Bucuriile iernii

Desz 1Ce frumoasă este iarnaaaaaa!!! Am fost convingător? Pentru asta trebuie să fiu eu convins. Dacă iubesc iarna? Da, sau cel puțin o parte din mine.

Fotograful din mine este încântat de iarnă. O tură foto într-un decor hibernal mirific îmi merge direct la inimă. Și-apoi, întors acasă, cu cardul și sufletul pline de frumos, descărcând imaginile, dichisindu-le, să retrăiesc emoțiile acestei fascinante aventuri…E minunat!

Și poetul din mine se bucură de iarnă. Invadat prin toate simțurile de imaginile amintite, nu am cum să rezist tentației de a le converti în cuvinte, strunind lexicul, care devine ascultător, gudurându-se. Și toate astea, în căldura mângâietoare din casă.

Doar că omul nu e clădit doar din hobby-uri. Așa că, asemeni tuturor, sunt și eu un…complex uman. Cu multe altele pe lângă cele amintite.

Și „complexul” din mine, proaspăt trezit din somn, n-a mai trăit aceeași bucurie dimineață când, privind pe geam, a văzut iarna.

Nici măcar nu am stăruit cu privirea la dansul fulgilor de nea în lumina becurilor de pe stradă, urmărit de gândul că trebuie scoasă mașina din zăpadă. Mai întâi: unde-i parcată? Pentru că e de fiecare dată în alt loc. Bine că mai e. Loc, nu mașină. Asta-i strada noastră, și nu e singura.

În întunericul dimineții, toate mașinile erau albe. Asta n-ar fi o problemă, dar mormanele astea de zăpadă par să fie toate la fel. Hopa, grămada asta seamănă a Opel. El e! Să încep deszăpezirea? Poate ar fi bine s-o pornesc mai întâi. Cu bateria la a doua tinerețe, s-ar putea să am surprize, și-atunci am curățat-o în zadar.

Uf, a pornit! De-acum la zăpadă. Dă spre trotuar, să poți ieși. Nu în ghete. Of, n-am învățat nici până la vârsta asta că șireturile nu-s pentru decor, ci au un scop. Comoditate. Zăpadă în ghete? Ei, și? Doar nu plec la graniță, să trebuiască declarată. Și-aoi, la temperatura mea, se va topi imediat. Ei, zăpezii, o să-i pară rău, când va fi înghițită cu lăcomie de ciorapi.

Gata cu zăpada. O spun și ciorapii mei. Dar, ca orice iarnă care se respectă, și aceasta ne oferă bucuriile la pachet. Așa că, înainte de a ninge, a înghețat, și parbrizul meu este blindat. Alt prilej de bucurie. Curăță și taci.

Am pornit gândindu-mă la bucuriile viitoare: or fi curățate drumurile? S-o fi pus nisip? Am străbătut, fără drifturi, un drum alb printre gânduri negre, și iată-mă-s aproape de finiș.

Mai aveam în față doar abruptul final. O coastă în unghi periculos cu orizontala, care mai dispune și de o curbă nervoasă. O zonă pe care am fotografiat-o în toate anotimpurile și în toate momentele zilei. Dar acum nu-mi ardea de asta, și gândul negru s-a adeverit: băieții de la deszăpezire nu colindaseră încă pe aolo.

Stânga- dreapta, stânga-dreapta și…hopa sus! Parchez și cobor în zăpada mare. Oricum, ce-ar mai putea să le facă ghetelor mele, ude pe toate părțile. Și nu sunt singurele bucurii. Deja mă gândesc dacă la întoarcere acasă mai găsesc liber locul de parcare curățat de mine. Dar să nu anticipăm.

Iarna e minunată! Poetul din mine o spune, dar după ce-și ia ciorapi uscați.

Haideți la zăpadă!

 

Simion Felix Marțian

Vulcan, 30 decembrie 2015

Reclame

„La Mine”,a zis Isus, nu la Barnevernet

Bernevernet 2Oamenii Îl iubesc pe Dumnezeu. Cei care-L cunosc. E ,într-adevăr, o poruncă în acest sens, dar cum ai putea, cunoscându-L, să nu-L iubești. Cum ai putea să nu-L privești cu adorare, când înțelegi la ce a recurs ca să te facă moștenitor al Cerului.

