Sonetul speranței

Plouă tristeţi, cu şiroiri bolnave,
Şi termometrul clănţăne din dinţi
Când muşcă în rafale suferinţi
Din tânguirea cu acorduri grave.

Tot orizontul pare scos din minţi,
Presând pe sentimentele jilave
Ce se resorb în deznădejdi concave,
Strivind pâlpâitoare năzuinţi.

Dar plumburiul se îndepărtează,
Unei voinţe tainice supus,
Şi cerul vieţii se înseninează;

Unde sunt apăsările? S-au dus,
Căci Soarele speranţei luminează,
Lumina lumii, care e Isus!

Simion Felix Marțian

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s