Bodnariu – Barnevernet, fluier final

Blog 2

Titlul sună sec, aducând a cronică sportivă. Nu l-am ales, însă, pentru a bagateliza ceea ce s-a dovedit a fi o tornadă de un dramatism intens, ci pentru a detensiona. Încărcătura emoțională din perioada acestei confruntări a devenit uriașă. Pentru părinți, pentru copii și pentru miile și miile de oameni de pe mapamond care au simțit cu ei.

Așadar, fluier final. Victoria? A celor care fac echipă cu Dumnezeu. Când am aflat vestea am simțit imediat nevoia să împărtășesc bucuria cu cineva, și persoana cea mai potrivită mi s-a părut a fi soția mea, adică cea care mi-a dăruit doi copii. Căci despre copii vorbim aici.

Nu era lângă mine, așa că am sunat-o. Plângea. Pentru că aflase. Plângea de bucurie. Știam atunci că și Dumnezeu se bucură. Nu pentru victorie, care, oricum, era a Lui, ci pentru că vedea înflorind lacrimile bucuriei în ochii copiilor Săi. A celor care simt unii pentru alții.

Am simțit această familie foarte apropiată, deși îi știam doar din spațiul virtual, prin tragedia pe care o trăiau. Ce puteam să fac pentru ei? Să mă rog, și am făcut-o. Să scriu, și am scris. Să mă alătur celor care au protestat în stradă, și am fost alături de ei. Toate astea la trecut. În prezent? Trăiesc împreună cu ei bucuria victoriei.

Am fost atacat încă de la primele articole, cum că aș fi dezinformat. Și că mă alătur unei acțiuni menite să înnegrească și mai mult imaginea românilor peste hotare. Că, cică, dacă ar avea dreptate, ar interveni Dumnezeu. Și iată că Dumnezeu a intervenit. Iar imaginea românilor a avut doar de câștigat. Care altă națiune s-a mai mobilizat astfel pentru o cauză? Solidarizarea în numele binelui nu afectează imaginea, ci dimpotrivă.

Creștinismul nu are naționalitate, dar în timpul acestei confruntări s-a dovedit că românii sunt creștini și nu „creștini”. Că pot să facă o echipă dincolo de barierele confesionale. Pot juca împreună în echipa lui Dumnezeu. Echipa victorioasă.

Fluier final, victorie, bucurie. Dar, cunoscându-ne adversarul, adică pe cel care stă în spatele acestor atacuri, știm că va încerca să-și ia revanșa. Vor mai fi „meciuri”. Vor mai fi etape. Să ne antrenăm în continuare, rugându-ne. Și, lucrul cel mai important, să nu părăsim echipa. Echipa lui Dumnezeu.

Simion Felix Marțian
Vulcan, 4 iunie 2016

Anunțuri

6 gânduri despre &8222;Bodnariu – Barnevernet, fluier final&8221;

  1. douavieti2015 4 Iunie 2016 / 17:15

    Minunat! Minunat!
    Asa este, ei nu se vor lasa. Lupta continua. Ma avem copii romani prinsi in ghearele lor pentru care trebuie sa luptam. Dar Dumnezeu este Castigatorul intotdeauna. Biruinta este a Lui!
    Glorie vesnica Numelui Sau!

    Apreciat de 2 persoane

  2. Lucia 4 Iunie 2016 / 20:48

    Asa e ,cine are urechi de auzit si ochi de vasut pricepe,cine nu singur se insala. Ceea ce s-a intamplat a fost si pentru a ne intari credinta, afost o taina!

    Apreciat de 2 persoane

  3. Nana Arpy 4 Iunie 2016 / 23:58

    Si eu am fost acuzat de crestini care sustin ca noi suntem biserica institutionala, ca am facut un scandal mare cu aceste proteste si ca ne facem de ras in fata lumii care oricum ne batjocoresc. Din momentul acela s-a rupt relatia cu ei, nu pt ca eu am vrut sa rup relatia ci ei au rupt o cu mine atragand dispretul lor, dar acum am vazut comfirmarea ca Dumnezeu este alaturi de noi, numai sa ne tinem de Calea Sfanta. Sa zica ei ce vor despre noi, stim ce avem de facut ca sa avem parte de vesnicie. In ce priveste fam Bodnariu MARE ESTE DUMNEZEU!

    Apreciat de 2 persoane

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s