Cei care nu-L cunosc, Îl ignoră. Evident.  „Dumnezeu? Care Dumnezeu? E un mit, vedeți-vă de treabă!” Așa spun, și-și văd de-ale lor.

Sunt două atitudini ale semenilor noștri. Umane. Dar a-L urî pe Dumnezeu sau lucrarea Lui, nu mai e uman. E demonic. Cine altcineva putea stârni o furtună ca cea din familia Bodnariu, pornind de la… un cântecel. Un cântecel creștin, după cum se știe. Pe cine ar putea deranja un cântec de laudă adusă lui Dumnezeu?

Isus a zis: „Lăsați copilașii să vină la Mine și nu-i opriți…” Și părinții Bodnariu nu i-au oprit, ba dimpotrivă. I-au încurajat, învățându-i cântece prin care să-L laude.

Cei care-L iubesc pe Dumnezeu, s-ar fi bucurat să audă un astfel de cântec. Ceilalți, adică cei care-L ignoră, ar fi trecut nepăsători, văzându-și de muzica lor. Dar cei care iau atitudine împotriva unui astfel de cântec cine sunt? Am stabilit că nu sunt decât două categorii de oameni și…o entitate care-L urăște pe Dumnezeu.

Cei care au stârnit furtuna sunt în slujba acestei entități și nici nu-și dau seama. Sunt în slujba întunericului.

„ Lăsați copilașii să vină la Mine” a zis Isus. De ce? Pentru că numai El îi poate binecuvânta. Barnevernet ar fi putut, eventual, oferi protecție. Dar numai acolo unde s-ar fi dovedit necesar. Aici nu era. Iar reacția lor, determinată de un cântec creștin, îi plasează într-o zonă dubioasă. A întunericului.

Reunește, Doamne, această familie care Ți se închină, să se bucure împreună de binecuvântarea Ta! Iar în întunericul norvegian, și nu numai, adu lumina Ta!

 

Simion Felix Marțian

Vulcan, 28 decembrie 2015

 

 

Corectitudinea politică îngroapă Crăciunul

 

DSC_0028b

Asupra conceptului de „corect politic”, sau „political correctness” așa cum s-a impus în lucrările de specialitate, n-am meditat, considerându-l vreun moft de-al postmodernismului. L-am ignorat chiar, până când i-am văzut agresivitatea virulentă.
Și iată că, de unde până acum am învățat că minoritatea se supune majorității, vedem acum că este corect politic să acordăm minorităților nu doar o atenție deosebită, ci atitudinea să ne fie plină de menajamente, mergând spre discriminare pozitivă.

La prima vedere ar părea un lucru bun. S-ar părea că este vorba de grija fața de semeni, de ajutorul acordat pentru a se integra, de a se simți în largul lor. Și n-am avea nimic împotrivă să umblăm cu mănuși. La gură. Adică să ne adaptăm vocabularul de o așa manieră, încât măria sa minoritarul (religios, sexual, etc) să nu se simtă jignit. Să nu folosim, deci, cuvinte care le-ar crea disconfort.

Îmi și imaginez o scenă cu galeria unei echipe de fotbal, ieșind de pe stadion după ce arbitrul le-a „furat” meciul din finală. Și în manifestările lor „culturale”, să-i oprești, spunându-le: Gata cu fotbalul, băieți! Tocmai trecem pe lângă doi șahiști care-l mută pe Karpov la d4, și n-am vrea să-i deranjăm cu problemele noastre, care nu-i interesează. N-ar fi –ați ghicit- corect politic.

În această fază a vocabularului, a înlocuirii unor termeni, conceptul pare inofensiv, dar aprofundându-l descoperi că este o ideologie totalitară.
Ce legătură are cu Crăciunul? Să ne întoarcem puțin în timp. Cu ceva ani în urmă eram îngrijorați că semenii noștri, deși se bucură de Sărbătoarea Crăciunului, nu acordă suficientă atenție Sărbătoritului.

