimi, Doamne, este locul Tău
Și lângă Tine-al meu și al cântării,
Dar văd aici invazie de rău
Căci lumea a intrat cu ce-i al său,
De mult smulgând zăvoarele intrării.

A cotropit un loc ce nu-i al ei
Și-a dat aici lăstari de-amărăciune,
Iar inima, senină de-obicei,
Se vede-acuma fără un temei,
Lipsită de cântări, de rugăciune.

De-aceea, Doamne, dă un vânt din cer
Să curețe din inimă veninul,
Să smulgă rădăcini care nu pier
Și-apoi punându-i inimii străjer
Să-și regăsească din belșug seninul.”

În inima tratată de curând
La geam stă rugăciunea-nflăcărată,
Cântărilor de laudă zicând:
Ce bine, ce plăcut este de când
Suntem aici doar noi cu Sfântul Tată!

Simion Felix Marțian

Anunțuri

Argument…luminos

argument-1

„…eu una știu: că eram orb, și acum văd.” (Ioan 9:25)

Se născuse orb, iar întunericul din viața lui genera întrebarea: „Cine a păcătuit…?” Asupra acestei dileme a adus lumină Învățătorul. Dar nu doar asupra dilemei. A adus lumină și în viața acestui nefericit care-și dusese existența în beznă.

Venirea la lumină a fost o a doua naștere. Nașterea în lumină. Poate credea că toți cei din jur se vor bucura împreună cu el la sărbătoarea vieții lui. Dar n-a fost întâmpinat cu flori, ci cu întrebări. Pentru că Cel care-i alungase întunericul era luat în colimator, fariseii au socotit că e un prilej potrivit să-L prindă. Și proaspătul „luminat” a avut parte de un interogatoriu.

„Cine? Când? Cum? Ai fost, într-adevăr, orb?” El răspundea cu sinceritate, deși căutau să-i întindă capcane. Prin insinuări viclene. Scopul lor era întunecat, pentru că luptau împotriva Luminii.

În fața acestui tir de întrebări, cel interogat răspundea cu adevărul. În măsura în care îl cunoștea. Dar duelul verbal nu era specialitatea lui. Nu era antrenat pentru asta. Ceilalți erau profesioniști.
Și atunci a recurs la argumentul fără replică: „Dacă este un păcătos, nu știu; eu una știu: că eram orb, și acum văd.”

Un argument solid. Un argument de tezaur, folosit de un om pe care cei din jurul său abia îl mai recunoscuseră după ce a trăit miracolul. În așa măsură îi schimbase înfățișarea lumina primită. Și-a pierdut acest argument valabilitatea? Nicidecum.

Cei care iubesc întunericul nu se bucură când îți capeți vederea. Când primești lumină. Vei fi întâmpinat cu întrebări biciuitoare. Și capcane. Poți folosi argumentul hotărâtor al orbului. De fapt, al fostului orb. Dar pentru asta trebuie să ai înfățișarea schimbată de lumină. Și să dovedești că, într-adevăr, vezi. Cum? Mergând drept, fără a te poticni.

De aceea a venit Lumina în lume.

Simion Felix Marțian
Vulcan, 28 septembrie 2016

Tablou autumnal

piersici

Pe șevalet e pânza încă goală
Dar toamna-și varsă marea de culoare
Din lan, din pom, din crâng, din iaz, din floare
Și toate prind pe pânză rânduială.

Imaginea se-ncarcă, prinde viață,
Din tinda toamnei se pornește vântul
Spre porumbiștea deșelând pământul
Și spre mătasea verde din fâneață.

De rodul greu din ram scâncesc proptele
Sub mărul plin de râsete rotunde,
Iar dinspre piersici simți cum te pătrunde
Belșugul galben până la plăsele.

E grea povara dulce din livadă
Cum și în cucuruz cu greu apasă,
Și peste tot, când seara-ncet se lasă,
Se-nchide-a mulțumirii acoladă.

Pe pânză-i rodul plin al unei toamne,
Iar șevaletul tace a uimire;
Privesc tabloul plin de mulțumire
Dar să-l semnez nu pot, semnează-l, Doamne!

Căci doar a Ta e din vecii rodirea
Chiar dacă noi mai scrijelim pe glie,
De-aceea pun pe pânza caldă, vie,
În loc de semnătură…mulțumirea!

Simion Felix Marțian

Sonetul biruinței

Son dim

Pe calea jalonată de constrângeri
Sărut cu talpa goală mărăcini,
Și ochii mi-s de întuneric plini,
Căci nu mai văd lumină-n geam la îngeri.

Se năpustesc din negre vizuini
Ispitele cu sângerii răsfrângeri,
Și viața mi-e țesută din înfrângeri
Când prind în deznădejde rădăcini.

Dar dacă fac din rugăciuni zăgazuri,
Când viața-n iureșu-i dezlănțuit
Se năpustește-asupră-mi cu talazuri,

Aud mesajul Cerului, subit,
Peste vacarmul multelor necazuri:
Hai, îndrăznește, Eu am biruit!

Simion Felix Marțian

Sonet de septembrie

z3

Pe cerul toamnei săgetat de zbor
Se scrie-a despărțirii elegie,
Cu aripa, pe-albastra lui hârtie,
Muiată-n călimara vreunui nor.

Plecarea migratoarelor, târzie,
Ne sărăcește numai în decor,
Căci din pământul veșnic roditor
Țâșnește a recoltei bogăție.

Septembrie-nflorește cu ghiozdane
Și-și clopoțește frenezia-n școli
Pornind spre-ale cunoașterii filoane,

Dar, înnegrind ale-nvățării coli,
Mai dă-ne, Doamne, peste-orice canoane,
Și ai cunoașterii de Tine, soli.

Simion Felix Marțian
Ciceu Giurgești, 9 septembrie 2016