De fapt aceasta este atitudinea adulților care se duc într-o familie, invitați fiind la aniversarea vreunui copilaș. Fac totul să se simtă bine, uitând cu desăvârșire că undeva într-un pătuț gângurește cel sărbătorit.

O atitudine similară la Sărbătoarea Nașterii Mântuitorului este dăunătoare. E de rău, ziceam. Mai rău nu se poate. Și iată cum realitatea contemporană ne contrazice. Se poate și mai rău.

Dacă în această tratare superficială a Nașterii mai era speranță de trezire, de înțelegere a realității, acum se încearcă ștergerea oricărei semnificații. Chiar și a numelui sărbătorii.
Corectitudinea politică ne cere să renunțăm la însemne, la simbolurile creștine, pentru a nu-i deranja pe semenii noștri aparținând minorităților religioase. Este un prim pas.

Următorul este renunțarea la sărbători. Sau la numele și semnificația lor.
Și ceea ce n-a reușit comunismul, înlocuirea Crăciunului cu Moș Gerilă, reușește acum democrația occidentală prin corectitudine politică. Sărbători neutre, pentru a nu deranja pe nimeni. Și mass-media are aportul ei.

S-a sărbătorit, poate, Crăciunul dintr-o inerție imprimată de tradiție, dar atâta vreme cât colindele mai duceau vestea bună, mai era speranță. Ce facem însă cu generația crescută în supunere față de corectitudinea politică, căreia nu-i vede fața hidoasă?

În Occident lucrurile merg în direcția dorită de cei care trag sforile. Sau de cel care-i călăuzește pe aceștia. Și știm noi cine. Iar oamenii asistă nepăsători cum se îngroapă Crăciunul.

La noi lucrurile nu stau chiar așa. Deocamdată. Și până ne mai putem bucura de Crăciun, haideți s-o facem. Alături de Sărbătorit.
Cristos S-a născut! Sărbători fericite!

Simion Felix Marțian
Vulcan, 22 decembrie 2015

Betleem-Casa pâinii

Iesle 1xx

Din vremea când şi David păstorea
Erau în Betleem păşuni şi turme,
Iar păstoritul se perpetua
Prin generaţii de păstori sadea,
Călcându-şi unii altora pe urme.

Dar cei aleşi, cei binecuvântaţi
În noaptea care-şi înstela decorul,
Au fost acei de îngeri vizitaţi
Şi primii dintre oameni, înştiinţaţi
Că S-a născut, între păstori, Păstorul.

Încă din vremea când Boaz ara
Punând sub brazdă spicele de mâine,
Iar Rut printre secerători cânta,
Mereu la Betleem se unduia
Râzând în soare, un ocean de grâne.

Dar dintre toţi aceşti cultivatori
Cu secera în prelungirea mâinii,
Doar unii au avut acest favor,
De a putea vedea cu ochii lor
Cum Pâinea S-a născut în Casa pâinii.
***
A fost o vreme, timpul crucial,
Iar Betleem a fost un loc anume,
Dar de atunci, ca un favor total,
Privim la naştere în mod egal
Căci e un Betleem întrega lume.

Zilnic se naşte-n inimi noi Isus,
Când imnul dragostei îşi cântă nota.
Primeşte-L şi tu-n inimă, supus,
Ca să porneşti cu El pe-un drum, doar dus,
Din Betleem la cer,v ia Golgota.

Simion Felix Marțian

Scriu și mă-nchin

DSC_0319a

N-am scris de mult și simt că mă apasă
În piept nescrierea ca o apnee,
Vreau să respir prin fiece idee,
Prin orice gând eliberat de-angoasă.

În albul filei însetat mă dărui
Lăsând în urmă despletite bezne,
Și, în cuvinte-nfipt până la glezne,
La croșetarea lor pe filă stărui.

Culori mă năpădesc, în cavalcade,
Și muzica se țese din culoare,
Când oiștea o trag la Carul Mare
Scriind printre cometele nomade.

Revin cu pana printre stropi de rouă,
Printre coline, freamăte, torente,
Și flacăra trăirilor ardente
Pune în vers o voluptate nouă.

Și, totuși, n-am ajuns la împlnire
Iar căutarea încă mă sufocă,
Și în această stare echivocă
Mă luminez: n-am scris despre sfințire.

Și Celui ce m-a hăruit cu pana
Mă-nchin și-acum, cu-această poezie,
Căci scriu ce-am scris și încă voi mai scrie:
Sfințească-I-se Numele! Osana!

Simion Felix Marțian

Despre moarte, când îți suflă-n ceafă

Despre moarte trebuie să scrii cu detașare. Departe de suflarea-i rece care-ți dă fiori pe șira spinării de-ți clănțăne tastatura. Doar așa reușești s-o cosmetizezi metaforic, drapând-o cu ingenuitate. Poți să-i faci chiar un tablou frumos când nu-i simți respirația. Și transmiți ce simți. Adică nimic.
Săptămâna aceasta am avut un deces într-o familie dragă. Au fost serile de priveghi și-apoi ziua înmormântării. A fost jale și-au fost lacrimi. Au fost mesaje de mângâiere, de încurajare, menite să reducă aciditatea lacrimilor. Și temperatura lor.

Am încercat să mă scutur de imaginile înregistrate, să fug de suflarea morții, dar una îmi stăruia în minte cu obstinație. Cea a lui Alexe, prieten și frate , văduv îndurerat, candidat la singurătate, având copiii departe de el. Nu am reușit să retușez imaginea, cum nu am putut nici să diger nodurile dureroase din gât, pe care le înghițeam cu mare efort.

Am evadat în lumea virtuală, unde, printre titlurile știrilor, ochii mi s-au oprit asupra unuia cu un accident soldat cu victime. În mod firesc, nu ne racordăm afectiv la toate tragediile, pentru că viața ar deveni de nesuportat. Doar când tragediile se petrec în apropierea noastră, sau eroii lor ne sunt apropiați, simțim răsuflarea morții.

Accidentul a avut loc la Bănița, aproape de „ograda” noastră, și asta m-a făcut mai atent. Am evaluat situația, deși nu-mi doream să simt din nou cum îmi suflă moartea-n ceafă. Doi tineri. Foarte tineri. 17 și 21 de ani. Ulterior am aflat că erau de la Biserica Filadelfia, din Petroșani. Nu-mi amintesc să-i fi cunoscut, dar e foarte probabil ca pașii să ni se fi intersectat, să fi stat chiar față-n față.

N-am fost deloc interesat de vinovăția cuiva în această tragedie, ci numai de dimensiunea ei, calculată în lacrimi părintești. Și strigătul iese, inevitabil: De ce, Doamne? Tăcere.
Tragediile se consumă în liniște, cu lacrimi înghețate de suflarea morții. Am simțit-o din nou. Era prin preajmă.

Am căutat să mă reculeg, când suflarea ei a venit iar. Intensă, gâfâită, rece. Cristi Țepeș. Vestea neașteptatei sale morți a împânzit internetul. Ce se întâmplă, Doamne?
L-am cunoscut pe Cristi într-o vară, la Valea Drăganului. O vară așteptată, pe care puteai să crezi că el o aduce. Cu iarbă verde și cer senin. Cu căldură și coacere. Era vară în privirea și-n glasul lui. Cristi Țepeș, omul cu care să-ți umpli inima, păstrându-l printre amintirile de mare preț.

E prea mult pentru mine, Doamne! Prea rece, prea aproape, prea intensă suflarea morții în ceafa mea. Dar, ce fac? Mă plâng? Iartă-mă, Doamne, și învață-mă să mă rog.
Să mă rog pentru Alexe și singurătatea văduviei lui. Să mă rog pentru părinții lui Vlad și Cosmin. Să mă rog pentru Lili Țepeș și cei șase copii rămași fără tată.
Să-i încredințez, prin rugăciune, în mâna Ta.

Cât despre suflarea morții, călește-mă, Doamne! Întărește-mă pentru tragediile cu care mă voi confrunta.

Simion Felix Marțian
Vulcan, 13 decembrie 2015

Sonet pacifist

Senin

Istoria-ncalță bocancii, din nou,
Punându-și podoabe găsite-n rastele,
Și hâde miasme cu moartea în ele
Dau tușa finală acestui tablou.

Șenile și sânge și foc și zăbrele,
Și goarna chemând cu funestu-i ecou
Dau lumii aspect de sinistru cavou
Și flamura păcii scâncește-n atele.

Război? Dar de ce, când e pace-n Cristos!
Iubind, să cântăm din viori, nu din durde
Și totul va fi mai curat, mai frumos!

Lăsând la o parte discordii absurde,
Și-aducând Dumnezeului păcii prinos,
Dați drumul pe pajiște păcii, să zburde!

Simion Felix Marțian

Dor de Efrata

dsc_0056a

„Şi tu, Betleeme Efrata, măcar că eşti prea mic între cetăţile de căpetenie ale lui Iuda, totuşi din tine Îmi va ieşi Cel ce va stăpâni peste Israel şi a cărui obârşie se suie până în vremuri străvechi, până în zilele veşniciei.” (Mica 5:2)

Văzduhu’i plin de strune de argint
Din care curg neîncetat colinde
Pe raza lunii prinsă- n hiacint
Şi, din al veşniciei labirint,
Istoria ascultă şi se-aprinde.

Simte venind din zorii ei fiori
Pe imemoriale portative,
Cântări de îngeri, glasuri de păstori
Vibrând sub cerul nopţii până-n zori
Prin ale terebinţilor ogive.

Era-nceput de ev în Betleem,
Venea Dumnezeirea la Efrata
Într-un demers dramatic şi suprem,
Iar pământenii, într-un gest extrem,
Ca primitori, I-au oferit…poiata.

A fost smerirea până la pământ,
Când ieslea a îmbrăţişat Divinul
Şi când, luând teluricul veşmânt,
Pruncul păşea în Noul Legământ
Ca să-i croiască omului destinul.

O noapte sfântă, noapte de cântări
Din stele scânteind în constelaţii,
O noapte ce transcende timp şi zări
Trecând prin inimi, sentimente, stări
A mii şi mii de alte generaţii.

Şi cântul de atunci, astăzi colind,
Îmi reaprinde dorul de Efrata
Şi, către ieslea de atunci privind,
Vreau acest dor fierbinte-n stih să-l prind,
Din care să vibreze: Maranata!

Simion Felix Marțian

Sonet sărbătoresc ( 1 Decembrie)

DSC_0301d

O filă geruită se întoarnă
În calendarul deja zgribulit,
Şi soarele surâde-abia ghicit
Pe cerul plumburiu, ca-ntr-o lucarnă.

Dar dintr-un timp pe loc despăturit
Vine istoria sunând din goarnă
Şi-n România prima zi de iarnă
Se-aprinde într-un foc de neoprit.

E sărbătoare azi în românime
Şi-mpins de un imbold instantaneu
M-alătur bucuriei unanime

Să fac urarea pentru neamul meu,
Punându-mi focul inimii în rime:
Să-ţi fie călăuză Dumnezeu!

Simion Felix Marțian

Crăciun românesc

DSC_0065

Se-anină țurțurii de calendar
Și ultima sa filă stă să cearnă
Omăt, când caii crivățului, iar,
Mușcă zăbala, nechezând a iarnă.

O fi zăpadă și prin alte țări,
La fel de rece și de…luminoasă,
Dar scârțâitul ei nu-i nicăieri
Cum este al omătului de-acasă.

Până și zurgălăii de la cai,
Și lemnul când, mușcat de ger, trosnește,
Sună la noi, pe-acest picior de plai,
Ca nicăieri în lume: românește!

Dar decât toate astea mai presus ,
Chiar steaua magilor, ce luminează
La sărbătoarea Pruncului Isus,
Tot românește ne îmbrățișează.

Căci chiar dacă Pruncul sărbătorit
Prin Naștere pământu-ntreg cuprinde,
Niciunde nu-i mai călduros primit
Ca-n țara ce grăiește prin colinde.

Veniți români acasă de Crăciun,
Acel „acasă” care se cunoaște
Prin „mai frumos”, „mai luminos”, „mai bun”,
Și toți să colindăm „Cristos se naște…”

Simion Felix Marțian
Vulcan, 4 decembrie 2015